Parabola invitaţilor la ospăţul de nuntă în cuvintele lui Benedict al XVI-lea: Dumnezeu nu se descurajează niciodată în iubire

(RV - 7 octombrie 2011) În Duminica a XXVIII-a din Timpul de peste an Liturghia ne prezintă Evanghelia după Sfântul Matei 22,1-14 în care Isus propune parabola despre invitaţii la ospăţul de nuntă pe care papa Benedict al XVI-lea a comentat-o în diferite ocazii. Dumnezeu, ne invită în fiecare zi să intrăm în iubirea sa, singurul lucru necesar. Papa, în catehezele sale, ne invită să cultivăm, zi de zi, uniunea cu Domnul.
În parabola ospăţului de nuntă, regele face să fie chemaţi invitaţii, dar aceştia răspund printr-un refuz, deoarece au multe ocupaţii:
• Regele însă nu se descurajează şi îşi trimite servitorii să caute alţi comeseni pentru a umple sala ospăţului său. Astfel refuzul celor dintâi are ca efect extinderea invitaţiei la toţi, cu o predilecţie specială pentru săraci şi dezmoşteniţi. Este ceea ce s-a întâmplat în Misterul pascal: puterea zdrobitoare a răului este înfrântă de atotputernicia iubirii lui Dumnezeu. Domnul înviat poate de acum să-i invite pe toţi la ospăţul bucuriei pascale furnizând el însuşi comesenilor haina de nuntă, simbol al darului gratuit al harului sfinţitor (Predica din 12 octombrie 2008).

Între invitaţi, adică între cei care îl urmează pe Dumnezeu, se află însă un om care nu îmbracă haina de nuntă iar regele face să fie aruncat afară în întuneric. Dar ce fel de haină este cea care îi lipseşte?
• Haina iubirii…Din păcate, între oaspeţii săi cărora le dăruise haina nouă, haina albă a renaşterii, regele găseşte pe unii care nu poartă haina de culoare purpurei a dublei iubiri faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. În ce condiţie vrem să ne apropiem de sărbătoarea cerului, dacă nu îmbrăcăm haina de nuntă - adică iubirea, care singură ne poate face frumoşi?...O persoană fără iubire este întunecoasă lăuntric. Întunericul de afară despre care vorbeşte Evanghelia, este doar reflexul orbirii interioare a inimii (Predica din 5 aprilie 2007).

Şi Papa Benedict al XVI-lea revine: „Din parabolele lui Isus despre ospeţe ştim că El cunoaşte realitatea locurilor rămase goale, răspunsul negativ, dezinteresul faţă de El şi faţă de apropierea lui. Locurile goale la ospăţul nupţial al Domnului, cu sau fără scuze, nu sunt pentru noi, de acum de mult timp, o parabolă, ci o realitate prezentă, chiar în acele ţări cărora le manifestase apropierea sa deosebită. Isus ştia şi despre oaspeţi care, e adevărat, aveau să vină, dar fără să fie îmbrăcaţi în mod nupţial – fără bucurie pentru apropierea lui, urmând numai o obişnuinţă, şi cu o complet altă orientare a vieţii lor. Sfântul Grigore cel Mare, într-una din omiliile sale, se întreba: Ce fel de persoane sunt acelea care vin fără haină de nuntă? În ce consistă această haină şi cum se obţine? Răspunsul său este: Cei care au fost chemaţi şi vin au într-un fel credinţă. Credinţa le deschide uşa. Însă le lipseşte haina nupţială a iubirii. Cel care trăieşte credinţa nu ca iubire nu este pregătit pentru nuntă şi este trimis afară. Împărtăşania euharistică cere credinţa, dar credinţa cere iubire, altminteri este moartă ca şi credinţa (Benedict al XVI-lea la Liturghia Cinei Domnului din Bazilica San Giovanni in Laterano, joi, 21 aprilie 2011).

Deci nu este de ajuns a se declara creştini pentru a se salva:
• Nu va fi de ajuns, de aceea, a se declara ’prieteni’ ai lui Cristos etalând false merite: ’Am mâncat şi băut în prezenta ta şi tu ai învăţat în pieţele noastre’ (Lc 13, 26). Adevărata prietenie cu Isus se exprimă în modul de a trăi: se exprimă prin bunătatea inimii, cu umilinţă, blândeţe şi îndurare pentru dreptate şi adevăr, angajare sinceră şi onestă pentru pace şi reconciliere. Acesta am putea spune, este ’buletinul de identitate’ ce ne califică drept adevăraţi ’prieteni’ ai săi; acesta este ’paşaportul’ care ne va permite să intrăm în viaţa veşnică (Discurs la Angelus pe 26 august 2007).

Mulţi sunt chemaţi, dar puţin aleşi, spune Isus. Nu este vorba de privilegii - precizează papa Benedict - cum s-ar pute gândi cineva:
• Există mereu riscul tentaţiei de a interpreta practica religioasă ca sursă de privilegii sau de siguranţe. În realitate mesajul lui Cristos merge tocmai în sens opus: toţi pot să intre în viaţă, dar pentru toţi poarta este „îngustă” pentru că este exigentă, cere angajare, abnegaţie, mortificarea propriului egoism (Alocuţiune la Angelus pe 16 august 2007).

Dumnezeu ne invită în fiecare zi la sărbătoarea sa de nuntă, dar suntem adesea prinşi de micile noastre legături care nu ne lasă să intrăm în iubirea sa nemărginită. De aici apelul papei Benedict al XVI-lea:
• Să ai curajul să îndrăzneşti cu Dumnezeu! Încearcă! Nu-ţi fie teamă de el? Ai curajul să rişti cu credinţa! Ai curajul să rişti cu bunătatea! Ai curajul să rişti cu inima curată! Compromite-te cu Dumnezeu, atunci vei vedea că tocmai prin aceasta viaţa ta devine amplă şi luminată, neplicticoasă, dar plină de infinite surprize, pentru că bunătatea lui Dumnezeu nu se epuizează niciodată! (Predica din 5 decembrie 2005).

(RV - A. Lucaci - culegere de texte pentru eventuale consideraţii omiletice la Duminica a XXVIII-a din Timpul ordinar - ciclul A)