2011-08-23 14:51:22

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


- După impresionantele momente trăite la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid, ce s-a încheiat duminică, 21 august, luni, 22 august, Plaza de Cibeles, din capitala Spaniei, s-a umplut din nou de bucuria şi credinţa tinerilor: circa 200 de mii tineri din mişcarea Drum Neocatecumenal s-au reunit pentru o întâlnire vocaţională, prezidată de cardinalul arhiepiscop de Madrid, Antonio Rouco Varela.

- S-a inaugurat luni, 22 august, la Trieste, în Italia, cea de-a 62-a ediţie a Săptămânii Liturgice Naţionale Italiene, promovată de centrul de Acţiune Liturgică, cu tema: „Dumnezeu îşi educă poporul său. Liturghia, izvor nesecat de cateheză.
Cu această ocazie, cardinalul Secretar de Stat, Tarcisio Bertone, a trimis un mesaj – în numele Sfântului Părinte – monseniorului Felice di Molfetta, episcop de Cerignola-Ascoli Satriano şi preşedinte al Centrului de Acţiune Liturgică.
Mesajul a fost citit luni după-amiază la deschiderea lucrărilor Săptămânii Liturgice Naţionale Italiene.

- Mitingului pentru prietenia între popoare, ce este în curs de desfăşurare la Rimini, în Italia, a avut în centrul discuţiilor de luni, 22 august, situaţia crizei din lumea arabă, în special din Egipt, la tradiţionala reuniune promovată de mişcarea Comuniune şi Eliberare fiind prezenţi şi reprezentanţi ai Bisericii Copte Ortodoxe.

- 23 august: Ziua Internaţională a Abolirii Traficului de Sclavi: Creată de UNESCO în amintirea repercusiunilor sângeroase asupra răsculării sclavilor in noaptea dintre 22-23 August 1791, in Santo Domingo (astăzi Haiti şi Republica Dominicană), comemorarea marchează un eveniment crucial in lupta pentru abolirea traficului de sclavi ce a avut loc pe aşa numita„rută transatlantică de sclavi”.


- Miercuri, 24 august, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Eutihiu, episcop, martir, ucenic al Sfântului Apostol Ioan; în calendarul roman sau latin Sfântul Bartolomeu, apostol şi Sfânta Ioana Antida Thouret, fecioară, Franţa, anii 1765-1826, întemeietoarea Congregaţiei „Surorile Carităţii”, prezente şi în România.







All the contents on this site are copyrighted ©.