2011-10-15 15:50:35

Chişinău: Săptămâna Socială a Bisericii Catolice din Republica Moldova la final


(RV - 15 octombrie 2011) În Sărbătoarea Sfânta Fecioară Maria, Maica Bunului Sfat, Dieceza de Chişinău, la iniţiativa păstorului său, Preasfinţitul Anton Coşa, a întredeschis o nouă poartă a Providenţei dumnezeieşti: Poarta Carităţii. Caritatea nu a lipsit niciodată din viaţa Bisericii Catolice moldave, ci dimpotrivă: avea totuşi nevoie de noi perspective mai ample de acţiune şi misiune.

Astfel, încheierea Săptămânii Sociale, proclamată într-un cadru solemn şi liturgic la 14 octombrie 2011, este în fapt deschiderea unui amplu program social-pastoral diecezan, care va redefini itinerarul de speranţă al tinerei eparhii catolice din Moldova şi care va fi elaborat până la finele acestui an.

În contextul vieţii de credinţă a catolicilor moldoveni, noua evanghelizare nu poate fi separată de teologia noii carităţi, fundamentată în sacrament şi continuată în slujirea celor din urmă. Fără trăirea ferventă a comuniunii euharistice şi a slujirii aproapelui, Biserica din Moldova şi-ar regăsi cu greu misiunea sa în societatea moldavă contemporană.

Prezenţa vizibilă şi palpabilă a Bisericii în viaţa oamenilor, un program sistematic al pastoraţiei sociale şi cultivarea permanentă a propriei vocaţii creştine sunt doar trei coordonate identificate şi propuse de către Preasfinţitul Anton Coşa preoţilor şi credincioşilor săi.

"Caritatea nu se poate delega! Dar ea trebuie asumată de toţi, trebuie trăită în mod personal în comuniunea eclezială, în împărtăşirea alegerilor de viaţă şi a pâinii euharistice", spunea episcopul Anton Coşa.

Caritatea nu ţine cont de convingeri şi ideologii: destinatarii săi sunt toţi oamenii aflaţi în nevoie, pentru că ei simt cel mai profund nevoia iubirii dumnezeieşti, dincolo de alte nevoi. Iar nevoia de Dumnezeu şi de dragostea sa se poate satisface doar prin Biserică.

Un semn de comuniune în caritate a fost în acest sens şi prezenţa reprezentanţilor altor Biserici şi comunităţi creştine, fie în calitate de invitaţi fie ca relatori. Şi comuniunea în caritate este unul dintre punctele forte care se vor regăsi în noul program de pastorală socială a Bisericii din Republica Moldova, fiind propus în reflecţiile concluzive ale Episcopului de Chişinău.

Ziua încheierii primei Săptămâni Sociale a catolicilor din Moldova, a coincis în acest an, 2011, cu Sărbătoarea Sfânta Fecioară Maria, Maica Bunului Sfat, patroana Diecezei de Chişinău, şi cu aniversarul a 10 ani de la ridicarea Administraturii Apostolice din Moldova la rangul de Episcopie. Un moment de referinţă în viaţa Bisericii locale care îşi afirmă din ce în ce mai mult identitatea sa misionară în mijlocul poporului Dumnezeiesc, aşa cum încheia episcopul nostru, la 14 octombrie 2011, predica de hram:

"Preacurata Fecioara Maria, Maica Bunului Sfat, patroana noastră cerească, ne poate ajuta să scriem împreună o nouă pagină a Evangheliei, aici pe pământ moldav, între săracii ce ne înconjoară, făcând ca iubirea lui Dumnezeu, ce ne-a câştigat pentru totdeauna prin Fiul său Isus, să genereze belşug de daruri cereşti, spirituale dar şi materiale pentru binele nostru şi al fraţilor noştri săraci. Amin".

Biroul de Presă al Episcopiei Romano-Catolice de Chişinău

sursa: e-mail şi catolicmold.md

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.