2011-07-25 17:29:04

Somalia: Mons. Bertin cere însoţirea acţiunii umanitare cu cea politică


(RV – 25 iulie 2011) „Nu aş vrea ca această cursa pentru înfruntarea urgenţei umanitare, necesară pentru salvarea a milioane de persoane, să ascundă problema de fond, reprezentată de lipsa structurii statale”.

Aceasta este reflecţia mons. Giorgio Bertin, episcop de Djibouti şi administrator apostolic de Mogadiscio, capitala Somaliei, în vreme ce la Roma se încheia, luni, 25 iulie, reuniunea de urgenţă a Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură, privind grava criză alimentară care a lovit Cornul Africii.

Ţara cea mai supusă riscului este Somalia din cauza războiului civil în preda căruia se află această ţară.
„Problema Somaliei este lipsa Statului – continuă mons. Bertin. Dacă nu se ia act de această situaţie se continuă cârpirea, dar nu rezolvarea problemei”.

„Acţiunea umanitară trebuie întreprinsă de urgenţă şi trebuie să fie însoţită şi de un discurs politic cu responsabilii somalezi. M-am întâlnit cu unii dintre aceştia la Nairobi acum trei săptămâni” – aminteşte mons. Bertin – „şi le-am spus că ceea ce se întâmplă derivă şi din faptul că nu au reuşit să exprime o conducere în măsură să reconstruiască structurile statale, privilegindu-se în schimb interesele personale, cele ale familiei sau clanului”

Însă, în opinia membrilor mişcării islamice Shabab, care se opune guvernului de la Mogadiscio, urgenţa umanitară este prezentată în mod exagerat de ONU pentru crearea unui pretext de intervenţie în chestiunile interne ale Somaliei.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.