Benedict al XVI-lea: Sfântul Laurenţiu ne învaţă că sfinţenia nu se demodează cu trecerea
timpului ci exprimă şi mai mult nevoia omului de Dumnezeu
(RV – 9 august 2011) Biserica îl sărbătoreşte la 10 august pe Sfântul Laurenţiu,
unul din cei şapte diaconi ai Romei, martirizat în anul 258, sub împăratul Valerian,
pentru că a apărat bunurile destinate cultului şi săracilor. Dar cine era Laurenţiu,
cel devenit sfânt? Pentru a răspunde, avem nevoie de o retrospectivă istorică, cercetând
mai exact secolul al III-lea d.C. Imperiul roman se clătina, fiind atacat pe mai multe
fronturi, în special de goţi şi de perşi. Împăratul Valerian, încercând să întărească
unitatea imperiului în jurul cultului păgân, declanşează persecuţia anticreştină.
Discipolii lui Isus sunt prea diferiţi şi de aceea sunt consideraţi periculoşi şi
chiar o ameninţare pentru ideologia unică a Statului. Spre deosebire de predecesorii
lui, Valerian nu ucide doar simpli credincioşi, cât mai ales pe cei care-i conduc.
Sub domnia sa sunt decapitaţi doi Papi: Ştefan I şi Sixt al II-lea. Sfântul Laurenţiu
– în calitate de diacon – administra bunurile Bisericii în slujba celor nevoiaşi,
de aceea prefectul Cetăţii îi porunceşte să-i predea tezaurul pe care-l avea în administraţie.
Laurenţiu se prezintă la prefect cu o comoară cu totul specială: o mulţime de infirmi,
de săraci, orbi şi tot felul de bolnavi. Aceştia erau comoara, căci lor le împărţise
toate bunurile Bisericii. Sfântul Laurenţiu, diacon şi martir, a fost ars de viu pe
un grătar în anul 258. Pe 9 august 2009, la rugăciunea mariană „Îngerul Domnului”,
Succesorul lui Petru l-a amintit astfel pe sfântul pentru care săracii erau un adevărat
tezaur:
• „Aceşti sfinţi sunt martori ai acelei iubiri care iubeşte 'până
la sfârşit' şi care nu ţine cont de răul primit ci îl combate cu binele (Cf 1Cor
13, 4-8). De la aceştia putem învăţa, mai ales noi preoţii, eroismul evanghelic care
ne îndeamnă – fără a avea teamă de nimic – să dăm propria viaţă pentru mântuirea sufletelor.
Iubirea învinge moartea!”
După doi ani de la moartea Sfântului Laurenţiu, Valerian
este prins de către perşi, al căror rege – potrivit tradiţiei – îl folosea pe post
de scăunel pentru a urca pe cal. Valerian îşi va găsi moartea departe de Roma, în
timp ce trupul Sfântul Laurenţiu este înmormântat la Roma, în câmpul numit Verano.
La Audienţa generală din 10 august 2005, Episcopul Romei îl indică pe sfântul
diacon Laurenţiu ca model pentru toţi creştinii: • „Dragi credincioşi, imitaţi
exemplul său şi, asemenea lui, fiţi întotdeauna gata să răspundeţi cu fidelitate la
chemarea Domnului.”
Vă reamintim că pe 30 noiembrie 2008, în prima duminică
din Advent din acel an, Benedict al XVI-lea a mers în vizită pastorală la parohia
romană “Sfântul Laurenţiu dinafara Zidurilor” “San Lorenzo fuori le Mura”, unde se
află şi cimitirul monumental Verano. Sfântul Părinte a prezidat atunci Sfânta Liturghie
de încheiere a Anului Laurenţian, prilejuit de împlinirea a 1750 de ani de la martiriul
Sfântului Laurenţiu, subliniind în omilie mesajul sfinţeniei sale: • „Şi care
mesaj mai de preţ se poate primi de la Sfântul Laurenţiu dacă nu cel al sfinţeniei?
El ne repetă că sfinţenia, adică a merge în întâmpinarea lui Cristos care vine mereu
să ne viziteze, nu se demodează, dimpotrivă – cu trecerea timpului, străluceşte în
mod luminos şi manifestă perena aspiraţie a omului spre Dumnezeu.”