2011-08-31 18:23:21

"Nu vă fie teamă să veniţi în pelerinaj în Ţara Sfântă, pelerinii nu sunt în pericol!": apelul Custodiei franciscane a Ţării Sfinte


RV 31 aug 2011. "Veniţi în Ţara Sfântă, nu există nici un pericol, Ierusalimul îşi aşteaptă întotdeauna fiii săi". Este apelul lansat de Custodia Franciscană a Ţării Sfinte după scăderea numărului de pelerini din ultimele patru luni. La originea reducerii pelerinajelor ar sta criza economică şi mai ales instabilitatea regiunii.

Cu toate acestea, "pelerinii nu au de ce să se teamă", afirmă la telefon pr. Pierbattista Pizzaballa, custodele franciscan al Ţării Sfinte:
• "Pînă în luna mai numărul pelerinilor era foarte mare şi net superior faţă de anul trecut. Apoi, fie datorită crizei internaţionale dar mai ales schimbărilor din lumea arabă, s-a înregistrat o scădere sensibilă şi bruscă pînă în aceste zile. Acest fapt a creat o anumită îngrijorare, mai ales în comunităţile creştine, pentru care principalele resurse sunt asigurate de sosirea şi prezenţa pelerinilor. Ceea ce am dori să spunem e că în ciuda a ceea ce se întâmplă în lumea arabă, Ţara Sfântă şi pelerinajele în Ţara Sfântă sunt absolut sigure. Nu există niciun pericol, nici un fel de risc. La fel ca în trecut, nu trebuie să existe temeri pentru cei care doresc să facă această experienţă atât de importantă pentru fiecare. (...) "Pelerinul care face aici o experienţă de credinţă exprimă în acelaşi timp şi o experienţă de solidaritate, de sprijin faţă de prezenţa comunităţii creştine care aici, după cum se ştie, este o comunitate foarte mică şi are nevoie de ajutor. Repet, pelerinajul în Ţara Sfântă este absolut sigur, nu există nici un fel de pericol".

La apelul lansat de Custodia Franciscană a Ţării Sfinte s-a adăugat şi vocea Patriarhatului Latin de Ierusalim, prin episcopul auxiliar William Shomali:
• "Mă alătur la apelul Custodiei pentru a spune că nu trebuie să ne fie teamă. Ţara Sfântă şi itinerariul pelerinilor sunt mai sigure ca niciodată. În această dimineaţă (miercuri – n.r), am spus bun-venit unui grup de 400 de senegalezi care au bătut la uşa Patriarhatului Latin şi erau foarte mulţumiţi. Cei care au venit în ultimele luni nu au avut nimic de suferit, dimpotrivă au fost foarte bucuroşi. Extindem acest apel la toţi cei care au în plan să vină: veniţi fără teamă, veniţi în Ţara Sfântă, vă veţi întoarce mai puternici în credinţă!"

Dar există în Ţara Sfântă o anumită tensiune în vederea cererii depusă la Naţiunile Unite cu privire la recunoaşterea unui Stat palestinian? Care sunt speranţele de pace în această privinţă? Răspunde episcopul William Shomali, auxiliar al patriarhului latin de Ierusalim:
• "Noi ne aşteptăm la o hotărâre curajoasă din partea Naţiunilor Unite şi cred că recunoaşterea unui stat palestinian de către Naţiunile Unite va ajuta statul Israel pentru că se va reduce violenţa în regiune şi odată cu aceasta, va contribui la diminuarea urii şi a antisemitismului. Cred că este în interesul Israelului să se acorde recunoaştere unui Stat palestinian şi în interesul palestinienilor să recunoască dreptul cetăţenilor evrei de a avea un Stat. Este în interesul tuturor să se ajungă la existenţa a două State care trăiesc în armonie, seninătate şi respect reciproc!".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.