Papa la întâlnirea cu reprezentanţii Comunităţii Ebraice la Reichstag: trebuie să
descoperim tot mai mult afinitatea dintre evrei şi creştini
RV 23 sep 2011.După vizita oficială la Bundestag,
joi după amiază, unde a ţinut un discurs considerat de presa germană "discursul secolului",
Benedict al XVI-lea a avut o întrevedere cu reprezentanţii Comunităţii Ebraice la
Reichstag.
Suveranul Pontif a observat că din acest loc "a fost plănuit
şi organizat Holocaustul, eliminarea concetăţenilor evrei din Europa". În acest loc
"trebuie să rechemăm în memorie şi progormul din 'noaptea de cristal', de la 9-10
noiembrie 1938". Adevăratele dimensiuni ale acestui act de dispreţ uman, a observat
Papa, au fost înţelese de câţiva, precum prepozitul catedralei catolice din Berlin,
Bernhard Lichtenberg, care de la amvonul catedralei Sf. Hedwiga spunea cu glas puternic:
'Lângă noi Templul (ebraic) este în flăcări, şi acesta este o casă a lui Dumnezeu'.
Regimul de teroare al naţionalsocialismului se baza pe un mit rasist, din care făcea
parte respingerea Dumnezeului lui Avram, Isac şi Iacob, a Dumnezeului lui Isus Cristos
şi al celor care cred în El. 'Atotputernicul' Adolf Hitler era un idol păgân care
dorea să ia locul Dumnezeului biblic, Creator şi Tată al tuturor oamenilor. Odată
cu refuzul de a-l respecta pe acest Dumnezeu unic, se pierde întotdeauna şi respectul
pentru demnitatea omului. De ce este în stare omul care-l refuză pe Dumnezeu şi ce
fel de chip poate asuma un popor când spune 'nu' acestui Dumnezeu, l-au arătat la
sfârşitul războiului imaginile oribile de la lagărele de concentrare".
În
faţa acestei memorii, trebuie să constatăm cu gratitudine "că de câteva decenii se
manifestă o nouă dezvoltare despre care se poate spune că este o adevărată reînflorire
a vieţii ebraice în Germania. Trebuie subliniat faptul că în acest timp comunitatea
ebraică s-a evidenţiat în mod deosebit în acţiunea de integrare a imigranţilor esteuropeni".
"Cred că noi, creştinii, a reluat Papa, trebuie să ne dăm seama tot mai mult
de afinitatea noastră interioară cu Ebraismul. Pentru creştini nu poate exista o fractură
în evenimentul salvific. Mântuirea vine, întocmai, de la Iudei (cfr. Ioan 4,22). Acolo
unde conflictul lui Isus cu Iudaismul timpului său este trăit în mod superficial,
ca o ruptură faţă de Vechea Alianţă, se ajunge prin a-l reduce la o idee de eliberare
care consideră Legea (Torah) numai observanţa servilă a riturilor şi prescrierilor
exterioare. De fapt, însă, Predica de pe munte nu desfiinţează Legea mozaică, ci dezvăluie
posibilităţile sale ascunse şi face să vină la lumină noi exigenţe; ne trimite la
fundamentul mai profund al comportamentului uman, la inimă, acolo unde omul alege
între curat şi impur, unde se dezvoltă credinţa, speranţa şi iubirea".
Mesajul
de speranţă, pe care cărţile Bibliei ebraice şi ale Vechiului Testament creştin îl
transmit, a spus Benedict XVI, a fost asimilat şi dezvoltat de iudei şi creştini în
mod diferit. "După secole de contrapunere, recunoaştem ca o datorie ce ne revine,
faptul de a face ca aceste două modalităţi de lectură a scrierilor biblice – cea creştină
şi cea iudaică – să intre în dialog între ele, pentru a înţelege în mod corect voinţa
şi cuvântul lui Dumnezeu" (Isus din Nazaret. Partea a II-a: De la intrarea în Ierusalim
pînă la înviere, p. 45 – ed.it.).
"Într-o societate tot mai secularizată,
acest dialog trebuie să întărească speranţa comună în Dumnezeu. Fără această speranţă,
societatea îşi pierde umanitatea sa".
Preşedintele Comunităţii Ebraice, dr.
Dieter Graumann, şi-a exprimat la rândul său satisfacţia pentru progresul realizat
pe drumul de dialog şi prietenie, dar şi-a manifestat câteva preocupări, precum chestiunea
lefevbrienilor, rugăciunea pentru evrei în Vinerea Sfântă şi cauza de beatificare
a papei Pius XII. Apoi a încheiat: "Împreună suntem aici, împreună credem şi, evident,
ne simţim uniţi! Să ne asumăm aşadar împreună responsabilitatea de a păstra întotdeauna
aceste temelii comune bazate pe o prietenie cordială, mai multă încredere, noi contacte
şi de a le face să devină mai puternice şi solide".