2011-07-30 12:28:43

„ZMT - A treia generaţie”: editorialul părintelui Lombardi


(RV - 30 iulie 2011) Creşte aşteptarea pentru apropiata Zi mondială a tineretului de la Madrid care se va desfăşura de la 16 la 21 august. Papa va sosi în capitala spaniolă joi 18 august. Tema Zilei este luată din Scrisoarea Sfântului Paul către Coloseni: "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (2,7). Se prevede prezenţa a peste un milion de tineri proveniţi din toată lumea.

Despre marele eveniment, să ascultăm reflecţia părintelui Federico Lombardi, în editorialul său la rubrica „Octava Dies”, săptămânalul informativ al Centrului de Televiziune Vatican:
• Cardinalul Rouco Varela, care în materie de Zile mondiale ale tineretului are experienţă, întrucât a organizat una la Santiago de Compostela în urmă cu mai bine de 20 de ani şi găzduieşte pe cea din august în Dieceza sa de Madrid, a vorbit - printr-o fericită intuiţie - despre trei generaţii de tineri ai Zilelor Mondiale ale Tineretului. Prima, cea a anului 1968, străbătută de aspiraţii revoluţionare şi de libertate cu toate contradicţiile lor. A doua, cea a anului ’89, a căderii zidurilor şi a marilor orizonturi deschise de Ioan Paul al II-lea, mai atentă la dimensiunea spirituală. A treia, cea a anului 2000, „generaţia internetului şi a reţelelor de socializare”, tinerii continentului digital.

Fireşte, este o simplificare, dar e adevărat că situaţia lumii se schimbă rapid, iar tinerii sunt cei dintâi care o simt şi reflectă schimbările în viaţa lor concretă, în mentalitatea şi comportamentele lor. Mergem deci la Madrid împreună cu Papa cu conştiinţa de a înfrunta o nouă mare provocare: aceea de a-l vesti pe Cristos tocmai acestei generaţii, şi a-i cere să devină ea însăşi protagonistă a acestui anunţ în spaţiile noi ale vieţii sale. În continentele geografice, dar şi în cele virtuale. Provocarea este atât de angajantă încât trezeşte teamă, dar - cum spune tema zilelor din acest an - dacă suntem „înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos”, şi în consecinţă „tari în credinţă” putem privi înainte cu încredere. Pentru că plecând de la rădăcina care este Cristos foarte multe generaţii de tineri au ştiut să construiască şi să traverseze cu speranţă şi cu bucurie viitorul lor. Îl poate face şi aceasta.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.