2011-09-20 17:47:10

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 20 septembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sunt în plină desfăşurare, în Germania, pregătirile pentru vizita lui Benedict al XVI-lea, care va avea loc între 22 şi 25 septembrie. Patru sunt etapele principale: Berlin, cu aşteptatul discurs la Bundestag; Erfurt, oraşul lui Luther; apoi sanctuarul marian din Etzelsbach şi, în final, Freiburg.

- Ambasadorul german pe lângă Sfântul Scaun, Walter Jürgen Schmid confirmă marea aşteptare pentru intervenţia Papei în Bundestag, Parlamentul federal al Germaniei în cadrul acestei vizite oficiale.

- Dieceza Romano-Catolică de Chişinău din Republica Moldova găzduieşte pentru prima dată o sesiune ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România. În perioada 20-23 septembrie are loc Sesiunea de toamnă a episcopatului catolic din România care, la invitaţia PS Anton Coşa, episcop catolic pentru Republica Molodva, se desfăşoară la Centrul Social Pastoral „Ioan Paul al II-lea” din Chişinău. Interviu cu PS Anton Coşa, care de 20 de ani păstoreşte mica turmă a credincioşilor catolici din Republica Moldova, mai întâi ca paroh de Chişinău apoi ca administrator apostolic, şi de zece ani ca episcop, participând ca invitat la reuniunile Conferinţei Episcopale Catolice din România.

- Blaj. Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român - ASTRA a sărbătorit la Blaj în perioada 16-18 septembrie împlinirea a 150 de ani de la fondarea ei în toamna anului 1861, la Sibiu. Manifestările aniversare au fost organizate cu sprijinul larg al Primăriei Municipiului Blaj şi al Consiliului Judeţean Alba şi s-au bucurat de susţinerea şi participarea unui număr mare de membri reprezentanţi ai Academiei Române, în frunte cu dl. prof. univ. dr. Eugen Simion, preşedinte al Secţiei Filologie a Academiei Române. Prezent la deschiderea sesiunii de comunicări ca reprezentant al Prefericirii Sale Lucian, Arhiepiscopul Major al Biserici Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, PS Mihai, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Vicar al Bucureştilor a adresat participanţilor o scurtă dar consistentă cuvântare.

- Washington. Patru mii de miliarde de dolari în zece ani. Este totalul din planul anti-deficit expus luni de preşedintele Statelor Unite Barack Obama. La realizarea planului va contribui substanţial creşterea taxelor claselor mai înstărite.

- New York. Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Abu Mazen, a făcut cunoscut că va fi prezentată vineri 23 septembrie cererea către ONU pentru recunoaşterea Statului palestinian. Instanţa, pe care grevează posibilul veto al Statelor Unite în Consiliul de Securitate, va purta probabil la recunoaşterea, pentru Palestina, a statului de Ţară „nu membru”. Un obiectiv ce va avea relevante efecte, a subliniat la Radio Vatican episcopul auxiliar de Ierusalim, mons. William Shomali.

- Cornul Africii. Din păcate actuala foamete nu va dispare în următoarele luni. Estimează expertul Bruno Geddo, reprezentant pentru Somalia a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi în urma colectei naţionale de duminica trecută din partea Bisericii italiene pentru populaţiile din Cornul Africii.

- Statele Unite. Mons. Timothy Dolan, arhiepiscop de New York, în calitate de preşedinte al Conferinţei episcopale a invitat toţi episcopii şi preoţii să atragă atenţia credincioşilor în legătură cu starea de sărăcie şi să facă tot posibilul pentru săraci şi şomeri. Potrivit ultimelor date ale Biroului de statistică, 46 de milioane de cetăţeni americani trăiesc în condiţii de sărăcie.

- Roma. O scrisoare despre ecologie: a scris-o întregii Companii a lui Isus prepozitul general, părintele Adolfo Nicolás. Misiva, care poartă data de 16 septembrie, încurajează călugării iezuiţi să-şi asume un angajament pentru sustenabilitatea planetei şi îi invită la o revizuire a vieţii personale, a stilului de viaţă comunitar şi practicilor instituţionale în linie cu această misiune de reconciliere cu Creaţia.

- Din actualitatea internaţională. - Turcia. Temeri antiterorism. O explozie puternică, a cărei origine este deocamdată necunoscută, s-a produs marţi în centrul oraşului Ankara, provocând moartea a trei persoane şi rănirea altor 15 şi declanşând un incendiu, potrivit bilanţului furnizat de vicepremierul Atalay. - Italia. Standard & Poor's (S&P) a redus cu o treaptă ratingul de credit al Italiei, la "A", de la "A+", cu perspectiva negativă, din cauza deteriorării perspectivelor economice şi incertitudinii politice, decizia luând prin surprindere pieţele. Premierul italian Silvio Berlusconi a declarat marţi că decizia agenţiei Standard&Poor's de a retrograda ratingul Italiei nu reflectă realitatea.

- Miercuri 21 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul apostol Quadrat din Magnesia şi Sfântul profet Iona, la fel şi în calendarul roman sau latin unde în principal este sărbătoarea Sfântului Matei, apostol şi evanghelist.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.