Locul nostru la masa Preasfintei Treimi: consideraţii omiletice la solemnitatea Preasfintei Treimi

(RV - 15 iunie 2011) E Ziua Domnului. Duminica Preasfintei şi Nedespărţitei Treimi. "Mărire Tatălui care m-a creat, mărire Fiului care m-a răscumpărăat, mărire Duhului Sfânt care m-a sfinţit. Încep această zi în numele Domnului nostru Isus Cristos: spun creştini în una din vechile rugăciuni de dimineaţă propuse de Biserică, care cum spune Sfântul Ciprian "se înfăţişează ca popor adunat în comuniunea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt". În felul acesta ne amintim zilinic că am fost botezaţi "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Un gest pe care îl facem zilnic la trezirea din somn; un gest făcut adesea în grabă, sau multe şi mai în grabă, trasat pe frunte, pe piept şi pe umeri de toţi cei care se onorează cu numele de creştini. Dar în clipele foarte scurte care servesc pentru a-l trasa se împlineşte un profund act de credinţă ce trimite la Preasfânta Treime, care din ziua Botezului îşi „ia locui în noi”. Apoi, regulat, la începutul Liturghiei facem din nou toţi semnul Sfintei Cruci „În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh” iar preotul salută adunarea credincioşilor cu cuvintele Sfântului Paul din a doua Scrisoare către Corinteni 13,13, care este un salut trinitar: „Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu (Tatăl) şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi”.

Trinitar prin excelenţă este şi versetul la evanghelia solemnităţii care cuprinde mica doxologie: Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt! Slavă lui Dumnezeu, care este, care era şi care vine!
În solemnitatea Preasfintei Treimi citim la Sfânta Liturghie câteva versete din Evanghelia după Ioan 3,16-18, în care Isus i-a spus lui Nicodim în discuţia nocturnă cu el: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (v.16).

Se confirmă în mod concret ceea ce Domnul coborât din nor şi trecând prin faţa lui Moise a dezvăluit despre sine rostindu-şi el însuşi numele, cum citim în cartea Exodului 34, 6: "Iahve, Domnul Dumnezeu, este bun şi îndurător, încet la mânie, fidel şi plin de dragoste".

Cum să ne apropiem de misterul Preasfintei şi Nedespărţitei Treimi? Vom încerca o formă poate mai accesibilă.
1. Icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov. În 1960, în plin regim sovietic, s-a celebrat în Rusia cel de-al VI-lea centenar al naşterii lui Andrej Rublëv (1360-1430), geniul rus al picturii de icoane, iniţiatorul Renaşterii culturale în toate Rusiile.

Rubliov era un monah şi picta icoane sacre. Deoarece, ca toţi pictorii de icoane, nu le semna, îi sunt atribuite în mare număr, dar singura care este a sa cu certitudine, este icoana Preasfintei Treimi, care a devenit modelul pictural al tuturor icoanelor, care au fost pictate după el.

Este frumos să ne gândim că o icoană sacră constituie începutul unei renaşteri artistice, şi că imaginea Treimii este imaginea-model a tot ce este sublim şi se poate închipui în viaţa culturală a unei naţiuni. Sub aspect teologic este profund adevărat: Treimea lui Dumnezeu este la baza vieţii fiecărui om şi a tuturor popoarelor.

2. Cei trei Îngeri la masă. Icoana Preasfintei Treimi de Rublëv a fost executată în 1422 şi se păstrează în mănăstirea din Zagorsk care se află în apropiere de Moscova. Pe pânză se află trei îngeri aşezaţi la masă. Amintesc de cei trei îngeri pe care Abraham i-a văzut şi cărora şi cărora li s-a închinat printr-o singură închinare sau adoraţie, şi cu care a vorbit ca şi cum ar fi fost unul singur (Cf Ex 18,1-17). Vechea teologie creştină interpretează episodul ca o revelaţie a Trinităţii. Aşa a făcut şi Rublëv în 1422.

Pe icoană cei trei îngeri sunt aşezaţi în jurul unei mase, şi sunt perfect egali. Semnificaţia este evidentă: Preasfânta Treime nu este un adevăr de simpozion teologic. Se ia aşa cum este: ca un Mister revelat, în care , cum scrie Sf. Irineu, se concentrează tot misterul creştin. În ea, în fapt, Isus „învăluit de lumina Tatălui şi plin de Duhul Sfânt”, îi dăruieşte omului Euharistia, „pentru ca omul mâncând din ea, să se obişnuiască să poarte viaţa veşnică” (Adversus Haereses, IV,20,4 şi V,3,3).

În afară de acesta, în Euharistie converg, ca în rădăcina lor de provenienţă, toate sacramentele Bisericii, care nu ar avea sens fără Jertfa lui Cristos şi Memorialul ei veşnic. În ea converge mai ales Sfânta Scriptură, care atinge tocmai în Euharistie sensul ei complet. Cu o imagine poetică, folosită de francezii Charles Péguy şi Paul Claudel. sa putea spune că toate cărţile Sfintei Scripturi, de la c ele istorice la cele profetice, sunt ca nişte nave care, plecate de pe ţărmuri îndepărtate, navighează toate spre un singur port.

3. Locul gol. Aspectul singular în celebra icoană a lui Rublëv nu este cel al îngerilor care se aseamănă, şi nici cel al îngerilor aşezaţi la masa euharistică, dar cel al unui loc gol, pictat în centrul pânzei şi asupra căruia converg privirile celor trei îngeri. Aspectul singular este atât de cuceritor încât asupra lui converge şi privirea oricui se află în faţa acestei icoane.

Este locul, care revine fiecărui om răscumpărat de Dumnezeu. Este locul, care trebuie să-l ocupe fiecare creştin şi care adesea este gol, repetându-se astfel ceea ce se citeşte într-o parabolă din Evanghelie, în care un misterios stăpân organizează o mare Cină, şi la care invitaţii nu vin să participe, prezentând fiecare scuzele sale, care, în definitiv, se reduc la una singură: nesocotesc şi tratează cu dispreţ invitaţia stăpânului, altele fiind interesele lor (Cf Lc 14,15-24),

Dar Cina nu poate fi amânată. „Omnia sunt parata”: totul este gata (v.17), şi atunci Stăpânul dă poruncă servitorilor să meargă prin pieţele şi pe străzile cetăţii, chiar la încrucişările de drumuri de ţară, să adună comesenii, deoarece are un singur gând, aşa cum spune: „pentru ca să mi se umple casa” (v.23).
Acele locuri goale, care adesea se văd şi în bisericile noastre, trebuie să fie ocupate. Nu e vorba doar de seriozitate religioasă. Este vorba de ceva mult mai înalt. Sfântul Paul ar spune că Dumnezeu ne-a predestinat să avem parte la Adevărul veşnic (Cf Rom 8,29-30; Ef 1,5-14).

Participarea la masa euharistică şi trăirea Evangheliei ne fac să locuim în sânul Sfintei Treimi, potrivit cuvintelor lui Isus la Ioan 14,23: ”Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el”.

Este realitatea spre care năzuim continuu, care începe aici pe pământ, cât suntem pe cale şi se desăvârşeşte în patrie, în ceea ce numim viaţa veşnică, împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.

Aici serviciul audio:


(RV - A. Lucaci, 15 iunie 2011)