2011-09-03 16:26:33

SUA: Episcopii amintesc guvernului că măsura morală este dată de modul în care sunt trataţi cei săraci


(RV – 3 septembrie 2011) Episcopii din Statele Unite amintesc guvernului că reducerea datoriilor este o chestiune morală, măsura judecăţii nefiind dată de care din partide va învinge ci de cum vor fi trataţi cei săraci: au spus într-o declaraţie făcută miercuri, 31 august, Episcopul Howard Hubbard de Albany (New York) şi episcopul Stephen Blaire de Stockton (California), care se află la conducerea comitetelor pentru politică internaţională şi pentru politică internă din cadrul Conferinţei Episcopale a Statelor Unite, declaraţie preluată de agenţia Zenit.

Adresându-se membrilor Comitetului în legătură cu reducerea datoriilor, prelaţii au declarat că „măsura morală a acestui proces istoric nu este ce partid va învinge sau ce interese vor predomina, ci cum vor fi trataţi şomerii, cei lipsiţi de hrană, persoanele fără locuinţă şi săracii”.

„Înţelegem că situaţia fiscală actuală este extrem de dificilă şi comportă un deficit şi datorii tot mai mari pentru tinerele noastre generaţii”, au scris episcopii. „Recunoaştem şi importanţa economică şi morală a creării de locuri de muncă cu retribuţii demne şi, de asemenea, importanţa stimulării creşterii economice ca strategii esenţiale pentru îmbunătăţirea economiei, diminuarea sărăciei şi reducerea deficitului şi a datoriilor viitoare. Chestiunea este cum să fie satisfăcută necesitatea de justiţie şi de datorie morală faţă de generaţiile viitoare şi cum să fie apărată viaţa şi demnitatea celor săraci şi vulnerabili”, au subliniat cei doi episcopi americani.

De asemenea, şefii comitetelor pentru politică internaţională şi pentru politică internă din cadrul Conferinţei Episcopale a Statelor Unite au atras atenţia asupra reducerilor financiare substanţiale privind „programele în sprijinul familiilor aflate în dificultate”. În opinia lor, nu este momentul „slăbirii reţelei de securitate naţională sau efectuării de reduceri drastice a programelor care pot ajuta familiile cu venit scăzut sau mediu să facă faţă crizei şi să trăiască în mod demn”.

În acelaşi timp, cei doi prelaţi au vorbit despre pericolul care ameninţă programele de ajutor internaţional („un instrument esenţial pentru promovarea vieţii şi demnităţii umane, pentru favorizarea solidarităţii cu naţiunile cele mai sărace şi îmbunătăţirea situaţiei globale”) şi fondurile pentru finanţarea programelor de admitere şi asistenţă a refugiaţilor în străinătate.

Pentru episcopii Hubbard şi Blaire este necesar „un sacrificiu din partea tuturor”. De aceea, au cerut eliminarea „cheltuielilor superflue, militare şi de alt fel” şi „înfruntarea în mod corect a costurilor pe termen lung a asigurărilor de sănătate şi a programelor privind pensionarea”.

Aicvi serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.