2011-09-16 19:01:24

Vineri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 16 septembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- A fost ilustrată vineri dimineaţă la Sala de presă a Sfântului Scaun, călătoria apostolică a Papei Benedict al XVI-lea în Germania de joi 22 până duminică 25 septembrie. Este cea de-a treia călătorie a actualului Pontif în pământul său natal şi cuprinde trei etape principale: Berlin , Erfurt şi Freiburg.

- Scrisoare a Papei adresată cardinalului Damasceno Assis, arhiepiscop de Aparecida în Brazilia pentru cei 25 de ani ai consacrării sale episcopale.

- Învestirea noului Pro-Mare Maestru al Ordinului Sfântului Mormânt de la Ierusalim desfăşurată joi la Roma. Este vorba de mons. Edwin Frederick O’Brien, fost arhiepiscop de Baltimore în Statele Unite. Urmează cardinalului John Patrick Foley, care s-a retras din motive de sănătate.

- Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii îl aminteşte pe cardinalul vietnamez François-Xavier Nguyễn Văn Thuận, fost preşedinte al acestui departament, la nouă ani de la moartea sa.

- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm: Papa a primit vineri dimineaţă în audienţe succesive la reşedinţa din Castel Gandolfo pe mons. Thomas E. Gullickson, nunţiu apostolic în Ucraina şi alţi 12 episcopi din India pentru vizita canonică „ad Limina Apostolorum”.

- Cornul Africii. Duminica viitoare în Italia colectă naţională pentru populaţiile lovite de secetă şi foamete. Apel al organizaţiei Caritas la un răspuns solidar prin campania intitulată „Foame de pâine şi de viitor”.

- Bruxelles. Comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom şi-a exprimat vineri speranţa că va fi găsită o soluţie pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, în contextul în care miniştrii de interne din UE urmează să se pronunţe la 22 septembrie în acest dosar.

- Bucureşti. Italia va sprijini intrarea României în spaţiul Schengen ''cu deplină convingere'', a declarat preşedinte italian, Giorgio Napolitano, vineri, în cadrul "Forumul Economic 2011. Italia Internaţională în România - Perspective şi oportunităţi", organizat de Confindustria România.

- Varşovia. În perioada 14-18 septembrie se desfăşoară cel de-al XIV-lea Congres Internaţional de Drept Canonic pe tema „Funcţia administrativă în orânduirea canonică” la Universitatea Card. Stefan Wyszyński organizat de Facultatea de Drept Canonic a acestei universităţi.

- Siria. Vineri încă o zi de sânge cu cel puţin 20 de morţi la Hama, în centrul ţării. Atacată din nou mulţimea care protesta împotriva preşedintelui Assad.

- Libia. Insurgenţii spre deplinul control al ultimelor oraşe fidele lui Gaddafi.

- Italia. În oraşul Verona circa patru mii de tineri participă începând de vineri până duminică la primul Festival al Doctrinei Sociale a Bisericii. Cele trei zile dedicate raportului dintre Doctrina socială şi lumea economică se vor încheia duminică cu o „Lectio magistralis” ţinută de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone.
- Barticeşti/Neamţ. Inaugurat vineri 16 septembrie Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale Speranţa Bolnavilor. Inaugurarea a avut loc în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău în Republica Moldova.

- Regatul Unit. Marea Britanie: trei zile de celebrări, 16-18 septembrie pentru prima aniversare a vizitei lui Benedict XVI. Celebrări pentru retrăirea darurilor şi entuziasmului adus de vizita apostolică a lui Benedict al XVI-lea în urmă cu un an. Trei zile de reculegere, dedicate postului, rugăciunii şi reflecţiei asupra evenimentului.

- Kosovo. Priştina preia controlul asupra a două posturi de frontieră cu Serbia.

- Sâmbătă 17 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sâmbătă după Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfânta Sofia şi fiicele ei: Pistis, Agapis şi Elpida, martire, secolul 2; în calendarul roman sau latin Sfântul Robert Bellarmin, episcop şi învăţător al Bisericii, Italia, anii 1542 - 1621.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.