„Toate sunt gata. Pregătiţi-vă şi veniţi la nuntă”: Consideraţii omiletice la Duminica a XXVIII-a An A

(RV - 8 octombrie 2011) E ziua Domnului. În duminica a XXVIII-a din Timpul de peste an Liturghia propune Evanghelia invitaţilor la nunta regească după Matei 22,1-14. Continuând să vorbească în parabole Isus a spus: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său”. Aşadar fiul regelui se căsătoreşte. Potrivit tradiţiei nescrise participau la evenimentul festiv toţi şefii de trib şi de clan care cu această ocazie îşi arătau fidelitatea faţă de viitorul suveran. Însă, potrivit parabolei aceştia declină invitaţia şi astfel se pierde ocazia pentru stabilirea legământului dintre rege şi supuşi. Fără a se descuraja de refuzul unora şi de scuzele neîntemeiate, simple pretexte ale altora, regele trimite servitorii la răspântiile drumurilor ca să-i invite pe toţi cei pe care îi vor întâlni. Şi sala nunţii s-a umplut de oaspeţi.
1. - Observaţii preliminare: interogative în spatele parabolei. Chiar şi în spatele celor mai simple parabole ale lui Isus, pe care lumea le citeşte sau le ascultă ca povestiri edificatoare, se află problemele pastorale ale lui Isus şi ale primelor comunităţi creştine, cărora evangheliile erau adresate. În spatele parabolei pe care o medităm duminica aceasta, stau aceste interogative.

Pentru ce Isus nu a reuşit să-i convingă pe şefii iudaismului şi a adresat evanghelia sa maselor populare? Nu trebuia să o vestească mai întâi conducătorilor lui Israel? De ce poporul ales, căruia Dumnezeu i-a făcut promisiunile prin patriarhi, prim Moise şi profeţi, a rămas în majoritate, în afara Bisericii, în timp ce păgânii, în număr atât de mare, au intrat să facă parte din ea?

Pentru ce în Biserica din totdeauna, care ar trebui să fie comunitatea sfinţilor noului legământ, există atât de mulţi păcătoşi? Pot ei oare sta liniştiţi şi nederanjaţi în Biserica lui Dumnezeu?

2. - Parabola şi adăugirile. Din cele trei întrebări prezentate, cea care îl interesa direct pe Isus era cea dintâi. De când intrase în Ierusalim, după alungarea vânzătorilor de la templu şi reacţia capilor iudeilor, afirmând că templul este casa Tatălui său şi prin urmare şi a sa, mai-marii poporului nu au făcut altceva decât să-l contrasteze, considerându-l ca un răzvrătit care tulbură ordinea civilă şi religioasă. Şi Isus care îi considerase ca primii destinatari ai Evangheliei sale, declară prin parabola de azi că din acest motiv s-a hotărât să o predice la „intersecţiile drumurilor” (v.9), adică tuturor oamenilor. Cotitura este neaşteptată. Ospăţul nu este suspendat căci nu admite amânare. Oferta nu încetează, din contra este adresată unor persoane de rând, pe care poate nimeni nu şi le-ar dori alături la vreun ospăţ. Este lumea celor săraci cu duhul, marginalizaţi, neluaţi în seamă, excluşi de la mesele mari, de la cele oficiale. Ei formează comunitatea de pe muntele înalt al Fericirilor proclamate de Isus.

Şi aici parabola poate fi înţeleasă mai bine dacă se ţine cont de profeţia lui Isaia 25,6-10a, astăzi prima lectură. Contrar invitaţilor din parabola lui Isus, în profeţia lui Isaia în care se anunţă că „Domnul oştirilor va pregăti pe muntele acesta pentru toate popoarele un ospăţ”, cei invitaţi răspund cu bucurie: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru de la care am aşteptat mântuirea, acesta este Domnul în care am nădăjduit”(v. 9). Şi mai departe: „Pe muntele acesta el va da la o parte vălul de pe faţa tuturor popoarelor şi învelitoarea care acoperă toate neamurile”, adică se va revela, se va face cunoscut tuturor oamenilor. Şi care sunt beneficiile acestei revelaţii? Continuă profetul Isaia: „El va nimici moartea pe vecie. Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe feţele tuturor şi va îndepărta de pe pământ ocara poporului său” (v.8).
O primă concluzie: Domnul cheamă la ospăţul său şi şterge lacrimile de pe feţele tuturor.

La celebrarea Sfintei Liturghii Dumnezeu Tatăl, asemenea regelui din parabolă, invită la nunta Fiului său, Mielul care a fost jertfit. Prin servitorii de azi, anunţă: „Iată, ospăţul meu este gata…; toate sunt gata: Veniţi la nuntă!” (v.4) La Sfânta Liturghie Biserica mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darul suprem care este taina Trupului şi Sângelui lui Cristos, a noului şi veşnicului Legământ. Cine dispreţuieşte acest dar, nu poate aştepta un altul. Îşi face singur judecata. Se exclude de la masa împărăţiei.

