Doi ani de la publicarea enciclicei "Caritas in veritate": actuală, nevoia de oameni drepţi în politică şi economie

RV 08 iul 2011. În urmă cu doi ani, mai precis la 7 iulie, cardinalii Renato Raffaele Martino şi Paul Josef Cordes prezentau în Sala de presă a Sf. Scaun prima enciclică socială a papei Benedict al XVI-lea, "Caritas in veritate". Reacţii imediate, din întreaga lume, n-au întârziat să apară pe marginea acestui document care, pe linia enciclicei "Populorum progressio" a papei Paul al VI-lea, enunţa marile principii necesare unei dezvoltări solidare la începutul secolului XXI. A doua zi, la audienţa generală de miercuri, acum doi ani, Benedict al XVI-lea a ilustrat la cateheză importanţa enciclicei sale.

Pe de o parte, observă Pontiful în enciclică, se asistă la o mişcare globală care în ultimul secol determină economia, politica şi cultura la relaţii supranaţionale tot mai strânse. Pe de alta, se răspândeşte o reacţie opusă, sursă de contradicţii într-o lume globalizată dar nu prin aceasta mai bună: artificii financiare de natură speculativă, drepturi umane care deviază din lipsa unor obligaţii corespunzătoare, încredere excesivă în resursele unei tehnologii lipsită de căldura inimii. "Creşte bogăţia mondială în termeni absoluţi, dar se răspândesc şi inegalităţile", scria Benedict al XVI-lea în "Caritas in veritate". Există o cale de reconciliere şi echilibru între aceste două tendinţe? Există, afirmă Sfântul Părinte, şi numele ei este caritatea:
• "Caritatea în adevăr este principala forţă propulsoare pentru adevărata dezvoltare a oricărei persoane şi a întregii omeniri. De aceea, în jurul principiului 'caritas in veritate', stă toată doctrina socială a Bisericii. Numai cu ajutorul carităţii, iluminată de raţiune şi credinţă, e posibilă atingerea obiectivelor de dezvoltare înzestrate cu valoare umană şi umanizantă".

Cu alte cuvinte, lumea, societatea, comunitatea umană nu devine mai bună dacă la baza ideilor şi faptelor nu stă o iubire autentică faţă de fiinţa umană, o iubire care îşi trage gratuitatea din originea divină şi întruparea creştină, sprijinită fiind de logica dăruirii. Această logică, afirmă Benedict al XVI-lea, trebuie să inspire valori precise la nivel de realizare practică:
• "Două sunt, deci, criteriile operative, dreptatea şi binele comun. Graţie acestuia din urmă, caritatea dobândeşte o dimensiune socială. Fiecare creştin – afirmă enciclica – este chemat la această formă de iubire, şi se adaugă: 'aceasta este calea instituţională a carităţii'".

Enciclica se opreşte la acele principii mari care, afirmă Pontiful, se dovedesc a fi indispensabile pentru construcţia dezvoltării umane în următorii ani:
• "Între acestea, în primul rând, atenţia faţă de viaţa omului, considerată centrul oricărui progres autentic; respectarea dreptului la libertate religioasă, strâns legat întotdeauna de dezvoltarea omului; respingerea unei viziuni prometeice a fiinţei umane, considerată făuritorul absolut al propriului destin. O încredere nelimitată în potenţialul tehnologiei s-ar dovedi în cele din urmă dezamăgitoare. Este nevoie de oameni drepţi în politică dar şi în economie, care să fie cu adevărat atenţi la binele comun".

În mod special, adăuga atunci Benedict al XVI-lea privind la situaţiile de urgenţă la nivel mondial, e necesar ca atenţia opiniei publice să fie îndreptată din nou spre drama foamei şi a securităţii alimentare, care afectează o parte considerabilă a omenirii:
• "O dramă de asemenea proporţii interpelează conştiinţa noastră. E necesar să fie înfruntată cu determinare, eliminând cauzele structurale care o provoacă, promovând dezvoltarea agricolă a Ţărilor mai sărace. Sunt sigur că această cale solidară spre dezvoltarea Ţărilor mai sărace va ajuta fără îndoială la elaborarea unui proiect de soluţionare a crizei globale în desfăşurare".

O nouă evaluare atentă, observa mai departe Sfântul Părinte, trebuie să se realizeze şi cu privire la "rolul şi puterea politică a Statelor, într-o epocă în care există de fapt limitări ale suveranităţii lor din cauza noului context economico-comercial şi financiar internaţional". Cuvintele Papei, s-a spus în diferite contexte, nu şi-au pierdut actualitatea la 24 de luni de când au fost lansate în circuitul ideilor. La fel şi observaţiile sale referitor la sensul şi finalitatea economiei, asupra cărora solicita o serioasă reflecţie, cerută de sănătatea ecologică a planetei, de criza culturală şi morală a omului la nivel mondial:
• "Economia are nevoie de etică pentru corecta sa funcţionare, trebie să recupereze contribuţia importantă a principiului gratuităţii şi logica darului în economia de piaţă, unde regula de funcţionare nu poate fi numai profitul. Dar acest fapt este posibil numai prin angajarea tuturor, economişti şi oameni politici, producători şi consumatori, şi presupune o formare a conştiinţelor care să dea forţă criteriilor morale în elaborarea proiectelor politice şi economice".

În aceeaşi enciclică de acum doi ani, Benedict al XVI-lea solicita la o reflecţie generală şi mijloacele de comunicare socială, îndemnând operatorii media să sprijine dialogul între culturi şi tradiţii diferite, pentru ca omenirea să adopte un "alt stil de viaţă", din moment ce toţi formează 'o singură familie'. De aici, necesitatea unor legături de fraternitate şi subsidiaritate, dar şi de norme care să disciplineze raportul firesc dintre drepturi şi obligaţii:
• "Evanghelia ne aduce aminte că nu numai cu pâine trăieşte omul (...). De aceea, orice program de dezvoltare trebuie să ţină cont, alături de aspectul material, şi de creşterea spirituală a persoanei umane, care este înzestrată, întocmai, cu trup şi suflet. Aceasta este dezvoltarea integrală la care face referinţă doctrina socială a Bisericii, dezvoltare care îşi are criteriul de orientare în forţa propulsoare a carităţii în adevăr".