A decedat arhiepiscopul Pietro Sambi, nunţiu apostolic în Statale Unite ale Americii
(RV - 28 iulie 2011) Din nou doliu în Biserică. S-a stins din viaţa
pământească miercuri seară la Baltimore în Statele Unite, arhiepiscopul Pietro Sambi,
nunţiu apostolic la Washgington. Starea sănătăţii sale se agravase în ultimele zile
după o intervenţie chirurgicală la plămâni.
Funeraliile se vor ţine în Bazilica
„Neprihănita Zămislire” din Washington, sâmbătă 6 august.
Mare mâhnire în
Ţara Sfântă pentru moartea sa. Patriarhul latin de Ierusalim a declarat agenţiei SIR:
„A iubit mult Ţara Sfântă dar şi Ţara Sfântă l-a iubit mult”.
Mons. Sambi se
născuse în urmă cu 73 de ani la Sogliano al Rubicone în diecesa de Rimini, şi fusese
hirotonit preot în 1964. Intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în 1969,
a prestat serviciul mai întâi în Camerun şi la Ierusalim (1971), Cuba (1974), Algeria
(1978), Nicaragua (1979), Belgia (1981) şi India (1984), La 10 octombrie 1985 este
numit arhiepiscop titular de Belcastro şi pro-nunţiu apostolic în Burundi; cardinalul
Josef Tomko l-a consacrat episcop în data de 9 noiembrie a aceluiaşi an. În 1991 este
numit nunţiu apostolic în Indonezia şi succesiv, în 1998, asumă funcţia de reprezentant
pontifical pentru Cipru şi Israel, precum şi cea de delegat apostolic pentru Ierusalim
şi Palestina, contribuind la rezolvarea asediului Bazilicii Nativităţii din Betleem.
De la 17 decembrie 2005 a fost nunţiu apostolic pentru Statele Unite ale Americii
şi observator permanent pe lângă Organizaţia Statelor Americane.
Ca nunţiu
apostolic în Israel şi delegat apostolic pentru Palestina a desfăşurat o intensă lucrare
pentru creştinii din Ţara Sfântă.
Aici serviciul audio:
Propunem
un interviu acordat Postului Radio Vatican în 2003 în care mons. Pietro Sambi sublinia
dificultăţile acestui pământ, dar fără să piardă speranţa. •
În orice situaţie, oricât de tristă şi dureroasă ar fi, trebuie întotdeauna să existe
un sâmbure de speranţă. Există diferenţă între ’optimism’ şi ’speranţă’. Optimismul
este bazat pe temperament, speranţa este bazată pe credinţă, pe iubire şi este pornind
de la această credinţă, de la această iubire că chiar în situaţia cea mia dificilă
trebuie să continuăm să muncim, să vorbim în aşa fel încât să creăm convingerea că
omul este mai mare decât problemele, că Dumnezeu este mai mare decât omul. Cala parcursă,
cea a violenţei, este o cale greşită.
Situaţia este deci dificilă… •
Situaţia este extrem de dificilă, în special în viaţa cotidiană. Este o situaţie dominată
de frică, de amândouă părţile. Este o situaţie din care nu doar pacea a dispărut de
la orizont, dar a dispărut şi orizontul. Este o situaţie unde nu mai există adevăr.
Fiecare parte îşi atribuie toate drepturile şi atribuie toate nedreptăţile celeilalte
părţi. Trebuie să se devină adevăraţi. Papa Ioan al XXIII-lea a pus patru piloni la
baza păcii. Primul este adevărul, a doilea, dreptatea, al treilea este iubirea şi
al patrulea este libertatea.
Şi între timp, creştinii continuă să lase
Ţara Sfântă… • Aş vrea să pun accentul nu pe creştinii care
lasă, dar pe cei care în mod curajos, oricare ar fi împrejurările, au decis să rămână.
Desigur, trebuie să fim obiectivi, să vedem problema; dar trebuie să fim atenţi şi
să nu producem efecte negative. Vorbind mereu despre creştinii care plecă, să nu-i
încurajăm pe creştini să plece: trebuie să apreciem creştini care rămân şi care au
decis să rămână.
Trebuie întru-un mos oarecare să li se vină în ajutor.
Cum? • Trebuie să li se vină în ajutor în multe feluri. Am
spus deja de mai multe ori că e nevoie de a se face văzuţi, pelerinajul este un ajutor
pentru cine face - pelerinajul - dar este şi un ajutor pentru creştinii care văd că
fraţii în credinţă se fac prezenţi.
Dar există o situaţie de risc, de
pericol obiectiv pentru cine vine astăzi în Ţara Sfântă? • Nu există nici
un pelerin martir. Există un mod de a da informaţii care este puţin teroristic. De
la Crăciun până azi am primit diferite grupuri de pelerini, nu mari grupuri, dar numeroase
grupuri. Nimeni dintre ei nu a avut vreo problemă, au putut face pelerinajul cu mare
îmbogăţire spirituală şi chiar fiind de mare folos pentru Biserica locală, pentru
creştinii din aceste locuri. Este o exagerare, această frică. Locurile de conflict
sunt cunoscute. Nu sunt locurile unde trec pelerinii.
La această situaţie
se adaugă preocupările pentru un eventual război cu Irakul: cred că în Ţara Sfântă
această preocupare este vie… • Este vie nu numai în Ţara
Sfântă. Un război nu este o glumă. Nimeni nu este în stare să calculeze costul uman
al unui război. Nimeni nu este în măsură să controleze consecinţele unui război. Nu
se face un război decât în caz de extremă necesitate şi când s-au epuizate toate celelalte
mijloace; în orice caz, un război este întotdeauna o înfrângere pentru umanitate.