2011-09-17 13:21:56

Benedict al XVI-lea în Germania cu motoul: „Unde este Dumnezeu, acolo este viitor”: editorialul părintelui Federico Lombardi


(RV – 17 septembrie 2011) Joia viitoare, 22 septembrie, Benedict al XVI-lea va pleca la Berlin pentru cea de-a treia călătorie apostolică în Germania: o vizită de patru zile foarte intensă, plină de evenimente importante.
Foarte aşteptat este discursul în faţa Parlamentului federal, ca şi întâlnirea cu credincioòii evanghelici, la Mănăstirea călugărilor augustinieni din Erfurt, în care a trăit Luter. De asemenea, va fi celebrată Sfânta Liturghie pe Stadionul olimpic din Berlin, vizita la Sanctuarul marian din Etselbach şi întâlnirea cu comunitatea catolică, la Fribourg.

Călătoria are ca moto: „Unde este Dumnezeu, acolo este viitor”. Să ascultăm, referitor la apropiata vizită apostolică în Germania, editorialul părintelui Federico Lombardi, pentru rubrica Octava Dies, săptămânalul informativ al Centrului Vatican de Televiziune:

• „Trăim în timpuri de preocupare pentru viitor: pentru viitorul planetei Pământ şi a vieţii pe aceasta, viitorul economiei mondiale şi a păcii între popoare, viitorul Europei şi al naţiunilor care o compun, viitorul tinerilor şi al copiilor care se înfăţişează la fereastra vieţii.
Mergând în ţara sa, Germania, văzută de mulţi ca pe o naţiune de frunte a vechiului continent, dar unde credinţa creştină apare în rapidă descreştere, Benedict al XVI-lea a ales pentru călătoria sa motoul: „Unde este Dumnezeu, acolo este viitor”.
Sunt cuvintele cheie ale omiliei sale la Sanctuarul austriac din Mariazell, de acum patru ani, când a interpretat criza demografică din Europa ca semn al lipsei de încredere în viitor şi a reacţionat, spunând: „Pământul va fi lipsit de viitor doar când se vor stinge forţele inimii umane şi ale raţiunii iluminate de inimă – când chipul lui Dumnezeu nu va mai străluci deasupra Pământului. Unde este Dumnezeu, acolo este viitor”.

Din prima zi după alegerea sa, Papa Benedict ne-a explicat că vestirea primatului lui Dumnezeu ar fi fost prima prioritate a pontificatului său. Cine este Dumnezeu? Cum trebuie văzut chipul său? Unde se întâlneşte şi cum să i se vorbească? Cum orientează raportul cu Dumnezeu viaţa fiecărei persoane şi responsabilitate sa în societate, cum fondează căutarea justiţiei şi a dreptăţii? Dumnezeu nu este străin de viaţă. Nu trebuie să ne aşteptăm de la Papa răspunsuri la chestiuni marginale, ci la cele esenţiale.

Traversând o ţară unde negarea totalitară a lui Dumnezeu a demonstrat consecinţele sale cele mai extreme, vom reflecta împreună asupra modalităţii de a ne angaja – ca persoane, ca şi credincioşi în Dumnezeu, ca şi creştini, catolici – pentru a construi un viitor demn de om.”

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.