2011-08-04 18:16:26

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 4 august 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Comemorarea liturgică, joi 4 august, a Sfântului Ioan Maria Vianney, patron al parohilor, despre care Benedict al XVI-lea a spus: sfânt deoarece „îndrăgostit” de Cristos. Papa îndeamnă preoţii: „după exemplul sfântului Paroh de Ars, lăsaţi-vă cuceriţi de Cristos şi veţi fi şi voi, în lumea de astăzi, mesageri ai speranţei, ai reconcilierii şi ai păcii!”.

- Numit de Papa noul episcop de Spiš în Slovacia, mons. Štefan Sečka, până în prezent episcop titular de Sita şi auxiliar de Spiš.

- ZMT Madrid 2011. Nunţiul apostolic în capitala Spaniei, arhiepiscopul Renzo Frattini este convins că Papa va purta un vânt nou şi că e necesar a reda speranţă tinerilor.

- Roma. Biserica din Urbe se strânge în jurul familiei copilului rom de 11 luni, de provenienţă bosniacă, mort electrocutat în rulota bunicii sale, din cauza unei scurgeri de curent. Tragicul accident s-a petrecut în tabăra de nomazi autorizată de la Tor de’ Cenci în periferia Romei. Cardinalul vicar, Agostino Vallini declară: „o tragedie, rod al stării de degradare şi al marginalizării, o înfrângere pentru toţi.

- Război cibernetic. 72 de subiecte, publice şi private, din 14 ţări ale lumii au sfârşit în reţeaua de spionaj informatic descoperită de societatea americană McAfee pentru siguranţa cibernetică. Incursiunile telematice aveau loc de cinci ani iar între ţintele spionajului şi guvernele din Statelor Unite, Canada, Vietnam, Taiwan şi însăşi ONU, agenţia internaţională Antidoping şi Comitetul Olimpic Internaţional.

- Continuă marşul palestinian spre adeziunea la Naţiunile Unite. Palestinienii sunt determinaţi să continue drumul care în septembrie îi va face să ceară Adunării generale a Naţiunilor Unite adeziunea Statului Plaestinian la organizaţia internaţională.

- Assisi. S-a încheiat joi dimineaţă cea de-a XXXI-a ediţie a Marşului franciscan pe tema „Căile inimi”, organizat de Fraţii Minori din Italia. La marş au participat mulţi tineri şi ca pregătire la ZMT Madrid 2011. Miercuri seară mulţi participanţi s-au regăsit în faţa Bazilicii papale Sfânta Maria a Îngerilor de la Porţiuncula într-o veghe de rugăciune având ca moto: „În inima lui Dumnezeu, pentru a fi tari în credinţă”.

- Malta. Biserica cere iertare victimelor. Durerea şi amărăciunea Bisericii catolice malteze după condamnarea a doi preoţi pentru abuzuri în dauna minorilor.
- Anglia. Creşte încrederea populaţiei în organismele create de Biserică pentru tutelarea minorilor.

- Tokyo. Catolicii japonezi şi amintirea coşmarului nuclear. Mesaj al arhiepiscopului de Osaka pentru anuala manifestare „Ten Days for Peace” cu ocazia aniversării bombardamentelor de la Horoshima şi Nagasaki.

- Roma. Vineri 5 august, sărbătoarea Sfânta Maria a Zăpezii şi a Sfinţirii Bazilicii Sfânta Maria Maggiore. În bazilica papală Santa Maria Maggiore - Sfânta Maria cea Mare, la ora 10, Liturghie pontificală şi Vesperele secunde la ora 17 prezidate de cardinalul Bernard Francis Law, arhiprezbiterul bazilicii urmate de Liturghia euharistică de încheiere la ora 18. Ca în fiecare an. la Liturghia de seară se retrăieşte reproducerea „minunii zăpezii” care evocă apariţia mariană şi ninsoarea estivă pe colina romană Escvilin din anul 358. Este cea mai veche biserică din Occident dedicată Maicii Domnului.

- Iaşi. Scrisoare pastorală a PS Petru Gherghel în vederea pelerinajului din 15 august, la sanctuarul marian de la Cacica, jud. Suceava, poartă titlul: Familia creştină în drum spre Maica Domnului de la Cacica. În anul dedicat de dieceza de Iaşi familiei şi căsătoriei un punct central rămâne pelerinajul de la bazilica minor din Cacica de solemnitatea Adormirii Maicii Domnului. Episcopul diecezei moldave adresează tuturor credincioşilor, copiilor, tinerilor şi familiilor invitaţia de a se înscrie la un pelerinaj binecuvântat spre sanctuarul din Cacica, unde - spune - ne aşteaptă, ca într-o familie unită, aceeaşi Mamă iubitoare. În privinţa modalităţilor, pentru parohii rămâne forma clasică cu autocarele. Pentru copii şi adolescenţi, mersul pe jos împreună cu episcopul rămâne o fericită ocazie de îndreptare spre sanctuar. Şi o formă inedită: pentru tineri şi adulţi episcopul recomandă anul acesta un pelerinaj special, o nouă modalitate de a ajunge la sanctuar: cu bicicleta.

- Vineri 5 august, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Eusignie, martir, anul 362 şi Sfântul Fabian, papa Romei; în calendarul roman sau latin Sfinţirea bazilicii papale Sfânta Maria cea Mare, „Santa Maria Maggiore” din Roma. Totodată prima vineri a lunii dedicată cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.