Papa reia audienţele generale miercuri 3 august: inaugurat în mai un ciclu de cateheze
dedicat rugăciunii
(RV - 28 iulie 2011) Papa continuă perioada sa de odihnă la Castel Gandolfo: audienţele
generale de miercuri, suspendate pe durata lunii iulie, vor fi reluate săptămâna
viitore, miercuri 3 august. În ultimele audienţe, începând de la 4 mai,
Benedict al XVI-lea a început un nou ciclu de cateheze asupra rugăciunii, invitând
la a nu înceta niciodată de a învăţa să ne rugăm pentru că - a spus - „rugăciunea
nu trebuie considerată ca sigură”, chiar pentru cine este înaintat
în viaţa spirituală.
Omul din timpurile noastre are în adâncul inimii sale
rugăciunea: este atras spre Dumnezeu pentru că de el a fost creat. De aceea - subliniază
Papa - au dat greş toate previziunile celui, „din epoca iluminismului, prevestea dispariţia
religiilor”. Nu este posibil a suprima dorinţa de Dumnezeu şi oricât s-ar crede că
este „autosuficient”, omul „face trăieşte experienţa că nu este de-ajuns pentru el
însuşi. are nevoie să se deschidă spre „cineva care să-i poată da ceea ce îi lipseşte”: •
Omul poartă în sine o sete de infinit, o nostalgie după eternitate, o căutare de frumuseţe,
o dorinţă de iubire, o nevoie de lumină şi de adevăr, care îl împing spre Absolut;
omul poartă în sine dorinţa de Dumnezeu. Şi omul ştie, într-un anume mod, că se poate
adresa lui Dumnezeu, ştie că-l poate ruga(Audienţa din 11 mai 2011).
A
se ruga este simplu: înseamnă a „vorbi cu Dumnezeu” sau simplu a sta cu el. Toţi pot
să o facă. Dar în acelaşi timp - relevă Papa - e dificil. În fapt, rugăciunea „poate
fi supusă la neînţelegeri sau mistificări”. Poate să se închidă într-o dimensiune
consolatoare şi individualistă, în timp ce adevărata rugăciune permite „să se iasă
din spaţiul îngust al propriului egoism” pentru a se deschide la iubire. Poate căuta
să-l plece pe Dumnezeu după schemele şi proiectele proprii în timp ce adevărata rugăciune
duce la a urma nu voinţa noastră ci pe cea a lui Dumnezeu. Poate fi evaziune într-un
intimism spiritualist în timp ce trebuie să poarte la o angajare şi mai mare în lume.
Papa
precizase deja aceasta la rugăciunea „Angelus” din 4 martire 2007: • Pentru
un creştin, a se ruga nu înseamnă a evada din realitate şi de la responsabilităţile
pe care le comportă, ci a le asuma până la capăt, încrezându-se în iubirea fidelă
şi inepuizabilă a Domnului.
Rugăciunea este dificilă pentru că este o luptă
care cere „tenacitate şi perseverenţă”. Papa aminteşte lupta lui Iacob cu Dumnezeu:
o luptă pe care o învingem numai când ne predăm iubirii sale. Rugăciunea este dificilă
şi pentru că înseamnă a face să tacă cuvintele noastre pentru a-l asculta pe Dumnezeu: •
Să învăţăm a recunoaşte în tăcere, în intimitatea noastră, glasul
său care ne cheamă şi ne conduce în profunzimea existenţei noastre,
la izvorul vieţii, la izvorul mântuirii, pentru a ne face să trecem
dincolo de limita vieţii noastre şi să ne deschidem la măsura lui Dumnezeu, la raportul
cu el, care este Iubire Infinită(Audienţa generală din 11 mai 2011).
Scopul
principal şi cel dintâi al rugăciunii - afirmă Papa - este convertirea” care ne face
capabili să ne deschidem lui Dumnezeu şi deci altora, găsind adevărata viaţă, pentru
că „Dumnezeu este iubire”: • Rugăciunea nu este un accesoriu,
ceva opţional, dar este problemă de viaţă sau de moarte. Numai cine se roagă,
adică cine se încrede în Dumnezeu cu iubire filială, poate intra în viaţa veşnică,
care este Dumnezeu însuşi(Angelus din 4 mai 2007).