Cei 60 de ani de preoţie ai lui Benedict al XVI-lea. Pr. Lombardi la rubrica "Octava Dies": un dar cultivat cu profundă fidelitate

(RV - 19 iunie 2011) Era o frumoasă zi însorită 29 iunie 1951, când tânărul Joseph Ratzinger, împreună cu fratele său mai mare Georg şi vreo 40 de alţi candidaţi, se prosterna la pământ în Domul din Freising în Bavaria pentru a fi hirotonit preot. Şaizeci de ani mai târziu, întreaga Biserică se pregăteşte să sărbătorească aniversarul unui om care a trăit fidelitatea faţă de slujirea sa până la treapta cea mai înaltă, cea a Urmaşului lui Petru ca episcop al Romei.

Părintele Federico Lombardi, la rubrica săptămânală „Octava Dies” dedică editorialul său acestui eveniment ce implică toată Biserica.
• 29 iunie este a 60-a aniversare a hirotonirii sacerdotale a Sfântului Părinte. Toată Biserica participă la ea cu bucurie. Conferinţele episcopale, încurajate de Congregaţia pentru Cler, invită la celebrări de mulţumire şi de rugăciune pentru chemări la preoţie, centrate pe adoraţia euharistică, pentru a cere de la Stăpânul secerişului să trimită noi lucrători în via sa.

Viaţa lui Benedict al XVI-lea este într-adevăr o viaţă integral sacerdotală. Chemarea la o vârstă deosebit de tânără, formarea în seminar întreruptă doar de experienţele dramatice ale războiului, hirotonirea la 24 de ani împreună cu fratele mai mare şi cu un numeros grup de tineri foarte căliţi în fidelitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Priveau la modele precum tânărul preot Alois Andritzki, ucis la 31 de ani la Dachau în 1943 şi proclamat fericit cu puţine zile în urmă, care la începutul internării sale în lagăr jurase: „Nu vom uita nici măcar pentru o clipă preoţia noastră”.

Papa Benedict ne-a dăruit reflecţii şi cuvinte sublime despre preoţie, ce cele de acum un an la încheierea Anului Sfintei Preoţii, pe 11 iunie 2010 în solemnitatea Sfintei Inimi a lui Isus. Se înţelege imediat că iau naştere din adâncul experienţei sale personale de har primit şi cultivat cu fidelitate. Amintim una din ele: „Această îndrăzneală a lui Dumnezeu, care unor fiinţe umane li se încredinţează pe sine; care, deşi cunoscând slăbiciunile noastre, reţine oamenii capabili să acţioneze şi să fie prezenţi în locul său - această îndrăzneală a lui Dumnezeu este lucrul cu adevărat mare ce se ascunde sub cuvântul „preoţie”.

Ne unim în chip spiritual cu rugăciunea Papei, cerând ca exemplul smereniei sale şi de fidelitate bucuroasă în slujirea acestui Dumnezeu cutezător să fie stimulent eficace pentru a face să se nască noi vocaţii şi pentru sfinţenia tuturor preoţilor.