2011-10-03 17:46:27

Nu este infantil să ne rugăm Îngerilor Păzitori: reflecţia părintelui Marcello Stanzione despre cuvintele Papei, la rugăciunea „Angelus” din 2 octombrie


(RV – 3 octombrie 2011) Duminică, 2 octombrie, în sărbătoarea Sfinţilor Îngeri Păzitori, Benedict al XVI-lea a subliniat, la rugăciunea „Angelus”, că „Domnul este mereu aproape şi activ în istoria umanităţii, însoţindu-se de singulara prezenţă a Îngerilor săi”.
Despre importanţa îngerilor în viaţa creştinilor şi a necesităţii descoperirii lor, iată o reflecţie a părintelui Marcello Stanzione, preşedinte al Asociaţiei catolice "Miliţia Sfântului Mihail Arhanghelul", intervievat de Alessandro Gisotti, de la redacţia noastră centrală:

• „Benedict al XVI-lea, pe vremea când era cardinal, a intervenit - pe 2 octombrie 1977 - la radioul bavarez, subliniind că, din păcate, se vorbeşte puţin sau deloc despre Îngeri.
Cardinalul Ratzinger a subliniat şi cu acea ocazie că a vorbi despre Îngeri înseamnă a simţi prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu în întreg cosmosul şi că nu este infantil faptul de a adresa rugăciuni Îngerilor Păzitori, ci reprezintă – dimpotrivă – una din cele mai frumoase caracteristici ale doctrinei catolice.
De mulţi ani mă ocup de răspândirea devoţiunii faţă de Îngeri şi, spre marea mea bucurie, de câţiva ani observ tot mai mult în parohii, în sanctuare şi congregaţii o reînflorire a devoţiunii faţă de Îngerii Păzitori şi, în mod deosebit, faţă de Arhanghelul Mihail.”

Însă, Papa Ioan Paul I sublinia că Îngerii sunt marii necunoscuţi ai timpurilor noastre…
• „Din păcate, în anii '40 - '50 a avut loc o subtilă pătrundere a unor elemente protestante în catolicism, motiv pentru care se vorbea tot mai puţin despre sufletele din Purgator, despre devoţiunea faţă de Maica Domnului, despre Sfântul Rozariu şi despre devoţiunea faţă de Îngerii Păzitori. Şi atunci când există un gol, din păcate pătrund false ideologii, pseudo-religii, precum ocultismul şi New Age.
De ani de zile, în librăriile laice apar sute de texte despre Îngeri, toate exoterice, iar problema constă în faptul că atâta vreme cât Biserica nu face apostolat, nu face evanghelizare, nu vorbeşte despre Îngeri, atunci vor vorbi aceşti „pseudo-mistici”, dar nu vor mai fi Îngerii din Biblie, Îngerii Sfinţilor tradiţiei magisteriului catolic, ci vor fi îngerii exoterismului şi ai ocultismului.
Să vorbim despre Îngeri noi, ca preoţi, catiheţi, ca episcopi! Eu spun mereu că pentru noi catolicii existenţa şi acţiunea Îngerilor este un adevăr de credinţă.”

Cât este de important studiul, aprofundarea cunoaşterii Îngerilor plecând de la Biblie?
• „Pentru noi, catolicii, Îngerii au fost întotdeauna legaţi de Isus Cristos, pentru că Îngerii au fost creaţi de Dumnezeu şi au o dublă misiune. Misiunea cea mai importantă este cea de adorare a Preasfintei Treimi: Îngerii îl laudă, îl exaltă pe Dumnezeu şi îi înalţă rugăciuni.
Apoi, o mică parte a Îngerilor, mai exact Îngerii Păzitori, sunt trimişi pentru a-i asista pe oameni.
Noi uităm deseori că marii sfinţi nutreau o specială veneraţie pentru Îngerul diecezei sau al naţiunii.
Îngerii nu ne protejează doar de pericolele naturale ci, mai ales, cum spunea papa Pius al XII-lea, sunt maeştri de asceză şi de mistică: mai exact ne însoţesc în parcursul dificil spre sfinţenie.
Cum spune Sfântul Toma d'Aquino, când o persoană este importantă primeşte de la rege o escortă de cavaleri; pentru Dumnezeu suntem cu toţii importanţi, atât de importanţi încât ne pune la dispoziţie escorta unui înger păzitor.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.