Castel Gandolfo: alocuţiunea Papei la rugăciunea "Angelus"; apeluri pentru situaţiile din Siria şi Libia (text)

(RV - 7 august 2011) Iubiţi fraţi şi surori, în evanghelia acestei duminici, îl întâlnim pe Isus care, retrăgându-se pe munte, se roagă toată noaptea. Domnul, separat atât de lume cât şi de ucenici, îşi manifestă intimitatea cu Tatăl şi necesitatea de a se ruga în singurătate, depărtat de tumultul lumii. Însă această îndepărtare a sa, nu trebuie înţeleasă ca un dezinteres faţă de persoane sau o abandonare a Apostolilor. Din contra - povesteşte Sfântul Matei - îi face pe ucenici să urce în barcă pentru „a trece pe celălalt ţărm înaintea lui” (Mt 14,22), pentru a-i întâlni din nou. Între timp, „barcă se îndepărtase deja la o bună bucată de ţărm şi era aruncată de valuri încoace şi încolo, căci vântul le era împotrivă” (v.24), şi iată că „Spre ziuă, Isus a venit la ei, umblând pe mare” (v.25; ucenicii s-au înspăimântat şi luându-l drept o stafie „au început să strige de frică” (v.26), nu l-au recunoscut, n-au înţeles că era vorba de Domnul. Dar Isus îi linişteşte: „Curaj, eu sunt, nu vă temeţi!” (v.27).

Este un episod, din care Părinţii Bisericii au tras o mare bogăţie de semnificaţii. Marea simbolizează viaţa prezentă şi instabilitatea lumii văzute; furtuna, indică tot felul de tribulaţii, de dificultăţi, care apasă lumea. Barca, în schimb, reprezintă Biserica zidită pe Cristos şi condusă de Apostoli. Isus vrea să-i educe pe ucenici să suporte cu curaj împotrivirile vieţii, având încredere în Dumnezeu, în Acela care s-a revelat profetului Ilie pe Horeb „în foşnetul unei dulci adieri de vânt” (1Rg 19,12).

Fragmentul continuă apoi cu gestul apostolului Petru, care, cuprins de un elan de iubire faţă de Învăţătorul, i-a cerut să meargă la el, umblând pe ape. „Dar văzând că vântul era puternic, l-a apucat frica şi, fiindcă a început să se scufunde, a strigat: "Doamne, salvează-mă!" (Mt 14,30). Sfântul Augustin, imaginându-şi că se adresează apostolului, comentează: Domnul „s-a aplecat şi te-a prins de mână. Singur cu puterile tale nu te poţi ridica. Strânge mâna Aceluia care coboară până la tine” (Enarr. in Ps 95,7: PL 36, 1233). Petru merge pe ape nu prin puterea proprie, ci prin harul divin, în care crede, şi când este cuprins de îndoială, când nu mai fixează privirea asupra lui Isus, dar îi este frică de vânt, când nu se încrede cu totul în cuvântul Învăţătorului, adică se îndepărtează de El, atunci se verifică riscul de a se cufunda în marea vieţii. Marele gânditor Romano Guardini scrie că Domnul „este întotdeauna aproape, fiind la rădăcina fiinţei noastre. Totuşi, trebuie să trăim raportul nostru cu Dumnezeu între polii îndepărtării şi apropierii. De apropiere suntem întăriţi, de îndepărtare puşi la încercare” (Accettare se stessi, Brescia 1992,71).

Dragi prieteni, experienţa profetului Ilie care a auzit trecerea lui Dumnezeu şi zbuciumul de credinţă al apostolului Petru, ne fac să înţelegem că Domnul chiar înainte ca noi să-l căutăm sau să-l invocăm, El însuşi vine înaintea noastră, coboară cerul pentru a ne întinde mâna şi na ne duce la înălţimea sa; aşteaptă doar ca noi să ne încredem cu totul în El.

Să o invocăm pe Fecioara Maria, model de încredinţare deplină lui Dumnezeu, pentru ca, în mijlocul atâtor preocupări, probleme, dificultăţi care agită marea vieţii noastre, să răsune în inimă cuvântul liniştitor al lui Isus: „Curaj, sunt eu, nu vă temeţi!”, şi să crească credinţa noastră în El.

După recitarea antifonului marian „Angelus Domini - Îngerul Domnului” şi înainte de saluturile particulare în diferite limbi, Benedict al XVI-lea a lansat un dublu apel pentru Siria şi Libia:

„Iubiţi fraţi şi surori, urmăresc cu profundă îngrijorare episoadele de violenţă dramatice şi crescânde în Siria, care au provocat numeroase victime şi grave suferinţe. Invit credincioşii catolici să se roage, pentru ca efortul pentru reconciliere să prevaleze asupra divizării şi ranchiunei. În afară de aceasta, reînnoiesc Autorităţilor şi populaţiei siriene un presant apel, pentru ca să se restabilească cât mai curând convieţuirea paşnică şi să se răspundă adecvat aspiraţiilor legitime ale cetăţenilor, în respectul demnităţii lor şi spre beneficiul stabilităţii regionale.

Gândul meu se îndreaptă şi spre Libia, unde forţa armelor nu a rezolvat situaţia. Îndemn Organismele internaţionale şi cei care au responsabilităţi politice şi militare să relanseze cu convingere şi hotărâre căutarea unui plan de pace pentru Ţară, prin negocieri şi dialog constructiv."

rv/A. Lucaci