2011-10-10 19:20:31

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 10 octombrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Ultima etapă a vizitei pastorale a lui Benedict al XVI-lea duminică 9 octombrie la „Certoza” - Mănăstirea certozină din Serra San Bruno. În „golul” aparent al tăcerii se descoperă „plinătatea” prezenţei lui Dumnezeu: a subliniat Papa Benedict al XVI-lea în reflecţia sa ţinută duminică la recitarea rugăciunii canonice de seară - Vesperele - împreună cu Comunitatea monahilor certozini în biserica Mănăstirii din Serra San Bruno din regiunea italiană Calabria.

- Bucureşti. “Atrium gentium / Il Cortile dei Gentili / Curtea Neamurilor", un program dedicat dialogului între cei care cred şi cei care nu cred, lansat de Consiliul Pontifical pentru Cultură în luna martie a acestui an, ajunge în această toamnă la Bucureşti. Seria evenimentelor se deschide marţi, 11 octombrie 2011, ora 18.00, la Ateneul Român, cu lansarea, în prezenţa autorului, cardinalul Gianfranco Ravasi, a cărţii Întrebări privitoare la credinţă. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor care nu cred (Editura Humanitas, 2011). De la ora 19.00, în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, cardinalul Gianfranco Ravasi şi Horia-Roman Patapievici vor purta un dialog pornind de la tema "Întrebări esenţiale. Putem vorbi împreună despre Dumnezeu?"

- Sfântul Scaun, dintodeauna la ONU pentru a aminti lumii îndatorirea de a fi o “familie de naţiuni: se intitulează astfel editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica “Octava Dies”.

- La aflarea ştirii despre copto-ortodocşii ucişi duminică seară în timpul violenţelor de la Cairo, card. Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, a chemat la un moment special de rugăciune toţi membrii departamentului vatican. Reflecţia card. Sandri, contactat de redacţia centrală: "împotriva creştinilor, violenţă fără sens".

- Baia Mare. Întâlnire Eparhială a preoţilor din Eparhia de Maramureş. Joi, 6 octombrie, parohia Buna Vestire din Baia Mare a fost gazda primei Adunări Eparhiale a preoţilor din Eparhia Greco-Catolică de Maramureş, de la înscăunarea PS Episcop Vasile Bizău ca eparh al Maramureşului. Întâlnirea a început cu celebrarea orei canonice a III-a. Momentul de rugăciune a fost urmat de un cuvânt de învăţătură a Preasfinţiei Sale, asupra vieţii si spiritualităţii preoţeşti, reflecţie dezvoltată în jurul celor trei misiuni care definesc preoţia: a învăţa, a sfinţi şi a conduce poporul încredinţat păstorului de către Dumnezeu.

- Începe marţi la Chişinău, pentru a se încheia la 14 octombrie, prima Săptămână Socială a Bisericii Catolice din R. Moldova, pe tema "Curajul de a creşte alături de cei din urmă". Ştirea a fost preluată luni de Radio Vatican în ediţia internaţională a buletinului de ştiri. Printre relatorii Săptămânii Sociale se numără episcopi, europarlamentari, reprezentanţi ai ministerelor sociale din R. Moldova şi din alte ţări, bancheri, operatori sociali.

- Polonia. Partidul Liberal al premierului Donald Tusk a câştigat cu 37% din voturi alegerile parlamentare de duminică, urmat de Partidul Conservator al fostului premier Jaroslaw Kaczynski. A treia forţă politică a ţării, cu 10% din preferinţele electoratului, mişcarea Palikot, formaţiune radicală şi anticlericală. Este prima dată de la căderea comunismului când un guvern este reconfirmat în funcţie, pentru rezultatele pozitive în contextul actualei crizei economice.

- 10 octombrie, Ziua internaţională împotriva pedepsei cu moartea. Mario Marazziti, purtătorul de cuvânt al Comunităţii Sfântul Egidiu, afirmă: "pedeapsa cu moartea are fascinaţia soluţiilor simpliste, oferind opiniei publice ideea de control asupra criminalităţii. În realitate, afirmă Marazziti, este o degradarea a ideii de Stat, care coboară la nivelul celui care ucide o viaţă umană". Mobilizare a organizaţiei Amnesty International pentru a solicita abolirea pedepsei cu moartea în Belarus, singura ţară europeană din fosta Uniune Sovietică în care se mai aplică execuţia capitală.

- Ţara Sfântă. Condamnare fermă şi solicitare de măsuri severe, exprimate de responsabilii comunităţilor creştine din Ţara Sfântă, comentând într-o notă tot mai frecventele acte de vandalism şi profanare a locurilor de cult şi cimitire arabe şi creştine în toată regiunea, de la Galilea la Jaffa, în spatele cărora s-ar afla extremişti evrei. "Aceste acte – se citeşte în comunicat – nu au nimic în comun cu religia, nu servesc interesele Statului, dar ameninţă coexistenţa paşnică şi securitatea cetăţenilor".

- Premiul Nobel pentru economie a fost atribuit profesorilor americani Thomas Sargent, de la Universitatea din New York şi lui Christopher Albert Sims, de la Universitatea din Princeton. Premiul a fost acordat "pentru progresul înregistrat în cercetarea relaţiilor dintre măsurile de politică economică şi impactul lor asupra economiei reale".

- India. A fost prezentată o nouă traducere a Bibliei în limba kashmiri, în cadrul unei celebrări prezidată de nunţiul apostolic în India, arhiep. Salvatore Pennacchio. Munca de traducere a Sfintei Scripturi a fost depusă de Joseph K. Predhuman Dhar, pedagogist, jurnalist şi scriitor, fost brahman convertit la Biserica Catolică.

- Din actualitatea internaţională. Uniunea Europeană: miniştrii de externe au înăsprit sancţiunile în vigoare împotriva Iranului şi Belorusiei, în urma încălcării repetate a drepturilor omului. India: suspendată, de Curtea Supremă, condamnarea la moarte a unicului militant islamic capturat după atentatele teroriste de la Mumbai, în noiembrie 2008, soldate cu moartea a 166 de persoane.

- Marţi 11 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Filip, unul din cei şapte diaconi, şi Sfântul Teofan Mărturisitorul, episcop, cuvios, imnograf, anul 845; în calendarul roman sau latin, de asemenea Sfântul diacon Filip, precum şi Fericitul Ioan al XXIII-lea, papă între anii 1958-1963; Sfântul Alexandru Sauli, episcop de Pavia, provenind din rândul călugărilor barnabiţi, Italia, anii 1534-1592; Sfântul Meinhard, Germania, 1134/6 - Letonia, 11 octombrie 1196, primul episcop al Letoniei, al cărui mormânt se află în catedrala din Riga.








All the contents on this site are copyrighted ©.