Papa s-a transferat joi după amiază la Castel Gandolfo. Suspendate audienţele generale, vor fi reluate la 3 august. Întoarecrea la primele cateheze, pentru o nouă evanghelizare

(RV - 7 iulie 2011) Benedict al XVI-lea a lăsat joi după amiază la ora 17.30 Vaticanul pentru a se transfera în elicopter la reşedinţa pontificală de vară din Castel Gandolfo unde va petrece o perioadă de odihnă. În toată luna iulie, sunt suspendate audienţele generale de miercuri, care vor fi reluate la 3 august, în timp ce Papa va conduce regulat în fiecare duminică rugăciunea „Angelus - Îngerul Domnului” de la Palatul Apostolic din orăşelul de pe malul Lacului Albano. În aceşti ani, prin catehezele de miercuri, Pontiful a trasat o mare frescă a Bisericii şi a protagoniştilor ei.

În acest serviciu, Alessandro De Carolis, revine asupra primului ciclul dezvoltat integral de Benedict al XVI-lea începând din 2006, dedicat lui Cristos şi Apostolilor şi primilor martori ai credinţei creştine.

A porni de la început este întotdeauna o bună alegere pentru a înţelege despre ce vorbim. Şi pentru omenirea celui de-a treilea mileniu creştin, având memoria poate mult redusă, puţin formată şi prea adesea indiferentă faţă de Evanghelie, care l-a constrâns să înfiinţeze un dicaster care să se ocupe de re-evanghelizarea ei - Benedict al XVI-lea trebuie să fi decis, odată ajuns la sediul lui Petru, că Papa însuşi trebuia, într-un anume mod, „să-şi suflece mânicile” şi să insufle puţin câte puţin, în plămânii uscaţi de secularizare, suflul unei înţelepciuni bimilenare care a purtat pe pământ respiraţia cerului. Astfel, în martie 2006, Benedict al XVI-lea pleacă de la povestirea clipei „zero” a Bisericii, de la întâlnirea lui Isus cu pescarii din Galileea. Acolo, afirmă, este ADN-ul, codul genetic a ceea ce se va întâmpla ulterior. Primii martori sunt, da, chemaţi să răspândească în lume adevărul Evangheliei, dar în primul rând sunt membri ai unui singur corp.
• Misiunea lor nu este izolată, dar se situează într-un mister de comuniune ce implică întregul Popor al lui Dumnezeu şi se realizează pe etape, de la vechiul la noul Legământ (…) de aceea, încă din primul moment al activităţii sale mântuitoare Isus din Nazaret tinde să readune Poporul ui Dumnezeu (Audienţa generală din 15 martie 2006).

Dacă atare e premisa - şi este incontestabilă - coerenţa vrea ca istoria Bisericii să fie considerată în lumina acestei chemări, şi nu în orbia celui care pretinde să-l separeu pe Creator de creatura sa. De aceea, la aceeaşi audienţă generală, Papa - care nu a ascuns niciodată păcatele Bisericii - obiectează cu francheţe împotriva unei anumite forme de ipocrizie care îi contaminează pe mulţi credincioşi:
• Este de aceea cu totul inconciliabil cu intenţia lui Cristos un slogan la modă în urmă cu câţiva ani: Isus da, Biserica nu! Acest Isus ales în mod individualist este un Isus de fantezie. (aplauze). Nu putem să-l avem pe Isus fără realitatea pe care a creat-o şi în care se comunică. Şi această prezenţă a sa în comunitatea în care el însuşi se dă mereu nouă, este motiv al bucuriei noastre (Audienţa generală din 15 martie 2006).

Restabilite proporţiile cadrului, Benedict al XVI-lea reaminteşte că „aventura Apostolilor începe astfel, ca o întâlnire de persoane care se deschid în mod reciproc”:
• Începe pentru ucenici o cunoaştere directă a Învăţătorului. În fapt, ei nu vor trebui să fie vestitori ai unei idei, ci martori ai unei persoane. Înainte de a fi trimişi să evanghelizeze, vor trebui ’să stea’ cu Isus, stabilind cu el un raport personal (Audienţa generală din 22 martie 2006).

Trec săptămânile şi lunile, şi fiecare figură a celor Doisprezece, povestite în mod vioi de Benedict al XVI-lea, ies din nişele vechilor catehisme şi reîncep să vorbească Bisericii din secolul al 21-lea. Cine vrea, îl poate asculta pe Papa vorbind despre primatul lui Petru, despre succesiunea apostolică, despre transmiterea credinţei, despre unitatea şi deosebirea dintre cler şi laici, despre importanţa tradiţiei, care permite Bisericii din ora cea mai veche să fie în totală comuniune cu cea din ceasul cel mai recent:
• Tradiţia nu este transmitere de lucruri sau de cuvinte, o colecţie de lucruri moarte, tradiţia este fluviul viu care ne leagă cu originile. Marele fluviu care ne duce la portul veşniciei. Astfel fiind în acest fluviu viu se verifică mereu din nou cuvântul pe care l-am auzit la început, cuvântul Domnului: eu sunt cu voi în toate zilele vieţii până la sfârşitul lumii (Audienţa generală din 26 aprilie 2006).

Clement Alexandrinul, Origene, Ioan Gură de Aur, Sfântul Ieronim - dar şi figuri mai puţin cunoscute ca Sfântul Efrem sau Sfântul Cromaţiu: ca un maestru răbdător Papa reaprind încet-încet farul de inters cu care iluminează marii părinţi şi martori ai Bisericii primare. Până la iubitul Sfânt Augustin, protagonist al unui ciclu în ciclu, cu cinci cateheze dezvoltate între ianuarie şi februarie 2008.

Dar 2008 este şi cel al Anului Paulin. În 20 de cateheze, Benedict al XVI-lea vorbeşte cu magistrală profunzime despre Apostolul Neamurilor, a cărui experienţă excepţională, a spus o dată, nu se mărgineşte la el:
• Şi noi îl putem întâlni pe Cristos, în lectura Sfintei Scripturi, în rugăciune, în viaţa liturgică a Bisericii. Numai în această relaţie personală cu Cristos, doar în această întâlnire cu Cel Înviat devenim în mod real creştini (Audienţa generală din 3 septembrie 2008).

Călătoria întreprinsă de Benedict al XVI-lea are ambiţia de a înrădăcina credinţa asemenea primilor Părinţi ai Bisericii. Dar spre deosebire de ei, în acest caz este vorba de a reîntemeia ceea ce - timp de secole fiind un solid pilon de sprijin - a sfârşit prin a fi în mulţi, un perete nesigur, care se clatină. Pentru a descoperi din nou forţa şi frumuseţea creştinismului, a afirmat în urmă cu câţiva ani, tocmai Sfântul Augustin este o figură de referinţă, fiindcă prin experienţa sa povesteşte că Dumnezeu este aproape de orice fiinţă umană, „atât de inima sa cât şi de raţiunea sa”:
• Nu te du afară - afirmă Augustin - dar întoarce-te în tine însuţi; în omul interior locuieşte adevărul; şi dacă vei găsi că firea ta este schimbătoare, treci dincolo de tine (…) Tinde deci acolo unde se aprinde lumina raţiunii. Tocmai aşa cum subliniază el (…) la începutul cărţii Confesiunilor, autobiografia sa spirituală: ’Ne-ai făcut pentru tine şi neliniştită este inima noastră până ce nu se odihneşte în tine’ (Audienţa generală din 30 ianuarie 2008).

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci