Creştinul îl urmează pe Domnul când acceptă cu iubire propria cruce: alocuţiunea lui
Benedict al XVI-lea la "Angelus" (text)
(RV - 28 august 2011) Iubiţi fraţi şi surori, în Evanghelia de azi, Isus explică
ucenicilor săi că va trebui „să meargă la Ierusalim, să sufere multe din partea bătrânilor,
arhiereilor şi cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie din morţi” (Mt
16,21). Totul pare să se răstoarne în inima ucenicilor! Cum e posibil ca „Cristos,
Fiul Dumnezeului celui viu” (v.16), să poată suferi până la moarte? Apostolul Petru
se revoltă, nu acceptă acest drum, ia cuvântul şi în zice Învăţătorului: "Dumnezeu
să te ferească, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!" (v. 22). Apare evidentă
divergenţa dintre planul de iubire al Tatălui, care ajunge până la dăruirea Fiului
Unul-născut pe cruce pentru salvarea omenirii, şi aşteptările, dorinţele şi planurile
ucenicilor. Şi acest contrast se repetă şi astăzi: când realizarea propriei vieţi
este orientată doar spre succesul social, bunăstarea fizică şi economică, nu se mai
raţionează potrivit lui Dumnezeu, ci potrivit oamenilor (v. 23). A gândi conform lumii
este a-l pune la o parte pe Dumnezeu, a nu accepta planul său de iubire, aproape a-l
împiedica să împlinească voinţa sa înţeleaptă. De aceea Isus îi zice lui Petru un
cuvânt deosebit de dur: „Pleacă de la mine, Satano! Tu eşti o piedică în calea mea”
(ibid.). Domnul învaţă că „drumul discipolilor este a-l urma pe el, Cel Răstignit.
În toate cele trei Evanghelii explică totuşi acest a-l urma în semnul crucii…ca drumul
„de a se pierde pe sine”, care este necesar pentru om şi fără care nu este posibil
a se găsi pe sine însuşi (Gesù di Nazaret, Milano 2007, 333).
La fel
ca ucenicilor, şi nouă astăzi Isus ne adresează invitaţia: „Dacă vrea cineva să vină
după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” ( Mt 16,24).
Creştinul îl urmează pe Domnul când acceptă cu iubire propria cruce, care în ochii
lumii apare o înfrângere şi o „pierdere a vieţii” (Cf vv. 26-26), ştiind că nu o poartă
singur, ci cu Isus, împărtăşind cu el acelaşi drum de dăruire. Scrie slujitorul lui
Dumnezeu Paul al VI-lea: „În mod misterios, Cristos însuşi, pentru a dezrădăcina din
inima omului păcatul de prezumţie şi a manifesta Tatălui o ascultare integră şi filială,
acceptă…să moară pe o cruce” (Esort. ap. Gaudete in Domino, 9 maggio 1975,
AAS 67, 1975, 300-301). Acceptând de bună voie moartea, Isus poartă crucea tuturor
oamenilor şi devine izvor de mântuire pentru toată omenirea. Comentează Sfântul Ciril
din Ierusalim : „Crucea biruitoare a iluminat ceea ce era orbit de ignoranţă, a eliberat
pe cine era prizonier al păcatului, a purtat răscumpărarea întregii umanităţi (Catechesis
Illuminandorum XIII,1: de Christo crucifixo et sepulto: PG 33, 772 B).
Să
încredinţăm rugăciunea noastră Fecioarei Maria şi Sfântului Augustin, a cărui comemorare
este astăzi, pentru ca fiecare dintre noi să ştie să-l urmeze pe Domnul pe drumul
crucii şi să se lase transformat de harul divin, reînnoind modul de a gândi „pentru
a putea recunoaşte care este voinţa lui Dumnezeu: ce-i place lui, ce este bun şi desăvârşit”
(Rom 12,2).
După recitarea antifonului „Angelus Domini - Îngerul
Domnului” şi înainte de saluturile particulare în diferite limbi Papa Benedict
al XVI-lea a salutat câţiva episcopi şi preoţi.
„Sunt bucuros
să adresez o urare cordială mons. Marcello Semeraro, episcopul acestei Dieceze de
Albano, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări de hirotonire preoţească; şi o extind,
pentru aceeaşi aniversare mons. Bruno Musarò, pe care de puţin timp l-am numit nunţiu
apostolic în Cuba, şi mons. Filippo Santoro, episcop de Petropolis în Brazilia, precum
şi la 17 preoţi astăzi prezenţi. Domnul să vă copleşească cu haruri, dar Confraţi!”