Creştinul îl urmează pe Domnul când acceptă cu iubire propria cruce: alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea la "Angelus" (text)

(RV - 28 august 2011) Iubiţi fraţi şi surori, în Evanghelia de azi, Isus explică ucenicilor săi că va trebui „să meargă la Ierusalim, să sufere multe din partea bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie din morţi” (Mt 16,21). Totul pare să se răstoarne în inima ucenicilor! Cum e posibil ca „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (v.16), să poată suferi până la moarte? Apostolul Petru se revoltă, nu acceptă acest drum, ia cuvântul şi în zice Învăţătorului: "Dumnezeu să te ferească, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!" (v. 22). Apare evidentă divergenţa dintre planul de iubire al Tatălui, care ajunge până la dăruirea Fiului Unul-născut pe cruce pentru salvarea omenirii, şi aşteptările, dorinţele şi planurile ucenicilor. Şi acest contrast se repetă şi astăzi: când realizarea propriei vieţi este orientată doar spre succesul social, bunăstarea fizică şi economică, nu se mai raţionează potrivit lui Dumnezeu, ci potrivit oamenilor (v. 23). A gândi conform lumii este a-l pune la o parte pe Dumnezeu, a nu accepta planul său de iubire, aproape a-l împiedica să împlinească voinţa sa înţeleaptă. De aceea Isus îi zice lui Petru un cuvânt deosebit de dur: „Pleacă de la mine, Satano! Tu eşti o piedică în calea mea” (ibid.). Domnul învaţă că „drumul discipolilor este a-l urma pe el, Cel Răstignit. În toate cele trei Evanghelii explică totuşi acest a-l urma în semnul crucii…ca drumul „de a se pierde pe sine”, care este necesar pentru om şi fără care nu este posibil a se găsi pe sine însuşi (Gesù di Nazaret, Milano 2007, 333).

La fel ca ucenicilor, şi nouă astăzi Isus ne adresează invitaţia: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” ( Mt 16,24). Creştinul îl urmează pe Domnul când acceptă cu iubire propria cruce, care în ochii lumii apare o înfrângere şi o „pierdere a vieţii” (Cf vv. 26-26), ştiind că nu o poartă singur, ci cu Isus, împărtăşind cu el acelaşi drum de dăruire. Scrie slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea: „În mod misterios, Cristos însuşi, pentru a dezrădăcina din inima omului păcatul de prezumţie şi a manifesta Tatălui o ascultare integră şi filială, acceptă…să moară pe o cruce” (Esort. ap. Gaudete in Domino, 9 maggio 1975, AAS 67, 1975, 300-301). Acceptând de bună voie moartea, Isus poartă crucea tuturor oamenilor şi devine izvor de mântuire pentru toată omenirea. Comentează Sfântul Ciril din Ierusalim : „Crucea biruitoare a iluminat ceea ce era orbit de ignoranţă, a eliberat pe cine era prizonier al păcatului, a purtat răscumpărarea întregii umanităţi (Catechesis Illuminandorum XIII,1: de Christo crucifixo et sepulto: PG 33, 772 B).

Să încredinţăm rugăciunea noastră Fecioarei Maria şi Sfântului Augustin, a cărui comemorare este astăzi, pentru ca fiecare dintre noi să ştie să-l urmeze pe Domnul pe drumul crucii şi să se lase transformat de harul divin, reînnoind modul de a gândi „pentru a putea recunoaşte care este voinţa lui Dumnezeu: ce-i place lui, ce este bun şi desăvârşit” (Rom 12,2).

După recitarea antifonului „Angelus Domini - Îngerul Domnului” şi înainte de saluturile particulare în diferite limbi Papa Benedict al XVI-lea a salutat câţiva episcopi şi preoţi.

„Sunt bucuros să adresez o urare cordială mons. Marcello Semeraro, episcopul acestei Dieceze de Albano, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări de hirotonire preoţească; şi o extind, pentru aceeaşi aniversare mons. Bruno Musarò, pe care de puţin timp l-am numit nunţiu apostolic în Cuba, şi mons. Filippo Santoro, episcop de Petropolis în Brazilia, precum şi la 17 preoţi astăzi prezenţi. Domnul să vă copleşească cu haruri, dar Confraţi!”