2011-07-28 19:41:30

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 28 iulie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Mai puţin de o lună până la ZMT Madrid 2011. „Benedict al XVI-lea şi Zilele Mondiale ale Tineretului: a fi creştin este frumos. Iubirea lui Isus eliberează de orice conformism şi dă aripi unei vieţi”.

- Din nou doliu în Biserică. A decedat miercuri la Baltimore în Statete Unite arhiepiscopul Pietro Sambi, nunţiu apostolic la Washington. Avea 73 de ani. Starea sănătăţii se agravase în urmă unei intervenţii chirurgicale la plămâni. Funeraliile se vor ţine în Bazilica „Neprihănita Zămislire” din Washington, sâmbătă 6 august. Mare mâhnire în Ţara Sfântă pentru moartea sa. Patriarhul latin de Ierusalim a declarat agenţiei SIR: „A iubit mult Ţara Sfântă dar şi Ţara Sfântă l-a iubit mult”.

- Papa Benedict al XVI-lea reia audienţele generale miercuri 3 august: inaugurat în luna mai un ciclu de cateheze dedicat rugăciunii.

- Vom fi judecaţi despre iubirea faţă de fraţii cei mai mici. Papa şi parabola lui Isus despre năvodul cu peşti buni şi peşti răi, propusă de două ori la Liturghiile din aceste zile invită pe credincioşi să se oprească asupra Judecăţii finale. O reflecţie ce devine şi mai presantă, în faţa unor realităţi răscolitoare precum foametea gravă din Cornul Africii care ucide mii de nevinovaţi în indiferenţa opiniei publice. Despre realitatea Judecăţii din urmă şi în special despre criteriul ei, care este iubirea, Benedict al XVI-lea a dezvoltat diferite reflecţii începând cu Enciclica sa despre speranţă „Spe salvi”.

- Foamete şi război în Somalia. Violente ciocniri joi dimineaţă în centrul capitalei Mogadishu în urma unei ofensive a forţelor guvernului de tranziţie somalez împotriva facţiunii Shabab, extremişti islamici care deţin puterea în marea parte a ţării din Cornul Africii. Ambele părţi au folosit artileria grea. Necesară mobilizarea internaţională. Fără solidaritate nu există viitor pentru omenire: afirmă episcopul Bruno Forte.

- Norvegia. Instituită o comisie de anchetă independentă asupra masacrelor din 22 iulie care au provocat 76 de morţi. În ţara scandinavă domneşte psihoza unui nou act teroristic şi mai ales teama.

- Bucureşti. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Norvegiei la Bucureşti în memoria victimelor atacurilor ce au avut loc vinerea trecută în Oslo şi în împrejurimi.

- Afghanistan. Dublu atentat sinucigaş în sudul ţării. Bilanţul victimelor, cel puţin 19 morţi şi peste 30 de răniţi, între care femei şi copii. Mort şi un ziarist al BBC.

- Italia. Familia se află în centrul celei de-a patra ediţii a Festivalului Cinematografic de la Fiuggi deschisă joi: un Festival de Film pentru familie şi despre familie cu momente de reflecţie şi alte iniţiative legate de lumea familiei.

- Egipt. Ciocniri între creştini de rit copt şi musulmani într-un sat din regiunea Minya. Bilanţul victimelor este de şase răniţi, însă poliţia a arestat doar creştini.

- Macao. A murit la vârsta de 97 de ani părintele Luis Ruiz Suarez, misionar iezuit spaniol fondator al organizaţiei Caritas: a întemeiat 140 de structuri sanitare, leprozerii şi spitale. Cetăţean prin excelenţă, şi-a dedicat toată viaţa serviciului social pentru săraci şi cei mai slabi, putându-le căldură umană şi speranţă: a spus Fernando Chui Sai, administratorul special al Regiunii speciale Macao. Se afla în Macao din 1951.

- Mexic. După mai bine de un secol, prima întâlnire naţională a ziariştilor catolici. Nu se întâmpla din 1909. A fost promovată de Comisia episcopală pentru Pastorala comunicaţiilor sociale.

- Turcia. Descoperit un mormânt paleocreştin, probabil este cel al Sfântului Filip, unul din cei 12 apostoli, predicator activ în Asia Mică. Mormântul de la Pamukkale, vechiul Hierapolis, descoperit între ruinele unei biserici, nu a fost însă deschis, dar potrivit structurii şi inscripţiilor de pe el, totul pledează pentru Sfântul din Betsaida, mort în jurul anului 80.

- Din actualitatea internaţională. - Libia. Londra recunoaşte Consiliul naţional de Tranziţie ca autoritate de guvern.

- Vineri 29 iulie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Calinic, Mamant şi Veniamin martiri şi Sfânta Teodota cu fii ei martiri, secolul IV; în calendarul roman sau latin Sfânta Marta, sora Mariei şi a lui Lazăr din Betania.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.