2011-09-17 14:49:21

Scrisoarea Papei adresată cardinalului Tomko cu ocazia centenarului Catedralei Neprihănitei Zămisliri din Moscova


(RV – 17 septembrie 2011) A fost publicată sâmbătă, 17 septembrie, scrisoarea lui Benedict al XVI-lea către cardinalul Jozef Tomko, trimis special al Sfântului Părinte la celebrarea cu ocazia consacrării Catedralei Neprihănitei Zămisliri din Moscova, ce va avea loc pe 25 septembrie.

În documentul redactat în limba latină, Succesorul lui Petru subliniază deosebita valoare a acestei catedrale, ce a fost deconsacrată şi transformată într-o fabrică de către regimul comunist sovietic.

Mai multe amănunte în serviciul realizat de Alessandro Gisotti, de la redacţia noastră centrală:

• Un simbol luminos al forţei credinţei. Comuniştii au încercat să distrugă Catedrala Neprihănitei Zămisliri din Moscova. Au desfigurat-o, au deconsacrat-o şi apoi au transformat-o într-o fabrică.
În anii de persecuţie, au ucis parohul şi i-au întemniţat pe credincioşi. Acolo unde se afla altarul, într-un gest de total dispreţ, au construit un closet. Însă, au trebuit să renunţe. Iubirea credincioşilor pentru Preacurata Fecioară Maria, rugăciunile lor, curajul şi perseverenţa lor au predominat şi, acum 12 ani, au putut să aibă înapoi catedrala lor.
Cu acea ocazie, arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz a spus, cu deosebită emoţie: „Şi la Moscova, care a fost considerată în perioada sovietică capitala ateismului, ultimul cuvânt îi aparţine lui Dumnezeu”.

Benedict al XVI-lea aminteşte această istorie de suferinţă şi înviere în scrisoarea către cardinalul Jozef Tomko, trimisul său special la celebrările prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la consacrarea Catedralei catolice din Moscova.
Catedrala din Moscova, scrie Papa, a participat într-un fel la soarta credincioşilor ruşi, la suferinţele lor.
În scrisoare, Episcopul Romei îşi exprimă bucuria privind vestea celebrării centenarului celui mai mare lăcaş catolic din Rusia.
Papa se opreşte de asemenea asupra secularei devoţiuni mariane a poporului creştin, pentru care Catedrala din Moscova reprezintă un „semnificativ monument”.

În scrisoare se citeşte că prefectul emerit al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, cardinalul Tomko, va duce tuturor celor prezenţi salutul Papei şi îndemnul ca, prin mijlocirea Maicii Domnului, să poată trăi o viaţă plină de credinţă şi caritate.

Celebrările privind centenarul Catedralei catolice din Moscova, exemplu sublim de stil neo-gotic, prevăd diferite concerte de muzică sacră, inaugurarea unui monument în cinstea Maicii Tereza de Calcutta, o expoziţie fotografică şi prezentarea unei cărţi şi a unui film dedicate istoriei Catedralei.

Sfânta Liturghie, prezidată de cardinalul Jozef Tomko, va fi celebrată de episcopi proveniţi din Rusia, Polonia, Statele Unite, Belarus, Kazakhstan şi Lituania.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.