2011-07-22 11:57:53

Părintele Lombardi: dezbaterea din Irlanda asupra Raportului Cloyne să fie obiectivă şi să urmărească salvgardarea copiilor


(RV - 22 iulie 2011) Directorul Sălii de presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, interpelat de ziarişti, a intervenit joi seară asupra chestiunii abuzurilor în dauna minorilor comise de exponenţi ai clerului în Irlanda, Purtătorul de cuvânt vatican a confirmat, “cum s-a spus deja, că Sfântul Scaun va răspunde în mod oportun la întrebarea pusă de Guvernul irlandez în legătură cu Raportul asupra diecezei de Cloyne. În orice caz - a continuat - ne urăm ca dezbaterea în curs despre teme atât de dramatice să se desfăşoare cu obiectivitatea necesară, încât să contribuie la cauza care trebuie să stea cel mai mult la inima tuturor, şi anume salvgardarea copiilor şi a tinerilor şi reînnoirea unui climat de încredere şi colaborare la acest scop, în Biserică şi în societate, potrivit auspiciilor formulate de Papa în Scrisoarea către catolicii din Irlanda”.

Miercurea trecută, în timpul unei dezbateri parlamentare asupra Raportului Cloyne, primul ministru Irlandez, Enda Kenny, acuzase Vaticanul că ar fi încurajat episcopii să nu denunţe abuzurile autorităţilor oficiale.

La rândul său, arhiepiscopul de Dublin, Diarmuid Martin, într-un interviu pentru Radioul Naţional RTE, reafirmând profunda sa durere pentru întreaga situaţie, respinsese cu fermitate asemenea acuze, subliniind că în dieceza de Cloyne au fost ignorate normele din 2001, voite de cardinalul de atunci Ratzinger, deci actualul Papă. Primatul Irlandei a mai afirmat cum el însuşi a consemnat personal 70 mii de documente Comisiei de anchetă Murphy, denunţând toate cazurile de declaraţii de abuz poliţiei irlandeze şi a adăugat: „Nu am fost niciodată avertizat de Vatican din acest motiv”. Prelatul a denunţat apoi pe toţi cei care trădează Biserica neluând în seamă normele sale, dar a criticat şi guvernul irlandez pentru că nu reuşit să ia adecvate măsuri de protecţie pentru copii. În fine, a îndemnat să nu se pună în pericol colaborarea dintre diferitele sectoare ale societăţii civile: „Nu vreau să văd - a spus - contraste între Biserică, Stat şi voluntari. Vom trebui toţi să lucrăm împreună pentru a garanta ca copii să fie protejaţi”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.