3. - A doua şi a treia întrebare în schimb, caracteristice Bisericii primare, stăteau mai mult la inima evanghelistului Matei care, propunând această parabolă a lui Isus, a completat-o cu alte două scurte parabole, cum reiese şi din textul paralel de la evanghelistul Luca 14,15-24, care probabil este mai fidel, decât cel al lui Matei, structurii originare a parabolei.

În legătură cu aceste două adăugiri ale lui Matei trebuie să notăm că prima în care regele trimite armatele şi ucide pe criminali, dă foc oraşelor celor care refuzaseră invitaţia şi îi batjocoriseră şi uciseseră pe servitorii săi (vv.6-7), face aluzie la soarta Ierusalimului distrus de romani în anul 70 d. Ch.. Cât despre a doua, cea despre invitatul care se prezintă în sala banchetului fără haina prescrisă (vv. 11-13), ea deplasează atenţia cititorului de la refuzul invitaţiei din partea mai-marilor iudaismului la comportamentul nedemn al unor creştini în Biserică.

4. - Invitatul insolent. Inspiraţia divină se aplică la toată Scriptura, aşa cum a fost redactată, deci şi la parabolele adăugate de evanghelistul Matei, pe care avem datoria să le medităm. Ne oprim mai cu seamă la cea dea doua despre invitatul necuviincios, insolent care, deşi murdar de praful de pe drum, a refuzat sau nu s-a ostenit să îmbrace haina de nuntă. Acesta îi reprezintă pe cei care după ce au intrat să facă parte din Biserică, deci sunt deja în sala banchetului - nu se străduiesc să trăiască potrivit harului primit de la Dumnezeu şi simbolizat de haina de nuntă.

Acestui invitat insolent, distrat şi arogant regele, căruia nimic nu-i scapă, îi aplică o pedeapsă severă (v.13), căci întrebându-l cum a îndrăznit să intre neîmbrăcat cu haina cuvenită, „a amuţit” înaintea regelui. Cine ştie cât de mult s-a justificat, câte pretexte a adus pentru a-şi justifica gestul său. Însă în faţa tronului lui Dumnezeu sfârşesc toate formele de aroganţă, toate insolenţele omeneşti. Şi sunt atât de multe.

5. - Comentează Papa Benedict al XVI-lea: „Din parabolele lui Isus despre ospeţe ştim că El cunoaşte realitatea locurilor rămase goale, răspunsul negativ, dezinteresul faţă de El şi faţă de apropierea lui. Locurile goale la ospăţul nupţial al Domnului, cu sau fără scuze, nu sunt pentru noi, de acum de mult timp, o parabolă, ci o realitate prezentă, chiar în acele ţări cărora le manifestase apropierea sa deosebită. Isus ştia şi despre oaspeţi care, este adevărat, aveau să vină, dar fără să fie îmbrăcaţi în mod nupţial - fără bucurie pentru apropierea lui, urmând numai o obişnuinţă, şi cu o complet altă orientare a vieţii lor. Sfântul Grigore cel Mare, într-una din omiliile sale, se întreba: Ce fel de persoane sunt acelea care vin fără haină de nuntă? În ce consistă această haină şi cum se obţine? Răspunsul său este: Cei care au fost chemaţi şi vin au într-un fel credinţă. Credinţa le deschide uşa. Însă le lipseşte haina nupţială a iubirii. Cel care trăieşte credinţa nu ca iubire nu este pregătit pentru nuntă şi este trimis afară. Împărtăşania euharistică cere credinţa, dar credinţa cere iubire, altminteri este moartă ca şi credinţa (Benedict al XVI-lea la Liturghia Cinei Domnului din Bazilica San Giovanni in Laterano, joi, 21 aprilie 2011).

Deci „nu va fi de ajuns a se declara ’prieteni’ ai lui Cristos etalând false merite: ’Am mâncat şi băut în prezenta ta şi tu ai învăţat în pieţele noastre’ (Lc 13, 26). Adevărata prietenie cu Isus se exprimă în modul de a trăi: se exprimă prin bunătatea inimii, cu smerenie, blândeţe şi îndurare pentru dreptate şi adevăr, angajare sinceră şi onestă pentru pace şi reconciliere. Acesta am putea spune, este ’buletinul de identitate’ ce ne califică drept adevăraţi ’prieteni’ ai săi; acesta este ’paşaportul’ care ne va permite să intrăm în viaţa veşnică (Discurs la Angelus pe 26 august 2007).

Aici serviciul audio: şi mp3

(RV - A. Lucaci, revizuirea şi întregirea unei versiuni din 1996)