2011-09-19 18:54:26

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 19 septembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea a cerut Bisericii în India să continue să-i primească pe toţi, mai ales pe săraci şi să promoveze dreptatea şi drepturile inalienabile ale persoanei în întreaga societate. Invitaţia a fost exprimată luni dimineaţă primind la Castel Gandolfo un alt grup de episcopi indieni cu ocazia vizitei lor canonice „ad Limina Apostolorum”

- Tot luni dimineaţă Pontiful a primit la Castel Gandolfo un grup de astronauţi ai Staţiei Spaţiale Internaţionale. Este vorba de astronauţii cu care Pontiful a dialogat în istorica legătură cu spaţiul realizată în luna mai anul acesta.

- Pontiful l-a primit în audienţă luni la Castel Gandolfo pe mons. Anthony Francis Sharma, episcop titular de Gigti, vicar apostolic de Nepal, în vizită ad Limina Apostolorum.

- Cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor este convins că vizita Papei în Germania de la 22 la 25 septembrie va marca o întărire a ecumenismului.

- Stare de încordare între Turcia şi Bruxelles în legătură cu preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene. Turcia va îngheţa relaţiile cu UE dacă anul viitor Bruxelles-ul va acorda preşedinţia semestrială prin rotaţie Ciprului, în ciuda unui posibil faliment al negocierilor pentru reunificarea Insulei.

- Napoli. Sărbătoarea Sfântului Ianuariu de la 19 septembrie: punctual ca de obicei în catedrala din Napoli faptul prodigios al lichefierii sângelui în ziua aniversării martirajului sfântului episcop de Benevento.

- La Chişinău pentru prima dată sesiunea ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România. Aşa cum s-a stabilit la sesiunea ordinară de primăvară desfăşurată în perioada 24-26 mai, la Mănăstirea călugărilor carmeliţi desculţi de la Ciofliceni (Snagov) în arhidieceza de Bucureşti, sesiunea ordinară de toamnă a Conferinţei Episcopilor Catolici din România să desfăşoară la Chişinău în Republica Moldova, la invitaţia PS Anton Coşa, episcopul Diecezei de Chişinău, în perioada 20-23 septembrie. Conferinţa Episcopală Română îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu Urmaşul lui Petru, Episcopul Romei.

- Gratitudine şi speranţă: sunt sentimentele exprimate de episcopul de Djibouti şi administrator apostolic de Mogadishu, mons. Giorgio Bertin, în urma Colectei naţionale promovate duminică în toate bisericile catolice din Italia pentru populaţiile lovite de foamete din Cornul Africi.

- Brazilia. Cotidianul „O Dia” din Rio de Janeiro a acordat prestigioasa distincţie „Mândria metropolei Rio” părintelui Renato Chiera originar din regiunea italiană Piemont, fondator al institutului „Casa da Menor”, de peste 30 de ani angajat alături de copii străzii brazilieni.

- Coreea de Sud. Biserica catolică din Coreea de Sud este una din Bisericile cu cea mai rapidă creştere din Asia. Creştinismul a ajuns în peninsula coreeană în secolul al XVII-lea, şi până în urmă cu câteva decenii, credincioşii au îndurat persecuţii. În fapt, numărul martirilor pentru credinţă este ridicat. În 1960 numărul catolicilor era de circa 500 de mii, în prezent este de 5 milioane. Creşterea se datorează apostolatului laicilor: un exemplu al catolicilor asiatici, pentru multe Biserici din Europa.

- Perú. Apel al cardinalului Juan Luis Cipriani Thorne, arhiepiscop de Lima pentru protecţia vieţii pe cale de a se naşte şi tutelarea familiei în timp ce pe plan legislativ se încearcă stabilirea „protocolului pentru avortul terapeutic”, ca subterfugiu eficient pentru depenalizarea sa.

- Din actualitatea internaţională: - Sanaa. Escaladarea violenţelor în Yemen. Cel puţin 20 de victime în ciocnirile în curs luni în capitala Sanaa şi oraşul Taez.

- Marţi 20 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Eustaţiu şi Teopista cu fiii lor, Agapiu şi Teopist, martiri, anul 277; în calendarul roman sau latin Sfinţii Martiri din Coreea, Andrei Kim Taegon, primul preot catolic al acestei ţări, apostolul laic Paul Chong Hasang şi cei 101 însoţitori, martirizaţi în valurile de persecuţii declanşate între anii 1839 şi 1867. Au fost canonizaţi de papa Ioan Paul al II-lea în ziua de 6 mai 1984 cu ocazia călătoriei sale apostolice în această ţară din Extremul Orient.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.