2011-06-17 14:40:21

Benedict al XVI-lea, primind episcopii din India: întăriţi spiritul unităţii între voi şi preoţi, în beneficiul întregului popor al lui Dumnezeu


RV 17 iun 2011. Sfântul Părinte a primit vineri în audienţă un grup de episcopi din India, cu ocazia vizitei "ad limina Apostolorum". În discursul său, Benedict al XVI-lea a subliniat responsabilitatea episcopilor faţă de preoţi şi de persoanele consacrate, încurajându-i să sprijine unitatea Bisericii din India. Referindu-se la preoţi, Papa i-a îndemnat să dea mărturie pentru o adevărată iubire reciprocă, trecând peste barierele de castă şi etnie. În fine, a elogiat generozitatea faţă de cei nevoiaşi arătată de misionari şi de persoanele consacrate, în special de călugăriţe.

Episcopul este chemat să fie păstor şi tată care îi strânge în jurul său pe toţi cei care i-au fost încredinţaţi. Sfântul Părinte s-a adresat vineri episcopilor indieni cu un discurs în care a pus accentul pe responsabilitatea episcopilor faţă de cler şi de persoanele consacrate. Prin exemplul personal, episcopii trebuie să fie în slujirea unităţii astfel încât să conducă poporul lui Dumnezeu spre o comuniune tot mai profundă şi autentică:
• "A promova carisma unităţii, ca mărturie puternică despre unicitatea lui Dumnezeu, este una din responsabilităţile episcopului", a afirmat Sfântul Părinte. Pe de altă parte, unul din modurile în care comuniunea Bisericii se arată cu mai mare claritate este chiar relaţia dintre episcop şi preoţi. "De aceea", a reluat Papa, "trebuie să-i sprijiniţi pe preoţii voştri, colaboratorii voştri cei mai apropiaţi, şi să fiţi atenţi la necesităţile şi aspiraţiile lor".

În acelaşi sens, legătura de iubire fraternă dintre episcopi este baza care permite depăşirea oricărei forme de tensiune, după cum "mărturia de iubire reciprocă între episcopi şi preoţi, care trece dincolo de caste şi etnii, este aşteptată şi apreciată de poporul lui Dumnezeu pe care îl slujiţi".

"Privind la voi", a continuat Papa adresându-se episcopilor din India, "preoţii voştri să vadă un model de sfinţenie, prietenie şi armonie care vorbeşte inimii lor şi îi ajută să trăiască porunca iubirii faţă de aproapele".

Referindu-se apoi la responsabilitatea episcopilor faţă de persoanele consacrate, Papa a evidenţiat importanţa colaborării cu superiorii congregaţiilor religioase. Discursul Papei s-a încheiat cu o încurajare specială pentru călugăriţele din India, a căror slujire este împărţită pe mai multe fronturi ale carităţii creştine:
• "Ele dau mărturie despre sfinţenia, vitalitatea şi speranţa Bisericii", a afirmat Pontiful, spunând că rugăciunea lor neîntreruptă şi faptele bune, de cele mai multe ori invizibile, sunt "de o valoare inestimabilă la construcţia Împărăţiei lui Dumnezeu".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.