2011-07-26 20:14:29

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 26 iulie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- S-au desfăşurat marţi dimineaţă la altarul catedrei din Bazilica Sfântul Petru funeraliile cardinalului Virgilio Noè, „păstor iluminat şi înţelept” cu a spus în predica sa cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului cardinalilor care a prezidat Liturghia euharistică iar la sfârşit „Ultima commendatio şi Valedictio”, ultima recomandare şi ultimul rămas bun.

- Din agenda pontificală la zi: numiri de episcopi în Italia, Guatemala şi Canada.

- Bunicii, depozitarii valorilor fundamentale ale vieţii: din reflecţiile lui Benedict al XVI-lea la comemorarea liturgică „Sfinţii Ioachim şi Ana”, părinţii Maicii Domnului. Cardinalul Comastri îndeamnă familiile la regăsirea lui Dumnezeu.

- Încheiată săptămâna trecută la Belém do Pará în Brazilia, reuniunea anuală a Consiliului de Administraţie a Fundaţiei “Populorum Progressio”, încredinţată încă de la înfiinţarea ei în 1992 Consiliului Pontifical „Cor Unum. Prezentate anul acesta 216 proiecte din care au putut fi aprobate 189 în favoarea populaţiei indigene, metise şi afro-americane din zonele rurale ale Americii Latine.

- „Protecţia tinerilor şi demnitatea umană”: este întâlnirea la care a intervenit şi observatorul permanent al Sfântului Scaun la ONU, arhiepiscopul Francis Chullikat care a arătat că tinerii sunt chemaţi să transforme societatea şi cultura care tind să-l marginalizeze pe Dumnezeu, urmăreşte gratificarea imediată şi soluţii rapide.

- Foametea din Cornul Africii. Se agravează din oră în oră situaţia în regiune din cauza uneia dintre cele mai grave secete din ultimele decenii. Se stinge o întreagă generaţie de somalezi. La reuniunea de urgenţă desfăşurată luni la Roma directorul general al agenţiei FAO a Naţiunilor Unite, Jacques Diopuf a cerut intensificarea mobilizării internaţionale. Continuă angajarea Bisericii pentru asistarea populaţiilor somaleze în fugă de foamete şi război, refugiate în special în Kenya.

- Masacrul din Norvegia. Revizuit bilanţul victimelor: nu 92 şi 75. Atentatorul declară: nu am acţionat singur. Într-o stare de calm ireal, populaţia trece de la sentimentul ororii la cel al solidarităţii.
- Damasc. Siria face pasul către pluripartitism, dar legea nu opreşte protestul. Observatori în materie se întreabă: cotitură istorică sau farsă pentru calmarea pieţii după luni de dure proteste împotriva preşedinţiei lui Assad.

- Roma. Noi documente atestă rolul lui Pius al XII-lea în salvarea a mii de evrei la Roma în timpul Celui de-al II-lea Război Mondial.

- Assisi. Continuă în toată Italia pelerinajul Marşului Franciscan pe tema „Căile inimii” care se va încheia la Assisi pe 2 august în solemnitatea Iertării de la Porţiuncula. Între timp marţi 300 de participanţii la marş din regiunea Umbria sunt în reculegere la mănăstirea călugăriţelor clarise ale Bunului Păstor din Orvieto. În cel de-a VIII-lea centenar al convertirii Clarei, Sfânta se face purtătoarea unui mesaj actual pentru tineri.

- Ucraina: apel al arhiepiscopului major Sviatoslav Şevciuk către premierul ţării pentru participarea Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la festivităţile care marchează o mie de ani ai catedralei Sfânta Sofia din Kiev: este simbolul rădăcinilor noastre comune.

- Libia. Vicarul apostolic de Tripoli, mons. Givanni Innocenzo Martinelli denunţă bombardamentele asupra unor depozite alimentare.

- Filipine. Episcopii catolici se aliniază împotriva legii referitoare la sănătatea reproductivă care dezagregă societatea la nivel moral.

- Spania. Fără Dumnezeu omul fabrică idoli: a spusarhiepiscopul de Santiago de Compostela în luni în sărbătoarea Sfântului Iacob cel Mare, patronul ţării. Lipsa de religiozitate împinge omul la fabricarea de idoli care nu-l salvează ci îi oferă o viziune reductivă despre propria demnitate, fără să răspundă la neliniştile sale profunde.

- Miercuri 27 iulie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Pantelimon, doctor fără arginţi, martir în oraşul Nicomedia, anul 305; în calendarul roman sau latin, de asemenea, Sfântul Pantelimon, medic, martir şi Sfântul Celestin I, papă, anul morţi 432, al cărui mormânt se află în catacombele sau cimitirul Sfintei Priscila de pe Via Salaria din Roma.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.