Sfântul Iacob cel Mare. Benedict al XVI-lea: credinţa adevărată nu se realizează prin evenimente triumfale, ci prin Cruce

(RV – 25 iulie 2011) 25 iulie: sărbătoarea Sfântului Iacob cel Mare, fiul lui Zebedeu, frate al Sfântului Ioan Evanghelistul şi primul dintre apostoli care a murit martir. Benedict al XVI-lea a vorbit despre acest sfânt la Audienţa generală din 21 iulie 2006. Vă repropunem această cateheză a Sfântului Părinte, într-un serviciu realizat de Sergio Centofanti:

Papa trasează parcursul de convertire al Sfântului Iacob: de la ambiţiile legate de putere, la martiriu.
Apostolul s-a născut la Betsaida, localitate în apropierea lacului Tiberiada, în Galilea. Iacob este un pescar de meserie şi când Isus îl cheamă el este la lucru, dar nu are rezerve: împreună cu fratele său, Ioan, lasă imediat barca şi pe tatăl lor, pentru a-l urma pe Învăţătorul care vestea Împărăţia Cerurilor.

Are un temperament puternic. Vrea să facă să coboare din cer foc care să mistuie o localitate samariteană care nu-l primeşte pe Domnul. Iar de la Isus vrea, pentru sine şi pentru fratele său, locul cel mai important din Împărăţie. Încă nu a înţeles că blândeţea, umilinţa şi îndurarea sunt căile Împărăţiei Cerurilor.

Pe muntele Tabor continuă să se alimenteze cu vise de glorie pământească: în timpul Schimbării la Faţă, priveşte splendoarea divină a Domnului, în vreme ce în grădina Getsemani „vede cu proprii ochi cum Fiul lui Dumnezeu se umileşte făcându-se ascultător până la moarte”:

• „Cu siguranţă, cea de-a doua experienţă a reprezentat pentru el ocazia unei maturizări în credinţă, pentru a corecta interpretarea unilaterală şi triumfală a celei dintâi: el a trebuit să întrevadă faptul că Mesia, aşteptat de poporul evreu ca triumfător, în realitatea nu era doar învăluit de onoare şi de glorie, dar şi de pătimiri şi slăbiciuni. Slava lui Cristos se realiza chiar pe Cruce, prin participarea la suferinţele noastre”.

Însă Iacob încă fuge de Cruce. Este scandalizat de moartea lui Cristos şi îl abandonează în momentul cel mai dificil. Nu este alături de Maica Domnului, pe Calvar. Maturizarea credinţei sale – aminteşte Benedict al XVI-lea – este dusă la împlinire de Duhul Sfânt, la Rusalii: atunci Iacob vesteşte fără teamă Evanghelia morţii şi a învierii lui Isus. Din ordinul regelui Irod Agrippa, Iacob este decapitat, el fiind primul dintre apostoli care a suferit martiriul:

• „De la Sfântul Iacob, aşadar, putem învăţa multe lucruri: de la promptitudinea cu care a acceptat chemarea Domnului, chiar şi atunci când Isus îi cere să abandoneze 'barca' certitudinilor noastre umane, la entuziasmul în urmarea lui Isus pe căi pe care Domnul ni le indică dincolo de prezumţiile noastre iluzorii. De la Apostolul Iacob putem învăţa disponibilitatea de a-l mărturisi cu curaj, până la sacrificiul suprem al vieţii, dacă este necesar”.

Calea Sfântului Iacob este valabilă pentru toţi credincioşii:

• „Putem spune că parcursul, nu doar exterior, dar mai ales interior, de la Muntele Schimbării la Faţă la cel al agoniei, simbolizează întreg pelerinajul vieţii creştine, printre persecuţiile lumii şi mângâierile lui Dumnezeu, cum spune Conciliul Vatican II.
Urmându-l pe Isus, asemenea Sfântului Iacob, ştim, chiar şi în situaţii de dificultate, că mergem pe calea cea dreaptă.

Aici serviciul audio: