2011-07-02 16:30:17

Beatificarea episcopului martir Ioan Scheffler, duminică la Satu Mare: reflecţia card. A. Amato


RV 02 iul 2011. După ce am prezentat în emisiunea precedentă profilul biografic al episcopului de Satu Mare, slujitorul lui Dumnezeu János Scheffler (1887-1952), care va fi ridicat la cinstea altarelor duminică la Satu Mare, reparcurgem pe scurt etapele de pregătire care au marcat pelerinajul spiritual al diecezei romano-catolice sătmărene către acest important eveniment religios.

La 24 iunie a început în catedrala din Satu Mare novena de pregătire la hramul diecezei, Inima Preasfântă a lui Isus, care în contextul beatificării a dobândit o intensitate specială. Timp de nouă zile, începând de la ora 19.00, preoţii au pregătit seară de seară credincioşii la Sfânta Liturghie, urmârind un program religios adaptat, cu teme despre împărtăşirea unui destin comun, optimismul pe drumul vieţii, bogăţia harului lui Dumnezeu, credinţa în Providenţa Divină, a vedea în ceilalţi chipul lui Dumnezeu, spiritul de pocăinţă, a gândi cu inima, zidirea unor comunităţi mai frăţeşti, spiritul iertării.

În prima zi a novenei, episcopul de Satu Mare mons. Eugen Schönberger a sfinţit monumentul funerar cu rămăşiţele pământeşti ale viitorului Fericit. Relicvele au fost aduse acasă în 1965 şi mutate în cripta catedralei la 17 iunie, lângă altarul secundar din partea dreaptă a naosului bisericii. La ultima Liturghie a novenei, sâmbătă, 2 iulie, vesperele solemne de pregătire la marele eveniment. În noapte de sămbătă spre duminică, adoraţie continuă pînă dimineaţă, cu participarea grupurilor de credincioşi şi pelerini din oraş şi dieceză.

Duminică, 3 iulie, sărbătoarea începe cu ritul beatificării episcopului martir Ioan Scheffler, în cadrul Sfintei Liturghii solemne de la ora 10.00 în faţa catedralei din Satu Mare. Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, va citi scrisoarea papei Benedict al XVI-lea, după care va fi dezvelit portretul noului Fericit al Bisericii Romano Catolice. Viaţa martirului va fi prezentată de pr. János Szőke, postulatorul acestei cauze de beatificare. Sfânta Liturghie va fi prezidată de card. Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta.

Potrivit surselor diecezane, şi-au anunţat participarea circa 20 de mii de credincioşi, 150 de preoţi, 35 de episcopi şi mai mulţi cardinali, venind din Ungaria, Ucraina, Austria, Germania, Italia, Serbia, Slovacia şi bineînţeles din ţară. Vor asista la ritul sacru şi reprezentanţi ai celorlalte confesiuni creştine.

Sfânta Liturghie şi ritul beatificării episcopului martir de Satu Mare János Scheffler deschide o nouă pagină despre istoria recentă a Bisericii Romano-Catolice din România, unde secole de coexistenţă paşnică între confesiuni au fost înlocuite de regimul comunist cu o campanie anticatolică de nedescris.

Card. Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor, înainte de a pleca la Satu Mare în vederea beatificării de duminică, a acordat un interviu la Radio Vatican despre viitorul Fericit, voind să răspundă la această întrebare: "ce ne spune astăzi fericitul Ioan Scheffler?". Răspunde card. Angelo Amato:
• "Să fim tari în credinţă, să trăim şi să dăm mărturie, chiar cu preţul jertfei, despre fidelitatea noastră la poruncile lui Dumnezeu şi la fericirile Evangheliei. Creştinii îşi trag energia spirituală din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a găsi lumină pentru minte şi dragoste pentru inimi. Într-o cultură care şi-a pierdut vlaga din cauza lipsei de valori autentice, martirul propune valoarea veşnică a iubirii care învinge ura şi a iertării care calmează violenţa călăilor".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.