Evanghelia zilei în reflecţiile papei Benedict XVI: îndemnul la veghere, pus în pericol de amnezie şi indiferenţă

RV 25 aug 2011. Evanghelia proclamată joi în liturgia romano-catolică aduce în prim plan realitatea efemeră a realităţilor pământeşti şi îndemnul de a veghea, de a fi mereu pregătiţi pentru venirea Domnului în inimi şi în istoria de fiecare zi. "Vegheaţi, se citeşte în evanghelia zilei, pentru că nu ştiţi ziua în care va veni Domnul vostru. Deci şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi " (Mt 24,42.44).

Evangheliile ne relatează un moment de mare dramatism în faţa căruia e greu să stăpâneşti, chiar şi cu o bună doză de înţelegere, impulsul dezaprobării: este momentul în care Petru, Iacob şi Ioan, cei trei apostoli "de încredere" şi mai apropiaţi de Isus, se lasă cuprinşi de somn în Grădina Ghetsemani, în timp ce Isus, la câţiva paşi, este cuprins de neliniştea încercării supreme. Ar fi de aşteptat în asemenea clipe un gest de participare şi afecţiune din partea prietenilor, prieteni care, în schimb, nu reuşesc să vegheze nici măcar un ceas alături de Cel cuprins de fiorul morţii.

Somnul apostolilor invită şi astăzi la reflecţie. Acel somn care uită de Cristos ne arată riscul în care cade chiar şi cel care i-a dăruit întreaga viaţă. O uitare de cele mai multe ori involuntară dar cu toate acestea la fel de dăunătoare, care cere un act de voinţă de sensul opus: a păstra atenţia, a rămâne în atitudine vigilentă, a veghea. Şi aceasta, nu doar pentru a nu-l abandona pe Cristos, dar mai ales pentru nu rata întâlnirea decisivă la întoarcerea sa, care nu are nici dată şi nici oră:
• "Vegheaţi!, spune Isus, pentru că nu ştiţi când se va întoarce stăpânul casei. Scurta parabolă a stăpânului plecat în călătorie şi a slujitorilor însărcinaţi să-i ţină locul, scoate în evidenţă cât de important este să fim pregătiţi să-l primim pe Domnul când, pe neaşteptate, va sosi" (Angelus, 27 noiembrie 2005).

Starea de veghere, înţeleasă ca atenţie a sufletului la realităţile credinţei, este atitudinea definitorie a unui creştin. Desigur, nu trebuie uitat că singură, ea nu poate evita apăsarea somnului. Parabola fecioarelor înţelepte demonstrează că poţi fi furat de somn fără să te gândeşti la faptul că te vei trezi nepregătit. Acest fapt denotă cât de greu poate fi gestionată o asemenea situaţie, pentru că îl pune pe creştin – inclusiv pe cel care ar dori să nu se gândească la toate acestea – în faţa seriozităţii de care este încărcat momentul inevitabil:
• "Vegheaţi!" Este un îndemn adresat discipolilor, dar este valabil pentru toţi, pentru că fiecare, în ceasul pe care numai Dumnezeu îl ştie, va fi chemat să dea cont de existenţa sa" (Angelus, 30 noiembrie 2008).

Fiecare sfântă şi fiecare sfânt sunt exemple de viaţă trăită în veghere, drept care pragul de atenţie la care a ajuns credinţa acestor suflete mari a făcut ca fantezia carităţii să găsească mii de căi prin care să-l iubească pe Dumnezeu şi pe oamenii pe care-i aveau alături. Vegherea lor, vegherea discipolilor atenţi la Învăţătorul lor dumnezeiesc, ne readuce în Ghetsemani, la lupta dintre uitare şi aducere aminte care se dă în inima fiecărui creştin după botez:
• "Domnul ne spune şi astăzi: "rămâneţi aici şi vegheaţi cu mine" (Mt 26,38), şi vedem că şi noi, discipolii, deseori suntem adormiţi. Să ascultăm în această zi cuvântul Domnului: "rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu mine" (Audienţa generală, 12 aprilie 2006).

Unul din sfinţii zilelor noastre, plecat în urmă cu câţiva ani în Casa Tatălui, a transformat îndemnul lui Isus într-un itinerariu personal, cu o intensitate deosebită după ce a fost chemat să fie Capul vizibil al Bisericii. Era anul 1979, când Ioan Paul al II-lea, de fericită şi venerată memorie, începea să scrie cuvintele testamentului său şi care, 26 de ani mai târziu, în momentul morţii, avea să fie adus la cunoştinţa lumii întregi în forma sa definitivă. Cuvintele sale sunt un act de încredinţare faţă de bunătatea cerului, din partea unui om care în curând avea să ajute pământul să devină mai bun:
• "Vegheaţi, pentru că nu ştiţi în care zi va veni Domnul vostru": aceste cuvinte îmi amintesc ultima strigare, care se va auzi atunci când vrea Domnul. Doresc să-l urmez şi doresc ca tot ceea ce face parte din viaţa mea pământească să mă pregătească pentru acest moment. Nu ştiu când va sosi acest moment, dar ca pe toate celelalte, şi acest moment îl depun în mâinile Mamei Învăţătorului meu: Totus tuus" (Sf. Liturghie la 30 de zile de la moartea lui Ioan Paul al II-lea, 2 mai 2005).