2011-09-11 18:00:56

Papa la Angelus, zece ani după tragicele atentate din 11 septembrie solicită liderilor Naţiunilor să refuze întotdeauna violenţa


(RV - 11 septembrie 2011) Cuvintele Papei la rugăciunea „Angelus - Îngerul Domnului”, recitată la terminarea Sfintei Liturghii la şantierul naval din oraşul portuar Ancona, în cea de-a zecea aniversare a atentatelor care la 11 septembrie însângerau Statele Unite în timp ce lumea întreagă rămânea ca şi încremenită.
Serviciul aparţine Robertei Gisotti:
• Gândul lui Benedict al XVI-lea s-a îndreptat - cum toţi se aşteptau - la evenimentele tragice care în urmă cu zece ani marcau indelebil nu doar istoria Statelor Unite dar a omenirii întregi în cel de-al treilea mileniu.
• Amintind la Domnul Vieţii victimele atentatelor săvârşite în acea zi şi rudele lor, invit responsabilii Naţiunilor şi oamenii de bunăvoinţă să refuze întotdeauna violenţa ca soluţie pentru probleme, să reziste tentaţiei urii şi să lucreze în societate, inspirându-se din principiile solidarităţii, dreptăţii şi păcii.

Papa a cerut apoi tuturor credincioşilor să se oglindească în Maria Preasfântă „pentru a contempla abisul de iubire din care provine Sacramentul Euharistiei”. Datorită acelui „Fiat” al Fecioarei - a amintit Sfântul Părinte - Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. De aici invitaţia la a se îndrepta „toţi, cu mintea şi cu inima” spre apropiata Sfântă Casă din Loreto.
• Ţinutul Marche este în întregime iluminat de prezenţa spirituală a Mariei în istoricul său Sanctuar, care face şi mai frumoase şi mai dulci aceste coline!

În fine, aducere de mulţumire tuturor care au lucrat pentru buna reuşită a Congresului Euharistic Naţional şi o rugăciune specială adresată Mariei pentru italieni:
• Ei îi încredinţez în acest moment oraşul Ancona, Diecezele, regiunea Marche şi Italia întreagă, pentru ca în poporul italian să fie mereu vie credinţa în Misterul euharistic, care în orice oraş şi în orice sat, din Munţii Alpi şi până în Sicilia, îl face prezent pe Cristos Înviat, izvor de speranţă şi de mângâiere pentru viaţa cotidiană, mai ales în momentele dificile.

Vizita de o zi a Papei la Ancona a continuat în cursul după amiezii cu alte întâlniri de importanţă bisericească şi socială. După prânzul cu episcopii la Centrul pastoral din Colle Ameno, la care, cum s-a spus, a participat şi un grup de lucrători cu locuri de muncă precare şi muncitori disponibilizaţi ai întreprinderilor din regiune aflate în criză şi câţiva nevoiaşi asistaţi de Caritas diecezană, Benedict al XVI-lea a întâlnit organizatorii călătoriei, înainte de întâlnirea din catedrala oraşului la ora 17 cu familiile şi preoţii. Apoi la ora 18 aşteptata întâlnire în Piaţa Plebiscitului cu tineri logodiţi. Un moment inedit în vizitele şi călătoriile pontificale. În fine scruta ceremonie de rămas bun de la autorităţi la Molul Wojtyła, în Portul Ancona, şi plecarea prevăzută în jurul orei 18.45 cu elicopterul pentru a ajunge la heliportul vatican din Castel Gandolfo la ora 19.30.

Primiţi iubiţi ascultători şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa Benedict al XVI-lea duminică 11 septembrie, la terminarea Liturghiei şi după recitarea rugăciunii Îngerul Domnului la Ancona, cu ocazia încheierii celui de-al XXV-lea Congres Euharistic Naţional al Italiei, binecuvântare ce ajunge pe această cale şi la toţi cei dispuşi să o primească în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci








All the contents on this site are copyrighted ©.