2011-10-12 19:36:33

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV 12 octombrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Să crezi în prezenţa lui Dumnezeu chiar şi atunci când treci prin greutăţi. Este îndemnul papei Benedict al XVI-lea, comentând la audienţa generală de miercuri, în Piaţa Sfântul Petru, Psalmul 126. La încheierea audienţei, apelul presant pentru pace în Egipt, după dramaticul bilanţ al violenţelor de la Cairo, duminică seară, soldat cu moartea a 30 de creştini copto-ortodocşi.

- Din agenda pontificală la zi, mai menţionăm numiri episcopale în Venezuela, Canada şi Argentina.

- „Curtea neamurilor” la Ateneul Român din Bucureşti. Partea a doua, de marţi seară 11 octombrie, a evenimentului cultural-creştin cuprinde două acte: lansarea cărţii cardinalului Gianfranco Ravasi „Întrebări privitoare la credinţă. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor care nu cred”, şi dialogul dintre prelatul catolic, preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturi şi scriitorul Horia Roman Patapievici, preşedinte al Institutului Cultural Român. Pentru Radio Vatican amplă prezentare de pr. dr. Wilhelm Dancă

- Comemorările cuprinse sub genericul "Bicentenarul Indenpendenţei" au dobândit o importanţă deosebită pentru Ţările latinamericane. Benedict al XVI-lea a aprimit cu vie preţuire propunerea Comisiei Pontificale pentru America Latină de a prezida o Sf. Liturghie solemnă în bazilica Sf. Petru, la 12 decembrie, Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Guadalupe, patroana Americii Latine.

- Slovacia. Parlamentul ţării a respins propunerea instituirii unui fond european de salvare a Statelor, pregătit de Banca Centrală Europeană.

- Statele Unite. Senatul american a blocat planul preşedintelui Obama privind încrementarea locurilor de muncă şi reducere a şomajului.

- Brazilia. Sărbătoare naţională religioasă, miercuri, pentru festivitatea Maicii Domnului de la Aparecida, patroana spirituală a ţării. Zeci de mii de pelerini, pe drum spre celebrul sanctuar marian.

- Din actualitatea internaţională. Orientul Apropiat: acord între gruparea palestiniană Hamas şi autorităţile israeliene pentru eliberarea soldatului israelian Shalit în schimbul a 1000 de deţinuţi palestinieni.

- Miercuri 13 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfinţii Carp, Papil, Agatador şi Agatonica, martiri, secolul 3; în calendarul roman sau latin Sfântul Eduard, rege al Angliei, anii 1004-1066.








All the contents on this site are copyrighted ©.