2011-09-04 15:59:20

Cardinalul Tomko prezidează la Ludberg, în Croaţia, ceremonia pentru cei 600 de ani ai „miracolului euharistic”


(RV - 4 septembrie 2011) Biserica croată a fost în sărbătoare duminică 4 septembrie la încheierea Anului Jubiliar, proclamat pentru cei 600 de ani de la „miracolul euharistic din Ludberg”. În anul 1411, în fapt, în timpul unei Liturghii, vinul din potir s-a transformat în sânge. Pentru această ocazie, Benedict al XVI-lea l-a numit pe cardinalul Josef Tomko, prefect emerit al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, trimis al său special la celebrări.

Cum s-a spus, era în anul 1411. În castelul Batthyany, în timpul unei Sfinte Liturghii, un preot se îndoieşte de adevărul prefacerii darurilor şi în acel moment vinul din potir se transformă în sânge. Istoria miracolului de la Ludberg începe de aici, în urmă cu 600 de ani. Pelerinajul credincioşilor începe imediat, datorită şi unor vindecări prodigioase. În 1513, Papa Leon al X-lea acordă venerarea relicvei, purtată în procesiune şi la Roma. Apoi, în secolul al XVIII-lea, ciuma loveşte Croaţia de nord: poporul invocă ajutorul lui Dumnezeu, în timp ce parlamentul face votul de a construi o capelă la Ludberg, dacă epidemia va înceta. Ciuma nu se răspândeşte şi Sanctuarul este construit chiar dacă doar în 1994, după restabilirea democraţiei în ţară. Aceasta este istoria care duminică Biserica catolică din Croaţia a celebrat-o la încheierea Anului Jubiliar început la 5 septembrie 2010. Numeroase au fost iniţiativele care au însoţit acest eveniment, precum un simpozion despre Prea Preţiosul Sânge şi pelerinajele parohiilor, ale mişcărilor bisericeşti şi Congregaţiilor călugăreşti.

Însuşi Benedict al XVI-lea, la 5 iunie anul acesta, în timpul călătoriei sale apostolice în Croaţia, amintise miracolul de la Ludberg, invitând credincioşii să se apropie de Sacramentul Euharistiei.

Dar ce spune omului de azi Prea Scumpul Sânge al lui Cristos? Cu noi, părintele Luciano Pirondini, parohul bisericii „Prea Preţiosul Sânge al lui Isus din oraşul italian Reggio Emilia:
• A se gândi la Sângele lui Cristos duce exact la a se gândi la Euharistie: Euharistia ajută la a fi comunitate creştină, şi cu toate roadele spirituale ale Euharistiei, precum rodul carităţii. Euharistia învaţă şi disponibilitatea faţă de altul, deci şi disponibilitatea la evanghelizare: nu numai în propriul ambient, dar şi la a fi evanghelizatori acolo unde suntem chemaţi. Euharistia este cu adevărat ceva fundamental.

„Fără Euharistie, însăşi Biserica nu se poate edifica pentru mântuirea oamenilor”, afirmă Papa în Scrisoarea prin care l-a numit pe cardinalul Tomko trimis al său special la Ludberg. Dar ce ne ajută să înţelegem mai bine valoarea acestui sacrament? Tot părintele Pirondini:
• Desigur, este rugăciunea şi reflecţia. Dar mai presus de toate, cred, este căutarea de a începe trăirea aducerii de mulţumire: a aduce mulţumire, a lua parte la banchetul euharistic ca moment convivial în timpul căruia toţi ne regăsim împreună. Este a vedea, a crede, a constata şi atinge cu viaţa prezenţa reală a lui Cristos în pâine şi în vin. Apoi, a-l vedea şi ca jertfă, ca sacrificiu, ca dar, amintind Cina cea de Taină, sau Ultima Cină, amintind legământul pe care Domnul a binevoit să-l reînnoiască cu poporul său.

Duminică 4 septembrie, la Ludberg în Croaţia erau prezenţi şi pelerini din Slovenia, din Ungaria şi devoţi de alte naţionalităţi europene. Un semn că Euharistia vorbeşte la inima tuturor oamenilor, nimeni fiind exclus.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.