2011-09-13 20:21:26

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


RV 13 sep 2011. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Continuă, la Roma, vizita "ad limina apostolorum" a episcopilor din India. Interviu cu arhiepiscopul de Bhopal, mons. Leo Cornelio, care afirmă: "tinerii sunt speranţa noastră; trăim într-o ţară democratică în care ne putem exprima identitatea noastră religioasă, lucru care nu este posibil în alte Ţări, precum cele din vecinătatea noastră".

- Intervenţie în plenul adunării OSCE, desfăşuartă luni la Roma, a arhiepiscopului Dominique Mamberti, secretarul pentru Raporturile cu Statele: "riscul crimelor comise din ură faţă de creştini se alimentează dintr-un climat în care este negată libertatea religioasă; asistăm la o creştere tot mai rapidă a intoleranţei faţă de creştini chiar şi în Ţări majoritar creştine".

- Cu ocazia apropiatei călătorii apostolice a Papei în Germania, editurile Herder şi Librăria Editură Vaticană au organizat o expoziţie cu traducerile operelor scrise de Benedict al XVI-lea; în acest fel, pot fi văzute împreună traducerea în limba română a cărţii interviu "Sarea pământului" şi traducerea chineză a operei "Dumnezeu şi lumea".

- Sfântul Scaun şi-a anunţat participarea şi în acest an la Zilele Europene ale Patrimoniului, iniţiativă lansată de Consiliul Europei. Pe 25 septembrie, intrarea la Muzeele Vaticanului va fi gratuită, la fel şi la catacombele romane deschise publicului larg.

- S-a încheiat marţi la München, în Germania, întâlnirea interreligioasă "Oameni şi religii" organizată de Comunitatea Sfântul Egidiu. În mesajul final al participanţilor se afirmă că "arta coexistenţei va trebui să fie în centrul următorului deceniu, la încheierea celui abia terminat, dominat de violenţă şi contrapuneri. În cursul dimineţii, conferinţa de presă finală susţinută de prof. Andrea Riccardi şi arhiepiscopul de München, card. Reinhard Marx.

- Columbia. Ucis, un alt preot, de 34 de ani, într-o parohie la graniţa cu Panama; este al şaselea preot ucis în ţara sud-americană de la începutul acestui an.

- Albania. Va avea loc la Tirana Adunarea preşedinţilor de Conferinţe Episcopale Catolice din Europa, de la 29 septembrie la 2 octombrie, la invitaţia preşedintelui episcopilor albanezi, arhiepiscopul mitropolit de Tirana, mons. Rrok Mirdita. După vizita istorică a papei Ioan Paul al II-lea din 1993, reuniunea Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) va fi evenimentul eclezial cel mai relevant din ultimii ani pentru ţara balcanică.

- Din actualitatea internaţională. Siria: proclamată, marţi în marea majoritate a oraşelor, ziua mâniei împotriva Rusiei, acuzată de susţinerea regimului de la Damasc.

- Miercuri, 14 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român, la fel ca în cel roman sau latin, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.







All the contents on this site are copyrighted ©.