Mâna deschisă, darnică şi dăruitoare, a lui Dumnezeu: Consideraţii omiletice la Duminica a XVIII-a din Timpul de peste an, A

(RV - 30 iulie 2011) E ziua Domnului. Duminică 31 iulie, a XVIII-a din Timpul Ordinar, Liturghia ne propune Evanghelia după Sfântul Matei cap. 14 despre minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor.
Episodul este povestit, cu mici variaţii, de şase ori în evanghelii nu doar pentru faptul că este un miracol de mare răsunet, dar şi pentru că povestirea devenise, deja în timpul în care evangheliştii scriau, o cateheză prin care lămureau importante adevăruri fundamentale propuse de Isus şi oferea prilejul pentru expunerea altor noi învăţături.
Cateheza este construită cu multe referinţe biblice. Gândul se duce înainte de toate la Moise care a mijlocit de la Dumnezeu mana care a săturat poporul în pustiu, în drum spre Ţara Făgăduinţei. Este o aluzie la profetul Ilie care a înmulţit făina pentru văduva feniciană care l-a găzduit în timp ce fugea de furia soţiei regelui Ahab; o aluzie la profetul Elizeu, care cu 20 de pâini de orz a săturat o sută de persoane, şi a mai şi rămas, exact cum se povesteşte la înmulţirea pâinilor săvârşită de Isus.

Aceste referinţe la istoria biblică sunt pentru noi mai puţin interesante dar evangheliştii se adresau comunităţilor constituite în bună parte de evrei, pentru care istoria, ca plan al lui Dumnezeu, se desfăşoară începând de la Scriptură. Este apoi, în fragmentul de azi , şi o referinţă la viitorul lui Israel. Profetul Isaia anunţase că în timpurile mesianice Dumnezeu avea să pregătească pe muntele Sion un mare banchet pentru toate popoarele pentru a celebra eliberarea lor de suferinţe, de păcat şi de moarte. Ei bine, observă, evanghelistul Matei: acest eveniment s-a realizat cu Isus, iar minunea pâinilor este o prefigurare. Isus este mâna deschisă a lui Dumnezeu, care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri.

Este prefigurată în această minune şi Euharistia. De fapt, evanghelistul scrie că în săvârşirea ei Isus „a luat cele cinci pâini şi doi peşti şi ridicându-şi ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor”.
Se întrevede clar formula de consacrare folosită de Isus la ultima Cină. Dar nu este singurul element care trimite la Euharistie. Se menţionează faptul că minunea s-a petrecut seara, deci ora ultimei Cine şi a primelor euharistii creştine de la începuturile Bisericii când Sfânta Liturghie se celebra seara.
Apoi, distribuirea pâinilor mulţimii prezente se face prin ucenici. În fine „din firimiturile care au rămas s-au strâns douăsprezece coşuri pline”, un gest care aminteşte încheierea adunărilor euharistice, când diaconii distribuiau ofertele la cei săraci şi apoi purtau pâinea consacrată, euharistia, creştinilor, care din motive de boală sau vârstă înaintată nu puteau lua parte la Sfânta Liturghie.

Însă, în evanghelia acestei duminici nu este prefigurată numai euharistia. Povestirea nu este descrierea pitorească a unui miracol săvârşit de Isus pentru ca o mulţime de oameni cumsecade să poată lua masa, şezând pe iarbă verde, primăvara într-un splendid asfinţit de soare. Nu este ilustrarea unei simple mese câmpeneşti ci o sinteză abilă şi o prezentare inteligentă a celor mai importante adevăruri ale Bisericii apostolice,

