RV 08 oct 2011. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii
noastre: - Atmosferă de aşteptare, în dieceza de Lamezia Terme, în sudul
Italiei, pentru vizita Papei, duminică, pe tema "În numele lui Isus Cristos Nazarineanul,
ridică-te şi umblă" (Fapte 3,6). În cursul dimineţii, Sfânta
Liturghie prezidată de Benedict al XVI-lea în zona industrială a oraşului Lamezia
Terme, iar după amiază, vizita şi rugăciunea de seară la mănăstirea certozină Serra
San Bruno, urmată de revenire la Roma.
- Ceremonie de beatificare, sâmbătă,
în regiunea autonomă spaniolă Catalonia, prezidată de card. Angelo Amato, prefectul
Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor: călugăriţa Ana Maria Janer Anglarill, din
secolul XIX, a fost ridicată la cinstea altarelor. Pentru card. Amato, maica Ana Maria
rămâne un exemplu actual de caritate creativă, o busolă ce trimite spre noile forme
de sărăcie din timpurile noastre.
- Din agenda pontificală la zi menţionăm
două numiri episcopale în El Salvador şi respectiv în Polonia, şi numirea cardinalului
Renato Raffaele Martino, trimis special al Papei pentru celebrările centenarului catedralei
din Yangon în Myanmar, prevăzută pentru 8 decembrie 2011.
- Cluj. Simpozion
internaţional ecumenic: "Familia şi binele comun". Cu ocazia anului dedicat Familiei
în Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla şi în Biserica Romano-Catolică din România,
şi a unui an dedicat "Căsătoriei şi Botezului" în Biserica Ortodoxă din România, la
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj se va desfăşura, în zilele de 14-15 octombrie
2011, simpozionul internaţional ecumenic cu tema "Familia şi binele comun".
-
Turcia. Va fi construită la Istambul prima biserică pentru comunitatea creştină
siriacă din teritoriul turc.
- Spania. Zi însemnată, miercuri 5 octombrie
2011 pentru ortodocşii ruşi din Spania care au primit aprobarea construirii unei biserici
la Madrid, care va fi al doilea loc de cult ortodox rus din peninsula iberică, după
biserica din Alicante inaugurată în 2007.
- Consideraţii omiletice
la Duminica a XXVIII-a din Timpul liturgic de peste an cu parabola evanghelică a
invitaţilor la nuntă.
- Duminică 9 octombrie,în calendarul liturgic
bizantin român, Duminica a 20-a după Rusalii cu evanghelia Învierii fiului
văduvei din Nain, Sfântul Iacob al lui Alfeu, apostol şi Cuviosul Părinte
Andronic şi soţia sa Atanasia, secolul V; în calendarul roman sau latin,
Duminica a XXVIII-a din Timpul liturgic de peste an, Sfântul Dionisie, primul episcop
de Paris şi însoţitorii săi, martiri, aproximativ anul 250; totodată Sfântul Ioan
Leonardi, preot, întemeietor al Ordinului Clericilor Regulari ai Maici Domnului
şi al unei Congregaţii romane care ulterior a devenit Congregaţia „De Propaganda Fide”,
Italia, anii 1541- 1609; mormântul său se află în Biserica Sfânta Maria in Portico
in Campitelli, în centrul Romei. De asemenea Fericitul John Henry Newman, ridicat
la cinstea altarelor de Benedict al XVI-lea duminică 19 septembrie 2010 , în ultima
zi a călătoriei sale apostolice în Regatul Unit.