Întâlnire familiară între Benedict al XVI-lea şi noii arhiepiscopi mitropoliţi: "nu
puneţi nimic mai presus de Cristos, întăriţi legătura specială cu Succesorul lui Petru"
RV 30 iun 2011. Într-o atmosferă familiară Benedict al
XVI-lea a primit joi în audienţă, în aula Paul al VI-lea, arhipiscopii mitropoliţi
care au primit miercuri paliumul sacru. La audienţa cu Succesorul lui Petru, noii
mitropoliţi erau însoţiţi de rude şi credincioşi.
"Să nu puneţi mai presus
de Cristos absolut nimic, pentru că nici El nu a preferat ceva faţă de noi", a afirmat
Benedict al XVI-lea, preluând îndemnul Sfântului Ciprian. Cristos trebuie să fie şi
să rămână "steaua polară" a slujirii episcopale, a evidenţiat Pontiful, care a pus
apoi accentul pe climatul de comuniune eclezială din cadrul audienţei.
Vorbind
în franceză, Papa s-a referit mai întâi la valoarea paliumului sacru primit de noii
mitropoliţi în solemnitatea Sfinţii apostoli Petru şi Paul: • "Voi, care
aţi primit paliumul, semn liturgic care exprimă legătura specială de comuniune cu
Succesorul lui Petru, să daţi mărturie cu bucurie şi fidelitate despre iubirea
faţă de Domnul", care vrea să-i unească pe toţi fiii săi în unitatea
aceleiaşi familii.
Însemnătatea simbolului sacru, a fost evidenţiată şi
în limba engleză: • "Paliumul este primit din mâinile Succesorului lui
Petru şi este purtat de arhiepiscopi ca semn de comuniune în credinţă
şi iubire" la conducerea poporului lui Dumnezeu. Acest simbol, a continuat
Papa, aduce aminte episcopilor de "responsabilitatea de a fi păstori după inima
lui Isus".
Legătura specială faţă de Scaunul Apostolic a fost scoasă
în relief şi în scurta alocuţiune în limba spaniolă, pentru ca apoi să încheie în
italiană: • "Vouă tuturor, dragi arhiepiscopi şi mitropoliţi, vă asigurde apropierea mea spirituală şi de sprijinul meu în rugăciune pentru slujirea voastră
pastorală, a cărei premisă necesară este iubirea faţă de Cristos, faţă de care nimic
nu trebuie să fie mai presus (...). Domnul să vă binecuvânteze întotdeauna
şi să vă ajute în slujirea voastră episcopală de fiecare zi, să dea creştere comunităţilor
voastre în unitate şi spirit misionar, în concordia carităţii, puternice
în speranţă şi animate de dinamismul credinţei".