Corectarea fraternă: "Să ne exercităm în această simfonie!". Alocuţiunea Papei la rugăciunea "Angelus" (text)

(RV - 4 septembrie 2011) Iubiţi fraţi şi surori, lecturile Liturghiei acestei duminici converg asupra temei iubirii fraterne în comunitatea credincioşilor, care îi are izvorul în comuniunea Preasfintei Treimi. Apostolul Paul afirmă că toată Legea lui Dumnezeu îşi află plinătatea în iubire, încât, în raporturile noastre cu alţii, cele zece porunci şi orice alt precept se rezumă în aceasta: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Cf Rom 13,8-10). Textul Evangheliei, luat din capitolul 18 al lui Matei, dedicat vieţii comunităţii creştine, ne spune iubirea fraternă comportă şi un sens de responsabilitate reciprocă, conform căreia, dacă fratele meu se face vinovat faţă de mine, eu trebuie să folosesc dragoste faţă de el şi, înainte de toate, să-i vorbesc personal, arătându-i că ceea ce a spus sau a făcut nu e bine. Acest mod de a acţiona se cheamă corectare fraternă: ea nu este o reacţie la ofensa îndurată, dar este pornită de iubirea pentru frate. Comentează Sfântul Augustin: „Acela care te-a jignit, ofensându-te, şi-a provocat lui însuşi o gravă rană, şi tu nu te îngrijeşti de rana fratelui tău?...Tu trebuie să uiţi ofensa pe care ai primit-o, nu rana unui frate al tău” (Discorsi 82, 7).

Şi dacă fratele nu mă ascultă? Isus în Evanghelia de azi indică o procedură graduală: mai întâi întoarce-te şi vorbeşte-i împreună cu alte două sau trei persoane, pentru a-l ajuta mai bine să-şi dea seama de ceea ce a făcut; dacă, cu toate acestea, el respinge încă observaţia, trebuie să-l spui comunităţii; şi dacă nu ascultă nici de comunitate, trebuie să-l facă să perceapă despărţirea pe care el însuşi a provocat-o, separându-se de comuniunea Bisericii. Toate acestea arată că există o coresponsabilitate pe drumul vieţii creştine: fiecare, conştient de propriile limite şi defecte, este chemat să accepte corectarea fraternă şi să-i ajute pe alţii prin acest serviciu special.

Un alt rod al iubirii în comunitate este acordul în rugăciune. Spune Isus: „Dacă doi dintre voi, pe acest pământ, se vor înţelege să ceară vreun lucru, îl vor primi de la Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor"(Mt 18,19-20). Rugăciunea personală este desigur importantă. mai mult, indispensabilă, dar Domnul asigură prezenţa sa în comunitatea care - deşi foarte mică - este unită şi unanimă, deoarece ea reflectă însăşi realitatea lui Dumnezeu Unul şi Întreit, comuniune desăvârşită de iubire. Spune Origen că „trebuie să ne exercităm în această simfonie” (Commento al Vangelo di Matteo 14, 1), adică în această armonie în interiorul comunităţii creştine. Trebuie să ne exercităm atât în corectarea fraternă, care cere multă umilinţă şi simplitate de inimă, cât şi în rugăciune, pentru ca să se înalţe la Dumnezeu dintr-o comunitate cu adevărat unită în Cristos.

Să cerem toate acestea prin mijlocirea Mariei Preasfinte, Mama Bisericii şi a Sfântului Grigore cel Mare, Papă şi Învăţător, pe care ieri (3 septembrie) l-am amintit în Liturghie.

După recitarea rugăciunii „Angelus” şi înainte de saluturile particulare în diferite limbi Papa a anunţat şi salutat deschiderea Congresului Euharistic Naţional la Ancona în Italia:

„Astăzi, la Ancona, se deschide cel de-al XXV-lea Congres Euharistic Naţionale, prin Sfânta Liturghie prezidată de Legatul meu cardinalul Giovanni Battista Re. Duminica viitoare, cu voia lui Dumnezeu, voi avea bucuria să mă duc la Ancona pentru ziua culminantă de Congresului. Încă de acum adresez salutul meu cordial şi binecuvântarea mea celor care vor participa la acest eveniment de har, care în Preasfântul Sacrament al Euharistiei adoră şi laudă pe Cristos, izvor de viaţă şi de speranţă pentru fiecare om şi pentru întreaga lume."

rv/A. Lucaci