Papa la rugăciunea „Angelus” comentează parabolele evanghelice din Liturghia duminicală. Apel la solidaritate cu populaţiile din Cornul Africii (text)

(RV - 17 iulie 2011) Iubiţi fraţi şi surori, parabolele evanghelice sunt scurte povestiri pe care Isus le foloseşte pentru a vesti misterele Împărăţiei cerurilor. Folosind imagini şi situaţii din viaţa zilnică, Domnul „vrea să ne arate adevăratul fundament al tuturor lucrurilor. El ne arată…pe Dumnezeu care lucrează, care intră în viaţa noastră şi vrea să ne ia de mână” (Isus din Nazaret, I, Milano, 2007, 229). Prin aceste gen de discursuri, divinul Învăţător invită la a recunoaşte înainte de toate primatul lui Dumnezeu Tatăl: acolo unde el nu există, nimic nu poate fi bun. Este o prioritate decisivă pentru totul. Împărăţia cerurilor înseamnă, întocmai, stăpânirea lui Dumnezeu, şi asta vrea să spună că voinţa sa trebuie să fie asumată drept criteriu-ghid al existenţei noastre.

Tema conţinută în Evanghelia acestei duminici este tocmai Împărăţia cerurilor. „Cerul” nu trebuie înţeles doar în sensul înălţimii care stă deasupra noastră, căci acest spaţiu infinit posedă şi forma interiorităţii omului. Isus compară Împărăţia cerurilor cu un câmp de grâu, pentru a ne face să înţelegem că înăuntrul nostru este semănat ceva mici şi ascuns, care, totuşi, are o forţă vitală de nesuprimat. În pofida tuturor obstacolelor, sămânţa se va dezvolta şi rodul se va maturiza. Acest rod va fi bun numai dacă terenul vieţii va fi fost cultivat potrivit voinţei divine. De aceea, în parabola grâului bun şi al neghinei (Mt 13,24-30), Isus ne atrage atenţia că, după semănatul făcut de stăpân, „în timp ce toţi dormeau” a intervenit „duşmanul său”, care a semăna iarba cea rea. Aceasta înseamnă că trebuie să fim gata să păzim harul primit din ziua Botezului, continuând să alimentăm credinţa în Domnul, care împiedică răului să prindă rădăcini. Sfântul Augustin, comentând această parabolă, observă că „mulţi sunt mai întâi neghină şi apoi devin grâu bun” şi adaugă: „dacă aceştia, când sunt răi, nu ar fi suportaţi cu răbdare, nu ar ajunge la schimbarea demnă de laudă” (Quaest. septend. in Ev. sec. Matth., 12,4: PL 35, 1371).

Dragi prieteni, Cartea Înţelepciunii - din care este luată astăzi prima Lectură - pune în evidenţă această dimensiune a Fiinţei divine: „Nu există nici un Dumnezeu afară de tine, Doamne, care ai grijă de toate şi dovedeşti că judecăţile tale nu sunt nedrepte. Tăria ta este temelia dreptăţii tale şi, pentru că eşti stăpân peste toate, te arăţi îngăduitor faţă de toţi (Înţ 12,13.16); şi Psalmul 85 confirmă aceasta: „Tu, Doamne, eşti bunătate şi îndurare pentru toţi care te cheamă” (v.5). Deci, dacă suntem fii ai unui Tată atât de mare şi bun, să căutăm să ne asemănăm Lui! Era acesta scopul pe care Isus şi-l propunea prin predica sa; spunea, în fapt, celor care îl ascultau: „Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit” (Mt 5,48). Să ne adresăm cu încredere Mariei, pe care ieri (sâmbătă 16 iulie) am invocat-o cu titlul de Fecioară Preasfântă de pe Muntele Carmel, pentru ca să ne ajute să-l urmăm în mod fidel pe Isus şi astfel să trăim ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu.

După recitarea rugăciunii „Angelus - Îngerul Domnului” şi înainte de saluturile particulare în diferite limbi, Benedict al XVI-lea a lansat un apel pentru situaţia dramatică din Cornul Africii.

„Cu profundă îngrijorare urmăresc ştirile provenind din regiunea Cornului Africii şi în special din Somalia, lovită de o foarte gravă secetă şi în continuare, în unele zone, chiar de ploi puternice, care provoacă o catastrofă umanitară. Nenumărate persoane fug de acea foamete îngrozitoare în căutare de hrană şi de ajutoare.
Urez ca să crească mobilizarea internaţională pentru a trimite tempestiv ajutoare acestor fraţi şi surori deja greu încercaţi, între care se află numeroşi copii. Să nu le lipsească acestor populaţii suferinde solidaritatea noastră şi sprijinul concret al tuturor persoanelor de bunăvoinţă”.