2011-08-14 16:47:05

La „Angelus” Papa propune credinţa femeii cananeene, invită la rugăciune pentru ZMT Madrid 2011 şi salută cu bucurie credincioşii cubanezi în primul lor pelerinaj la Roma


(RV - 14 august 2011) Benedict al XVI-lea are în inimă şi în gând Ziua Mondială a Tineretului. La rugăciunea „Angelus” recitată duminică la Castel Gandolfo, Papa a adresat un gând special, în mai multe limbi, numeroşilor tineri care se îndreaptă spre Madrid pentru Ziua Mondială a Tineretului care începe marţi 16 august în diferite dieceze spaniole concentrându-se apoi la Madrid între 18 şi 21 august în jurul succesorului lui Petru, Episcopul Romei. Apoi, a salutat cu deosebită afecţiune un grup de circa 30 de credincioşi cubanezi în primul lor pelerinaj la Roma, conduşi de cardinalul arhiepiscop de Havana, Jaime Ortega, care va fi prezent şi la ZMT de la Madrid. După rugăciunea „Îngerul Domnului”, cardinalul împreună cu trei preoţi care însoţeau pelerinii l-au salutat personal pe Pontif. Tot la rugăciunea „Angelus”, Papa a amintit că la 14 august se celebrează a 70-a aniversare a morţii Sfântului Maximilian Maria Kolbe, ucis de nazişti în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

• secvenţe sonore corale.
La Castel Gandolfo, se respiră deja climatul sărbătoresc al Zilie Mondiale a Tineretului. La întâlnirea duminicală pentru antifonul marian „Îngerul Domnului”, Benedict al XVI-lea a dedicat tinerilor gata de plecare sau deja sosiţi la Madrid şi în diferite dieceze spaniole un gând special. Ştie că tinerii din toată lumea îl aşteaptă cu nerăbdare.

Şi de aceea îi invită, deci, să-l susţină cu rugăciunea lor:
• Tuturor vă cer să însoţiţi în mod spiritual cu rugăciunea călătoria mea la Madrid, pe care o voi întreprinde peste câteva zile cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.

O invitaţie la rugăciune repetată de Papa în engleză, spaniolă şi germană, pentru ca din călătoria sa apostolică în Spania, care începe joi 18 august, să se poată naşte „roade abundente de viaţă creştină”. În franceză, în special, Pontiful a îndemnat tinerii Zilei Mondiale a Tineretului să „mediteze la comoara credinţei care ne-a fost transmisă şi să o primească cu gratitudine”.

•“Engageons-nous à répondre de façon responsable à l’appel de Dieu... ” Să ne străduim - a spus Papa - să răspundem într-un mod responsabil la chemarea lui Dumnezeu” la „a ne întemeia viaţa pe Cristos”. Pe acest drum, a adăugat „nu vom fi singuri” şi a invitat mai departe tineretul să-l recunoască pe Dumnezeu ca „izvorul fericirii la care aspirăm”.

După cel pentru tinerii ZMT, a urmat un alt salut special:
“Saludo con afecto a los grupos de lengua española, en particular a los fieles llegados de Cuba…”. Vorbind în spaniolă, Papa a salutat cu afecţiune “credincioşii sosiţi din Cuba, însoţiţi de cardinalul Jaime Ortega Alamino, care conduce pelerinajul cubanezilor la Mormintele Apostolilor”. Pontiful a reînnoit apoi “apropierea şi afecţiunea sa faţă de toţi fiii iubitei ţări” a Cubei. În poloneză, în schimb, Benedict al XVI-lea a amintit cea de-a 70-a aniversare a martirajului Sfântului Maximilian Kolbe, în lagărul de exterminare de la Auschwitz. “Iubirea sa eroică - a afirmat - este semn luminos al prezenţei biruitoare a lui Dumnezeu în drama omenească a urii, suferinţei şi morţii”.

Înainte de saluturi, Papa se oprise asupra pasajului Evangheliei duminicale care vorbeşte despre perseverenţa femeii cananeene care ceruse lui Isus să-i vindece fiica. Domnul doar în mod aparent se arată indiferent faţă de necazul femeii, dar, cum scrie Sfântul Augustin, o face „nu pentru a-i refuza mila, ci pentru a-i înflăcăra dorinţa”:
Dragi prieteni, şi noi suntem chemaţi să creştem în credinţă, să ne deschidem şi să primim cu libertate darul lui Dumnezeu, să avem încredere şi să strigăm la Isus „dă-ne credinţa, ajută-ne să găsim calea!”.

Este drumul pe care Isus i-a făcut să-l parcurgă ucenicii săi, femeia cananeană şi oamenii din orice timp şi poporul, fiecare dintre noi. Credinţa ne deschide să cunoaştem şi să primim identitatea reală a lui Isus, noutatea şi unicitatea sa, Cuvântul său, pentru a trăi o relaţie personală cu el.

„Cunoaşterea credinţei” - a continuat - „creşte odată cu dorinţa de a găsi strada”, este „un dar al lui Dumnezeu, ce ni se revelează nu ca o entitate abstractă fără chip şi fără nume, dar ca o Persoană care vrea să intre în raport de iubire profundă cu noi şi să implice toată viaţa noastră”
De aceea în fiecare zi inima noastră trebuie să trăiască experienţa convertirii, să treacă de la omul concentrat asupra sa, la omul deschis la lucrarea lui Dumnezeu, la omul spiritual (Cf 1Cor 2,13-14), care se lasă interpelat de Cuvântul Domului şi îşi deschide propria viaţă la Iubirea sa.

Papa a invitat „să ne alimentăm în fiecare zi credinţa, prin ascultarea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu, prin celebrarea Sacramentelor, prin rugăciunea personală şi prin dragostea faţă de aproapele. În fine a invitat „să invocăm mijlocirea Fecioarei Maria, pe care mâine, 15 august, o contemplăm în glorioasa sa ridicare la cer cu sufletul şi cu trupul, pentru ca să ne ajute să vestim şi să mărturisim cu viaţa bucuria de a-l fi întâlnit pe Domnul.

Primiţi, stimaţi ascultători şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa duminică 14 august la Castel Gandolfo după recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” împreună cu credincioşii, rezidenţi şi peregrini din diferite părţi ale lumii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.