2011-10-04 12:13:43

“Isuse, mă încred în Tine”: mângâietoarea invocaţie pe care Providenţa Divină ne-a sugerat-o prin mijlocirea Sfintei Faustina Kowalska


(RV – 4 octombrie 2011) 5 octombrie, în calendarul roman sau latin Sfânta Faustina Kowalska (1905-1938.)

Născută şi crescută în Polonia, Faustina simte atracţia vocaţiei de foarte tânără. La 18 ani, părinţii îi refuză permisiunea de a intra în mănăstire, fapt pe care ea îl interpretează ca pe o încercare de a-i reprima vocaţia. Cu toate acestea, Dumnezeu persistă. Într-o zi, la o sărbătoare, Faustina are o viziune a Domnului suferind care îi cere: „Cât de mult trebuie să te mai urmăresc şi de câte ori mă vei respinge?” La sfârşit este admisă în Congregaţia Surorilor Fericitei Fecioare Maria a Milostivirii. De la 20 de ani înainte, Faustina munceşte în mănăstire ca bucătăreasă, grădinar şi portar. În pofida unei vieţi mai degrabă obişnuite, Faustina vorbea în intimitate cu Domnul şi cu Sfânta Fecioară şi notează conversaţiile sale în câteva jurnale care vor fi publicate doar după moartea ei. Jurnalul „Milostivirea divină în sufletul meu” este un clasic al spiritualităţii moderne. A fost prima sfântă canonizată în cel de-al treilea mileniu.

Vă reamintim că în anul 2000, Ioan Paul al II-lea a instituit, pe 30 aprilie, Duminica Divinei Milostiviri cu ocazia canonizării călugăriţei poloneze Faustina Kowalska, apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu, Divina Milostivire celebrându-se în a doua duminică a Paştelui.

Este binecunoscută mângâietoarea invocaţie pe care Providenţa Divină a sugerat-o prin sora Faustina, şi anume: “Isuse, mă încred în Tine”.
Acest act de încrezătoare abandonare lui Isus dăruieşte lumină şi consolare în viaţa tuturor, mai ales a acelora care sunt încercaţi de suferinţe. Pentru a primi pe deplin harurile care izvorăsec din Divina Milostivire Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a binevoit să acorde indulgenţă plenară cu ocazia Duminicii Divinei Milostiviri.

Sfânta Faustina Kowalska s-a numărat printre cei zece sfinţi şi fericiţi numiţi patroni oficiali ai Zilei Mondiale a Tineretului de la Sydney 2008







All the contents on this site are copyrighted ©.