Papa la Liturghia sărbătorii “Corpus Domini”: cine îl recunoaşte pe Cristos în ostia consacrată, îl recunoaşte în fratele care suferă

(RV - 24 iunie 2011) Euharistia îl asimilează pe om în Isus şi pe urmele lui Cristos îl face capabil să devină dar pentru alţii, instrument pentru unitatea familiei umane. A spus Papa Benedict al XVI-lea la predica din cadrul Liturghiei solemnităţii „Trupul şi Sângele Domnului”, joi 23 iunie, oficiată în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei începând de la ora 19. La sfârşitul celebrării euharistice Papa a condus precesiunea cu Preasfântul Sacrament parcurgând Via Merulana până la Bazilica Sfânta Maria Maggiore unde s-a încheiat cu binecuvântarea euharistică.

În Euharistie are loc transformarea darurilor acestui pământ - pâinea şi vinul - menită să transforme viaţa noastră şi să inaugureze astfel transformarea lumii”. În sărbătoarea „Corpus Domini” Papa invită credincioşii să reflecteze asupra misterului lui Cristos care în dăruirea de sine pe Cruce salvează lumea şi arată fiecăruia calea răscumpărării. Isus anticipează şi perpetuează evenimentul Calvarului în instituirea Euharistiei, în care pâinea frântă şi vinul vărsat se fac trupul şi sângele lui Cristos, cale de uniune cu el şi de mântuire:
• Totul pleacă, s-ar putea spune, de la inima lui Cristos, care la Ultima Cină, în ajunul pătimirii sale, i-a mulţumit lui Dumnezeu şi la preamărit şi făcând aşa, prin puterea iubirii sale, a transformat sensul morţii spre care se îndrepta.

Din iubire - observă Benedict al XVI-lea - Cristos „acceptă toată pătimirea, cu chinul şi violenţa sa, până la moartea pe cruce” şi „acceptând-o în acest mod o transformă într-un act de dăruire:
• Aceasta este transformarea de care lumea ar mai mare nevoie, deoarece o răscumpără din interior, o deschide spre dimensiunile Împărăţiei cerurilor. Dar această reînnoire a lumii Dumnezeu vrea să o realizeze mereu prin aceeaşi cale urmată de Cristos, acea cale, mai mult, care este el însuşi”.

De aceea Dumnezeu încredinţează lumii darul Euharistiei, pentru a oferi fiecărui om posibilitatea mântuirii. În fapt, în creştinism nu există scurtături - subliniază Pontiful - „totul trece prin logica umilă şi răbdătoare a bobului de grâu care se frânge pentru a da viaţă, logica credinţei care mută munţii din loc cu forţa blândă a lui Dumnezeu”:
• De aceea Dumnezeu vrea să continue să reînnoiască omenirea, istoria şi cosmosul prin acest lanţ de transformări, pentru care Euharistia este sacramentul. Prin pâinea şi vinul consacrate, în care este realmente prezent cu Trupul şi Sângele său, Cristos ne transformă, asimilându-ne în el: ne implică în lucrarea sa de răscumpărare, făcându-ne capabili, prin harul Duhului Sfânt, să trăim după însăşi logica sa de dăruire, ca boabe de grâu unite cu el şi în el. Aşa se seamănă şi se maturizează în brazdele istoriei unitatea şi pacea, care sunt scopul spre care tindem, conform planului lui Dumnezeu.

Pentru a înţelege mai bine dinamica împărtăşaniei euharistice , Papa a făcut referinţă la un text al Sfântului Augustin:
• Sfântul Augustin ne ajută să înţelegem dinamica împărtăşaniei euharistice când face referinţă la un fel de viziune pe care a avut-o, în care Isus i-a spus: „Eu sunt hrana celor tari, creşte şi tu şi vei ajunge să mă mănânci; dar nu tu mă vei schimba întru tine, aşa cum schimbi hrana trupului tău, ci tu te vei schimba întru mine" (Conf VII, 10,18). Deci, în timp ce mâncarea trupească este asimilată de organismul nostru şi contribuie la întreţinerea lui, în cazul Euharistiei este vorba despre o Pâine diferită: nu suntem noi cei care o asimilăm. dar ea ne asimilează în sine, astfel devenim conformi lui Isus Cristos, mădulare ale trupului său, un singur lucru cu el.

În Sfânta Împărtăşanie - continuă Papa Benedict - Cristos „ne transformă în sine, existenţa noastră individuală, în această întâlnire, este deschisă, eliberată de egocentrismul ei şi integrată în Persoana lui Isus (…). Astfel Euharistia, în timp ce ne uneşte cu Cristos, ne deschide şi spre alţi, ne face mădulare unii altora, până la punctul că „nu mai suntem divizaţi, dar un singur lucru cu el”-
• Cine îl recunoaşte pe Isus în Ostia sfântă, îl recunoaşte în fratele care suferă, căruia îi este foame şi sete, care e străin, gol, bolnav, întemniţat; şi este atent la fiecare persoană, se angajează, în mod concret, pentru toţi cei care sunt în nevoi. Din darul de iubire al lui Cristos provine deci responsabilitatea noastră specială de creştini în construirea unei societăţi solidare, juste, fraterne. Mai ales în timpul nostru, în care globalizarea ne face tot mai dependenţi unei de alţii, Creştinismul poate şi trebuie să facă în aşa fel încât această unitate să nu se construiască fără Dumnezeu, adică fără adevărata Iubire.

Evanghelia - remarcă Benedict al XVI-lea - urmăreşte dintotdeauna unitatea familiei umane (…) pornind de la simţul de responsabilitate al unora faţă de ceilalţi, întrucât ne recunoaştem mădulare ale aceluiaşi trup, ale trupului lui Cristos, pentru că am învăţat şi învăţăm în mod constant din Sacramentul Altarului că împărţirea cu alţii, iubirea este calea adevăratei dreptăţi”.

rv/A. Lucaci