2011-07-05 19:05:27

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 5 iulie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa în vizită la cotidianul L’Osservatore Romano: Un ziar unic care ajută credincioşii să evalueze semnele timpurilor cu speranţa credinţei. Benedict al XVI-lea a definit astfel cotidianul "L’Osservatore Romano”, în vizita efectuată luni dimineaţă ziarului Sfântului Scaun: un ziar unic care vesteşte Evanghelia şi merge la rădăcina evenimentelor. Ocazia evenimentului a fost împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea cotidianului vatican, celebrată la 1 iulie.

- Comentariul cardinalului Mauro Piacenza, prefect al Congregaţiei pentru Cler la documentul subsidiar trimis Conferinţelor Episcopale în legătură cu Duhovnicii şi Directorii spirituali din Seminarii (II).

- A fost prezentată marţi în sala de presă a Sf. Scaun expoziţia "Lux in arcana" (Lumină asupra celor secrete) care va fi inaugurată în februarie 2012 şi va marca o premieră istorică: o parte din Arhiva Secretă Vaticană va fi expusă marelui public la Muzeele Capitoline din Roma. Printre documente, dosarul procesului Galilei, colecţia de decrete "Dictatus papae", a papei Grigore al VII (secolul XI), dar şi documente din al Doilea Război Mondial.

- Sfinţirile de preoţi din Fraternitatea lefevbrienilor sunt "ilicite": a precizat marţi, la solicitarea jurnaliştilor, pr. Federico Lombardi, directorul Sălii vaticane de presă. În Scrisoarea către episcopii Bisericii Catolice din 2009, Benedict al XVI-lea a spus că pînă la rezolvarea problemelor de natură doctrinară, slujitorii din Fraternitatea Sf. Pius X nu exercită nici o slujire sacră în interiorul Bisericii Catolice.

- Cluj-Napoca. În perioada 18 iunie – 7 iulie 2011, la Cluj-Napoca se desfăşoară lucrările Capitlului general al Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului. În ziua de 29 iunie a avut loc alegerea noii conduceri a Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului, prezidată de PS Mihai, ca delegat al PF Părinte Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma. Noua conducere este următoarea: Superioară generală este Sr. M. Paula Victoria Cicoş; Vicara generală (prima Consilieră generală): Sr. M. Narcisa – Maria Stupinean; a doua Consilieră generală: Sr. M. Teodorina – Maria Birtoc; a treia Consilieră generală: Sr. M. Carmelita – Niţa Grigor; a patra Consilieră generală şi Secretara generală: Sr. M. Speranţa Flueraş; econoama generală: Sr. M. Irina - Ileana-Carmen Pop.

- În prim planul ediţiei internaţionale de la Radio Vatican, criza din Grecia. Sanarea sistemului bancar al ţării, susţin analiştii, ar trebui să fie prima urgenţă a doamnei Christine Lagarde, care şi-a început marţi mandatul la conducerea Fondului Monetar Internaţional.

- "Sudan între război şi pace", este titlul conferinţei de presă desfăşurată marţi la Camera Deputaţilor, la Roma, în ajunul proclamării independenţei Sudanului de Sud, pe 9 iulie. Noua formaţiune statală, care şi-a afirmat voinţa de suveranitate la referendumul din luna ianuarie, va deveni al 54-lea stat de pe continentul african, dar continuă să fie afectat de conflictul istoric dintre Nord şi Sud.

- Londra. Manifestaţie de protest, sâmbăta trecută, împotriva violenţelor comise în dauna minorităţilor religioase din Pakistan. Între solicitările manifestanţilor s-au numărat respectarea drepturilor omului în statul asiatic majoritar musulman, protecţia creştinilor şi abolirea legii blasfemiei, care prevede pedeapsa capitală şi închisoare pe viaţă pentru cei acuzaţi de ofensă la adresa religiei islamice.

- Statele Unite ale Americii. Potrivit datelor oferite de Conferinţa episcopilor catolici americani, vârsta medie a preoţilor nou sfinţiţi este în scădere, iar slujitorii altarelor au o conştiinţă tot mai profundă despre misiunea la care sunt chemaţi. 21% din totalul de 440 de preoţi sfinţiţi în acest an, au participat la Zilele mondiale ale tineretului, 65% practică adoraţia euharistică, 70% recită zilnic rugăciunea mariană a rozariului. Între cei care au primit preoţia catolică în 2011, se numără un surdo-mut din naştere, refugiaţi din Vietnam, foşti militari şi slujitori convertiţi de la alte religii.

- Din actualitatea internaţională. Noi proteste în Siria, unde oraşul Hama a fost luat cu asalt de trupele preşedintelui Al Assad. Manifestaţii de protest şi în Egipt, în timp ce în Libia continuă negocierile între Bengasi şi Tripoli.

- Miercuri 6 iulie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Sisoe cel Mare, cuvios, în Egipt, anul morţii 429; la fel şi în calendarul roman sau latin, unde mai este comemorată Sfânta Maria Goretti, fecioară, martiră, la Ferriere di Conca, lângă oraşul Neptun, la sud de Roma, anii vieţii 1890 - 1902.








All the contents on this site are copyrighted ©.