2011-07-25 12:04:25

Secretariatul de Stat recheamă în Vatican pentru consultări nunţiul apostolic în Irlanda


(RV - 25 iulie 2011) În urma publicării, la 13 iulie, a Raportului Comisiei de Anchetă a Guvernului irlandez în legătură cu acuzaţiile de abuzuri în dauna minorilor din partea clerului din Dieceza de Cloyne, cunoscut îndeobşte cu numele de Cloyne Report şi, în special, a reacţiilor care au urmat, Secretariatul de Stat a rechemat pentru consultări nunţiul apostolic în Irlanda, mons. Giuseppe Leanza. Informează Sala vaticană de presă.
Miercurea trecută, 20 iulie, în timpul unei dezbateri parlamentare, primul ministru irlandez, Enda Kenny, acuzase Vaticanul că ar fi încurajat episcopii să nu denunţe abuzurile autorităţilor oficiale.
Succesiv intervenise directorul Sălii de presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, care, interpelat de ziarişti, confirmase „că Sfântul Scaun va răspunde în mod oportun la cererea făcută de Guvernul irlandez în privinţa Raportului asupra diecezei de Cloyne. În orice caz, - se spunea - urarea este ca dezbaterea în curs asupra unor teme atât de dramatice să se desfăşoare cu obiectivitatea necesară, pentru a contribui la cauza care trebuie să stea cel mai mult la inima tuturor, şi anume salvgardarea copiilor şi a tinerilor şi reînnoirea unui climat de încredere şi colaborare în acest scop, în Biserică şi în societate, potrivit auspiciilor Papei formulate în Scrisoarea către catolicii din Irlanda”.
La rândul său, arhiepiscopul de Dublin, Diarmuid Martin, respinsese cu tărie acuzaţiile lansate de premierul irlandez, subliniind că în dieceza de Cloyne au fost ignorate normele din 2001, voite de cardinalul de atunci Ratzinger, deci de actualul Papă.

Într-un răspuns oral, părintele Ciro Benedettini, vice-director al Sălii de presă a Sfântului Scaun, a explicat luni că „rechemarea nunţiului are scopul principal de a permite o consultare cu cine lucrează la faţa locului, din partea Secretariatului de Stat şi a Dicasterelor implicate, în scopul de a pregăti răspunsul oficial al Sfântului Scaun pentru Guvernul irlandez” în urma Raportului Cloyne. Părintele Benedettini a subliniat apoi că „rechemarea nunţiului, fiind o măsură la care Sfântul Scaun recurge rar, denotă seriozitatea situaţiei, voinţa Sfântului Scaun de a înfrunta cu obiectivitate şi determinare, precum şi o anumită notă de surpriză şi amărăciune pentru unele reacţii excesive”. În fine - încheie - este vorba de o decizie ce trebuie interpretată „pe linia unei voinţe a Sfântului Scaun, vizând o colaborare serioasă şi prin fapte”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.