De aceea putem să ne apropiem de evanghelie dintr-o altă perspectivă. Totul începe cu o observaţie care denotă sentimentul profund pe care Isus îl are faţă de popor: „Coborând din luntre, a văzut o mare mulţime de oameni şi a fost cuprins de milă faţă de ei.”
Compasiunea lui Isus - reflex al milostivirii lui Dumnezeu - este un sentiment plin de nuanţe: este atitudinea celui care se simte implicat şi responsabil, o atitudine ce cuprinde simpatie, dragoste şi milă. Pornind de la acest sentiment pot fi înţelese toate gesturile lui Isus povestite cu exactitate de evanghelişti. Isus porunceşte ucenicilor, se roagă, mulţumeşte, înmulţeşte pâinile, le frânge şi le dă ucenicilor ca să le împartă mulţimii. Isus „rosteşte binecuvântarea”: aceasta este atitudinea cea mai autentică a omului înaintea lui Dumnezeu, a lucrurilor din jur şi a semenilor săi. A binecuvânta înseamnă a recunoaşte că lucrurile sunt un dar al lui Dumnezeu, pentru care se cuvine a-i mulţumi. Sunt daruri ale lui Dumnezeu de gustat în bucurie. Dar şi de împărţit cu alţii, deoarece Dumnezeu le-a creat pentru toţi fiii săi, şi nu doar pentru unii.

Ucenicii sunt preocupaţi de mulţimea flămândă şi istovită dar cred că este treaba ei să-şi rezolve problema. ”Dă drumul mulţimii ca să meargă prin cetăţi ca să-şi cumpere de mâncare!”. În schimb, Isus îi implică şi îi angajează. Lor le revine să rezolve problema mulţimii:”Daţi-le voi să mănânce!”. Un ordin imposibil de îndeplinit: ”Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. Dar nimic nu este imposibil la Dumnezeu. Isus ia puţinul pe care ucenicii îl au şi îl înmulţeşte: în mâinile sale puţinul devine mult; pâinea frântă, ruptă cu altul devine abundentă. În fond Isus vrea ca „a cumpăra” să fie înlocuit cu „a împărţi cu alţii”. Iar aceasta înseamnă că e nevoie de o schimbare a relaţiilor dintre mine şi alţii, dintre mine şi lucruri. Tu eşti responsabil de altul şi de aceea implicat personal în nevoile lui. Problema pâinii pentru toţi este o problemă a ta, nu doar a celor care îndură foame. Şi ne gândim în aceste zile la seceta cumplită şi foametea care curmă mii şi mii de persoane în Cornul Africii şi care se pot salva numai prin solidaritatea celorlalţi. Căci lucrurile pe care le ai - chiar dacă ar fi vorba doar de cinci pâini şi doi peşti - sunt bunuri ale lui Dumnezeu de care trebuie să te bucuri împreună cu alţii şi nu separat de ei. Schema cumpărării creează oameni „norocoşi” şi „nenorociţi; unii au mult, prea mult, alţii puţin, prea puţin, sau de loc. Trebuie trecut de la „a cumpăra” la „a împărţi cu alţii”. Dacă - să presupunem - ucenicii ar fi cumpărat cu banii lor pâinea de împărţit, ar fi făcut un gest de caritate, nu un semn care introduce în relaţiile dintre oameni o logică diferită.

Notăm bine că Isus face minunea, dar nu este el cel care împarte pâinea mulţimii. După binecuvântarea pâinilor „Isus le-a dat ucenicilor iar ucenicii le-au dat mulţimii”. Este o imagine a Bisericii. Cristos oferă Cuvântul şi viaţa, dar totul trece prin mâinile oamenilor care îl reprezintă, chemaţi să fie mâna deschisă a lui Dumnezeu, darnică şi dăruitoare aşa cum întrevede psalmul 144 din care câteva versete formează răspunsul la prima lectură.

Tu, Doamne, împarţi hrană tuturor vieţuitoarelor! „Domnul este iubire şi îndurare, el este îndelung răbdător şi plin de dragoste; Domnul este bun faţă de toţi, el îşi arată bunătatea faţă de orice făptură. Ochii tuturor se îndreaptă plini de speranţă spre tine, tu le dai hrană la vreme potrivită. Tu deschizi mâinile tale şi saturi cu dărnicie orice vietate. Drept este Domnul pe toate căile sale, milostiv în toate lucrările sale. Domnul este alături de cei care-l cheamă, alături de cei care-l cheamă din toată inima”.

(RV - A. Lucaci, prelucrarea a două texte din 31 iulie/1 august 1993 şi din 30/31 iulie 2005)

Aici serviciul audio: