(RV - 9 august 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Benedict al XVI-lea şi Zilele Mondiale ale Tineretului: a
fi creştini este frumos. Iubirea lui Isus liberează de orice conformism şi dă aripi
unei vieţi.
- Biserica întreagă, atât în tradiţia creştină apuseană cât
şi în cea răsăriteană îl sărbătoreşte la 10 august pe Sfântul Laurenţiu’, diacon,
martir despre care Benedict al XVI-lea spunea: Sfântul Laurenţiu ne învaţă că
sfinţenia nu se demodează cu trecerea timpului ci exprimă şi mai mult nevoia omului
de Dumnezeu.
- Marţi 9 august, Biserica a celebrat sărbătoarea Sfintei Tereza
Benedicta a Crucii, Edith Stein, copatroană a Europei, despre Papa Benedict al
XVI-lea a spus că această Sfântă, fecioară şi martiră la Auschwitz, străluceşte ca
o lumină în întunericul nopţii.
- Castel Gandolfo. Concert în onoarea Papei
Benedict al XVI-lea şi a fratelui său Georg Ratzinger oferit marţi seară în curtea
interioară a Palatului apostolic de la rezidenţa estivă a Papilor cu ocazia împlinirii
celor 60 de ani de preoţie. Protagonist al actului muzical, compozitorul Johann Sebastian
Bach.
- Blaj. „Veniţi cu toţii! Fecioara Săracilor vă aşteaptă!
Invitaţie la „Pelerinajul cel mare la bisericuţa « Fecioara Săracilor » din Cărbunari,
pentru duminică seară 14 şi luni 15 august. Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică,
şi Părinţii Augustinieni Asumpţionişti de la Blaj anunţă pentru Sărbătoarea Adormirii
Maicii Domnului, Pelerinajul cel mare la bisericuţa « Fecioara Săracilor » din Cărbunari.
Tema pelerinajului «Sfânta Fecioară Maria – Model de ascultare, dăruire şi iubire».
-
ZMT Madrid 2011. Priorul Comunităţii ecumenice de la Taizé, fratele Alois invită
tinerii să aprofundeze prietenia cu Cristos.
- Marea Britanie. Din
păcate marţi s-a înregistrat moartea unui tânăr de 26 de ani, rănit grav luni la Croydon.
Violenţele şi jafurile declanşate la sfârşitul săptămânii trecute au continuat la
Londra şi s-au extins, în noaptea de luni spre marţi, la oraşele Birmingham (centru),
Liverpool (nord-vest) şi Bristol (sud-vest). Scotland Yard a anunţat că a mobilizat
1.700 de poliţişti suplimentari pentru a face faţă celor mai grave incidente produse
în capitala britanică în ultimii ani. Premierul David Cameron convoacă Parlamentul
britanic în sesiune extraordinară pentru joi 11 august, cu deputaţii chemaţi din vacanţă
şi concediile anulate pentru toţi agenţii de la Scotland Yard. Arestate peste 650
de persoane.
- Libia. Guvernul lui Gaddafi acuză NATO că a cauzat moartea
a 85 civili, între care 33 copii în apropiere de Zlitan, 150 km est de Tripoli. Caritas
Italia, în prima linie în angajarea umanitară. Preşedintele Consiliului de tranziţie,
Mustafa Abdel Jalil, a dizolvat guvernul provizoriu al insurgenţilor cu sediul la
Benghazi.
- Somalia. Guvernul somalez de tranziţie oferă amnistia miliţienilor
islamici din gruparea extremistă Shabaab, care zilele trecute a decis să abandoneze
cartierele nord-orientale ale capitalei Mogadishu. Mons. Giorgio Betin, Episcop de
Djibouti şi administrator apostolic de Mogadishu insistă: nu mai amânaţi intervenţiile
în favoarea populaţiei.
- Celebrată marţi Ziua Internaţională a Popoarelor
Indigene: secretarul general al ONU, Ban Ki-moon cere respectarea drepturilor
şi valorizarea culturii acestor popoare.
- India. Proclamată pentru
miercuri „Black Day”, Ziua împotriva discriminării păturii „dalit. Creştinii indieni
vor ieşi din nou în piaţă la New Delhi pentru ziua de doliu împotriva discriminării
celor din categoria socială „dalit, creştini şi musulmani, nefăcând parte din castelele
recunoscute.
- Ţara Sfântă. La ZMT Madrid 2011 şi 17 tineri proveniţi
din oraşele Giaffa, Haifa, Tiberiade şi Nazareth care au primit binecuvântarea părintelui
David Neuhaus, vicar patriarhal pentru qehillot, comunităţile catolice de provenienţă
ebraică.
- Germania. Cresc donaţiile strânse de Copilăria Misionară
Germană pentru proiecte în folosul copiilor defavorizaţi din diferite ţări ale lumii.
-
Din actualitatea internaţională. Zi de incertitudine, marţi, pentru Bursele mondiale,
după declasarea datoriei Statelor Unite, în pofida discursului preşedintelui Obama
despre soliditatea economiei americane.
- Miercuri 10 august, în calendarul
liturgic bizantin român la fel ca în calendarul roman sau latin Sfântul Laurenţiu,
diacon, martir la Roma în anul 258. Novenă de pregătire la solemnitatea Adormirii
Maicii Domnului.