În timpul liber, odihna sufletului face bine trupului. Interviu cu pr. Enzo Bianchi,
priorul comunităţii din Bose
(RV - 18 iulie 2011) Suntem de acum în miezul verii, cel puţin în emisfera boreală.
Acesta este timpul în care sunt închise şcolile şi se concentrează cea mai mare parte
a concediilor. Şi activităţile pastorale din parohii sunt reduse. Papa însuşi a suspendat
în luna iulie audienţele generale care vor fi reluate pe 3 august.Este
deci un moment favorabil pentru a acorda primul loc la ceea efectiv este mai important
în viaţă, adică ascultării Cuvântului Domnului.
La fel ca în orice vară, străzile
pentru concedii poartă multe persoane pe cărările spiritului. Urmând un sfat repetat
adesea şi de Benedict al XVI-lea, mulţi oameni, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici
preferă ca destinaţie, în aceste săptămâni, locuri în care este posibil să îmbine
odihna trupului cu cea a sufletului. În Italia, unul dintre cele mai renumite este
desigur Mănăstirea din Bose, ţintă de sosiri din toată lumea. Giorgia Innocenti a
vorbit despre acest subiect cu priorul comunităţii, părintele Enzo Bianchi: •
Vacanţa, concediile sunt o ocazie - cum spune verbul latin „vacare”
de la care derivă termenul vacanţă - de a fi liber pentru a contempla, pentru a medita,
a lua distanţele de ceea ce în fiecare zi ne implică precum munca, serviciul,
rutina şi a ne dedicaaltei ocupaţii, în acest interval. Mie
îmi place mult să mă gândesc la un cuvânt al unui bătrân monah, un Părinte din Pustiu,
care spunea: „Astăzi este prima zi din zilele care îmi rămân de trăit, de
aceea reîncep”. Vacanţa, concediul poate fi ocazia de a reîncepe în viaţa
spirituală, printr-o reîntoarcere la Domnul, pentru a privi în mod nou viaţa ce ne
stă înainte. Căci întreruperea ce se face în timp este o întrerupere care ne ajută
să percepem mai bine drumul pe care îl facem.
Într-un pasaj din Evanghelia
după Marcu, Isus ne invită să ne desprindem de mulţime, de muncă şi să ne ducem într-un
loc retras, solitar… „venite seorsum in desertum locum et requiescite
pusillum - Veniţi voi singuri, într-un loc retras şi odihniţi-vă puţin” (Mc
6,31-32). • Este foarte importantă această invitaţie a lui Isus în Evanghelie,
de a merge într-un loc retras. Avem nevoie - tocmai pentru ne judeca pe noi înşine
şi reacţiile noastre - de a lua distanţa de mulţime, de cotidian şi găsi tăcere şi
singurătate şi apoi a ne întreba, a face exerciţii utile de discernământ, a ne exercita
în judecarea realităţilor în care trăim care uneori riscă să ne înstrăineze, să devină
idoli, pentru noi. E foarte importantă această îndepărtare. Şi un pictor se îndepărtează
de tablou pentru a-şi aprecia lucrarea, pe măsură ce o completează. Şi noi, pentru
a face cu adevărat o capodoperă a vieţii noastre spirituale, avem nevoie de a lua
distanţele de viaţa zilnică, pentru a o judeca, a o interpreta şi înţelege cu adevărat.
Comunitatea
din Bose oferă posibilitatea de a sta în contact cu natura. Pare aproape să amintească
invitaţia Sfântului Francisc: „În natură şi în tăcere se reuşeşte a
vorbi cu Dumnezeu”. Aveţi o urare de făcut celor care pleacă în vacanţă,
în concediu? • Da: ca să găsească timpul de tăcere şi de solitudine în cadrul
vacanţelor, şi să asculte profunzimile lor, inima lor. Aceasta este foarte important,
pentru că e nevoie să învăţăm că în adâncurile noastre se află prezenţa lui Dumnezeu
şi Dumnezeu ne poate vorbi. Dacă noi deschidem inima, dacă noi ştim să facem să înceteze
zgomotele atâtor voci inutile prin spaţii de tăcere, dacă ne retragem din mulţime,
din masa în mişcare şi ne punem în situaţia de solitudine, e posibil să ascultăm tăcerea,
să ascultăm inima noastră şi, în străfundul ei, să-l ascultăm pe Dumnezeu care ne
vorbeşte.