Biografia părintelui Alois Guanella, care va fi canonizat pe 23 octombrie, de către
Benedict al XVI-lea
(RV – 19 octombrie 2011) Viaţa părintelui Alois Guanella a fost o lungă
cursă plină de elan, pentru a se face prezent acolo unde se auzea un
strigăt de ajutor şi unde era nevoie de sprijin. Avea o deosebită sensibilitate faţă
de aproapele aflat la necaz. Alois Guanella s-a născut la Fraciscio,
localitate din comuna Campodolcino, din dieceza de Como, pe 19 decembrie 1842.
În
ziua următoare naşterii i s-a administrat Botezul. Părinţii, Lorenzo şi Maria Bianchi,
au fost creştini exemplari, dedicaţi familiei, muncii câmpului şi păstoritului. Recitarea
Sfântului Rozariu în familie era un lucru obişnuit, aşa cum era şi citirea vieţilor
sfinţilor, o experienţă care a marcat activitatea apostolică a părintelui Guanella.
După
studiile în Seminarul din Como, Alois Guanella a fost sfinţit preot pe 26 mai 1866
şi, la un an după consacrarea sacerdotală, a fost numit paroh de Savogno. În timpul
primilor şapte ani de apostolat plin de zel a avut contacte cu don Bosco şi a cunoscut
operele fondate de Iosif Benedict Cottolengo, la Torino.
Doritor de o experienţă
religioasă mai radicală, în 1875 s-a dus la don Bosco şi a depus voturi religioase
pentru trei ani. Episcopul de Como l-a chemat din nou in dieceză, iar părintele
Guanella a revenit cu visul de a fonda un institut de ocrotire pentru băiţi cu dificultăţi.
A deschis o şcoală pe care, succesiv, a trebuit să o închidă din cauza ostilităţilor
manifestate de autorităţile civile.
„Ora îndurării”, aşa cum chema părintele
Guanella momentul propice al favorii divine, a sosit în 1881, odată cu numirea sa
ca paroh în localitatea italiană Pianello Lario , unde a aflat un grup de tinere care
se dedicau asistenţei celor nevoiaşi. Acel grup de tinere femei va deveni izvorul
unei noi congregaţii: Fiicele Sfintei Maria a Providenţei.
Zelul şi caritatea
apostolică manifestate de părintele Alois Guanella a făcut posibilă extinderea activităţilor
caritative chiar în inima oraşului Como, unde s-a început activitatea „casei Divinei
Providenţe”, devenită apoi Casa mamă a celor două congregaţii, cea pentru femei şi
cea pentru bărbaţi. Alături de Congregaţia de surori, părintele Guanella a adunat
şi un grup de preoţi pe care i-a numit „Slujitori ai Carităţii”.
Nu este posibil
să se stea pe loc atâta vreme cât există săraci de ajutat”, de aceea cele două congregaţii
s-au răspândit nu doar diverse regiuni ale Italiei dar şi în Elveţia. În 1904,
părintele Alois Guanella şi-a văzut împlinit visul de a ajunge la Roma, pentru a fi
alături de Papa şi a-şi arăta fidelitatea faţă de Biserică graţie unei mărturii luminoase,
plină de caritate şi de zel apostolic.
Papa Pius X-lea (devenit mai târziu
sfânt) a înţeles măreţia sufletească a părintelui Guanella, de aceea i-a încredinţat
construirea unei biserici dedicate Trecerii la Cer a Sfântului Iosif. În preajma
parohiei a luat fiinţă şi o asociaţie de rugăciune pentru muribunzi, intitulată Uniunea
Pie a Trecerii la Cer a Sfântului Iosif, iar Sfântul Pius al X-lea a dorit să fie
primul înscris al acestei asociaţii.
În 1912, la vârsta de 70 de ani, părintele
Guanella s-a îmbarcat pentru a merge în Statele Unite, dar ultima intervenţie extraordinară
în viaţa părintelui Guanella a fost în ianuarie 1915, când a dorit să rămână la Roma
pentru a fi de ajutor sinistraţilor în urma cutremurului de pământ din Abruzzo.
Bolile
bătrâneţii, intrarea Italiei în primul Război Mondial, mergerea pe front a unora din
membrii congregaţiei „Slujitorii Carităţii” i-au slăbit din ce în ce mai mult sănătatea. În
scrierile sale, părintele Alois Guanella a lăsat acest mesaj: „moartea este ca o mamă
care-şi îmbrăţişează fiul” (…) este îngerul care ne conduce din nou în patrie”. Acea
mamă, strălucitoare ca un înger, a trecut pe la părintele Guanella duminică, 24 octombrie
1915, o duminică fără apus.